Crucea radicală de A. W. Tozer: “Crucea lui Hristos a fost cel mai revoluţionar lucru apărut vreodată printre oameni. Crucea din timpul romanilor nu cunoştea niciun compromis; nu făcea concesii niciodată. Câştiga toate bătăliile omorându-şi oponentul şi reducându-l la tăcere pentru totdeauna. Nu L-a cruţat nici pe Hristos, ci L-a ucis ca şi pe ceilalţi. Hristos era viu când L-au ţintuit pe acea cruce şi mort când L-au luat jos, şase ore mai târziu. Aceasta a fost crucea care a apărut pentru prima dată în istoria creştinismului. După ce Hristos a înviat din morţi, apostolii au mers să vestească mesajul Lui, şi ceea ce au predicat ei, a fost crucea. Peste tot pe unde au umblat în lumea largă, au dus crucea şi au fost însoţiţi de aceeaşi putere nemaipomenită. Puterea radicală a mesajului crucii l-a transformat pe Saul din Tars şi l-a schimbat dintr-un persecutor al creştinilor într-un credincios sensibil şi într-un apostol al credinţei. Puterea ei a schimbat oamenii răi în oameni buni. A frânt îndelungata robie a păgânismului şi a schimbat complet întreaga înfăţişare morală şi mentală a lumii vestice. Toate acestea le-a făcut şi va continua să le facă atâta timp cât i se va permite să rămână ceea ce a fost la început – o cruce. Puterea ei s-a risipit atunci când a fost schimbată dintr-un lucru aducător de moarte, într-un obiect de înfrumuseţare. Când oamenii au făcut din ea un simbol, atârnându-şi-o de gât ca şi o podoabă sau făcându-şi semnul ei cu scopul de a alunga răul, atunci a devenit, în cel mai bun caz, o slabă emblemă, sau în cel mai rău caz, un fetiş pozitiv. Şi chiar aşa şi este văzută astăzi de milioane de oameni care nu ştiu nimic despre puterea ei. Crucea îşi atinge scopurile distrugând modul de viaţă al cuiva, al victimei, şi creând un alt mod, al ei propriu. Aşa va lucra întotdeauna. Ea va câştiga învingându-şi oponentul şi impunându-şi voinţa sa asupra lui. Ea va domina întotdeauna. Nu face niciodată compromisuri, nu stă la discuţii, nu se târguieşte şi nu renunţă la nimic de dragul păcii. Nu-i pasă deloc de pace; îi pasă doar să pună capăt opoziţiei cât mai repede. Hristos a ştiut toate acestea când a spus: „Atunci Isus a zis ucenicilor săi: ‚Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.’” (Matei 16.24). Astfel dar, crucea nu numai că a pus capăt vieţii lui Hristos, ci ea, de asemenea, pune capăt primei vieţi, vieţii vechi, a fiecăruia dintre adevăraţii Lui urmaşi. Ea distruge vechiul tipar, modelul adamic, al vieţii credinciosului şi-i pune capăt. Apoi, Dumnezeu care L-a ridicat pe Hristos dintre cei morţi, îl înviază şi pe credincios şi astfel începe o nouă viaţă. Acesta şi doar acesta este adevăratul creştinism, deşi nu putem să nu observăm marea diferenţă dintre această concepţie şi cea a majorităţii evanghelicilor de azi. Nu dorim să ne impunem poziţia. Crucea este mai sus decât opiniile oamenilor şi la această cruce se vor prezenta în final, la judecată, toate părerile. Liderii superficiali şi lumeşti vor modifica crucea pentru a intra în graţiile enoriaşilor iubitori de distracţie, care au parte de spectacol chiar în biserici; dar a face acest lucru înseamnă a curta dezastrul spiritual şi a risca mânia Mielului devenit Leu. Trebuie să facem ceva în legătură cu crucea, şi avem de ales între două opţiuni – să fugim sau să murim pe ea. Şi dacă vom fi aşa de nesăbuiţi să fugim de ea, vom denunţa astfel credinţa înaintaşilor noştri şi vom face din creştinism altceva decât este. Nu ne vor mai rămâne decât nişte cuvinte goale cu care să vorbim despre mântuire; puterea se va depărta de noi odată cu depărtarea noastră de adevărata cruce. Dacă suntem înţelepţi, vom face ceea ce a făcut şi Isus: să răbdăm crucea şi să dispreţuim ruşinea ei, în folosul bucuriei care ne stă înainte. Ca să facem acest lucru trebuie să lăsăm ca vechiul nostru mod de viaţă să fie distrus şi reconstruit prin puterea unei vieţi eterne. Şi vom descoperi că aceasta e mai mult decât poezie, mai mult decât o dulce cântare şi o înaltă simţire. Crucea va tăia în viaţa noastră acolo unde doare mai tare, neţinând cont de noi înşine nici de reputaţia noastră atent cultivată. Ea ne va învinge şi va pune capăt vieţilor noastre egoiste. Doar atunci ne vom putea ridica în deplinătatea vieţii, pentru a pune bazele unui mod de viaţă cu totul nou şi liber, plin de fapte bune. Atitudinea schimbată cu privire la cruce pe care o vedem în ortodoxia modernă, dovedeşte nu faptul că Dumnezeu s-a schimbat, nici că Hristos a renunţat la cerinţa Lui de a ne duce crucea; ea dovedeşte mai degrabă faptul că, creştinismul din zilele noastre, s-a îndepărtat de standardele Noului Testament. Atât de mult ne-am îndepărtat, încât singura soluţie este o nouă reformă care să repună crucea în adevăratul ei loc în teologia şi viaţa bisericii. ” A.W.Tozer
Posted on: Sat, 14 Sep 2013 07:02:20 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015