Culisele cazului Hayssam: Ponta a câştigat lupta de imagine. Cu ce preţ? 22 Iulie 2013 E-MAIL PRINT RSS SHARE MĂRIME TEXT de DAN CRISTIAN TURTURICA 4762 VIZUALIZARI | COMENTARII 19 O bună bucată de vreme, liderul PSD a fost convins că preşedintele va abandona treptat implicarea în jocul politic intern şi se va orienta spre alte obiective, cu miză internaţională de anvergură. Este greu de spus dacă această convingere se întemeia pe ceva concret sau Traian Băsescu l-a dus de nas, lăsându-l să creadă că nu se va mai implica în luptele interne – variantă în care, scăpat de singurul său adversar real, Victor Ponta ar fi avut câmp liber de acţiune pentru a-şi atinge toate ţintele politice. Cert este însă că, de câteva săptămâni, preşedintele şi-a lepădat camuflajul de pisicuţ şi a dezgropat securea războiului. Motivul? Fie obiectivul său extern a căzut, fie nu a avut niciodată de gând să-i cedeze de bunăvoie arena lui Ponta, subita sa îmblânzire nefiind altceva decât o strategie pentru a câştiga timp (posibilitate care, de altfel, părea previzibilă încă de acum câteva luni – detalii aici). Semnul fără echivoc că preşedintele este încă departe de a face pasul de la coabitare la capitulare a fost dat după întoarcerea premierului din China. Atacul la Ponta este cel mai dur după semnarea pactului de coabitare, deoarece a atins cel mai important palier care i-a adus pe amândoi în situaţia de a se tolera – orientarea geostrategică a României. „(…) Mai au puţin şi fac parteneriat strategic (cu China – n.m.), probabil vor să îl înlocuiască pe cel cu SUA. Sunt două parteneriate strategice care n-ar merge unul cu altul în acelaşi Cabinet...“, a declarat Traian Băsescu, chiar de Ziua Americii, ca o concluzie la observaţia sa că „turneul în Asia al premierului Victor Ponta a fost catastrofal din punctul de vedere al imaginii şi eficienţei“. O vreme, Victor Ponta a încercat să mimeze calmul. „Ce să zic! Domnul preşedinte Băsescu, îl înţeleg, e pe final de mandat, e supărat că nu merge nicăieri…“, a replicat a doua zi premierul, lovind însă în punctul cel mai sensibil al preşedintelui – ambiţiile sale de lider internaţional. De atunci încoace însă, nervozitatea sa a crescut vizibil. Pe măsură ce realizează din ce în ce mai mult că Traian Băsescu nu îi va lăsa drum liber, reacţiile sale devin din ce în ce mai iritate. A răspuns disproporţionat la criticile lui Blaga, Udrea şi Lăzăroiu nu pentru că îi consideră rivali, ci pentru că vede în atacurile acestora semne clare că preşedintele nu este dispus să renunţe la locul său de mascul alfa în politica românească Frustrarea lui Ponta este maximă deoarece este convins că a avut o înţelegere cu Băsescu, iar acesta o încalcă deliberat. Noul cuvânt-cheie pe care îl foloseşte când se referă la preşedinte este „neserios“. „Văd un joc politic la Traian Băsescu şi sunt puţin îngrijorat, pentru că văd ieşiri extrem de neserioase“, a declarat liderul PSD, indicând clar motivul „neseriozităţii“ – Băsescu nu trebuia să mai aibă jocuri politice! Ieşirile sale publice pe acest subiect sunt adresate, evident, giranţilor interni şi externi ai pactului de coabitare, care ar trebui să constate că preşedintele este cel ce îl încalcă, şi nu el. Problema lui Ponta este că, în încercarea de a forţa un arbitraj care să-l împingă din nou pe Băsescu în vizuină, a comis o greşeală gravă, care le dovedeşte exact giranţilor cărora li se adresa că este încă necopt politic. Vineri, a pronunţat două cuvinte tabu în lumea celor pe care încearcă să-i convingă să îl accepte ca pe un partener de dialog şi acţiune cu drepturi depline. Cuvintele sunt „Siria“ şi „avion militar“. Montat de escaladarea conflictului cu preşedintele din ultimele săptămâni, dar şi de sfaturile caraghioase ale unora care au mai prăbuşit un lider PSD, Victor Ponta a încercat să contracareze comunicatul sec al Preşedinţiei prin care se anunţa că Omar Hayssam a fost adus în ţară – şi pe care l-a văzut ca pe o nouă ofensivă de imagine a preşedintelui – plusând cu ironii, dar şi cu informaţii secrete care nu trebuiau sub nici o formă să fie date publicităţii. Este evident că Ponta avea dreptate. Comunicatul dat de Preşedinţie a fost un gest de imagine. Dar unul justificat. Atât de eforturile îndelungate ale lui Traian Băsescu pentru a-l duce pe Hayssam în ţară, cât şi de implicarea sa, joi noapte, în coordonarea alături de serviciile secrete a întregii operaţiuni. Şi nu doar că acel comunicat a fost justificat, dar a fost scris cu respectarea deplină a confidenţialităţii informaţiilor secrete. „În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak, stabilită de instanţele româneşti, este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român. Administraţia Prezidenţială înţelege interesul presei pentru acest subiect şi dorinţa de a cunoaşte detalii legate de operaţiunea de aducere în ţară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în această amplă operaţiune, care, timp de mai bine de 5 ani, au urmărit cu tenacitate să-l aducă în ţară pe domnul Omar Hayssam pentru ispăşirea pedepsei.“ Aşa sună comunicatul integral al Preşedinţiei, în care singura informaţie concretă este că Hayssam a fost adus în ţară de „instituţiile de siguranţă naţională ale statului român“. Spre deosebire de Traian Băsescu, Victor Ponta nu a considerat necesar să-şi cântărească fiecare cuvânt, aşa cum se cuvine când este vorba de o operaţiune strict secretă, şi a ieşit dezinvolt pentru a da piept cu ziariştii care, firesc, au încercat să afle de la premier tot ceea ce preşedintele le spusese, în comunicat (!), că nu poate fi făcut public. Şi chiar le-a spus. Şi nu doar lor, ci şi tuturor ţărilor şi serviciilor de informaţii din lume care erau curioase să afle cum anume l-am adus pe Hayssam în România. După ce a avut grijă să-l înţepe pe Traian Băsescu („ca să nu se mai laude…“), lăsând să se înţeleagă că singurul său merit este că a dat comunicatul de presă, şi să se ia de Vasile Blaga, Victor Ponta a dezvăluit dezinvolt două detalii esenţiale care ar fi trebuit să rămână secrete: faptul că Hayssam a fost adus din Siria şi că a fost transportat cu un avion militar: „(…) Instituţiile nu au comunicat decât după ce avionul militar a ajuns la Bucureşti (…).Am fost tot timpul informat, şi când s-a plecat spre Siria, şi când s-a întors...“. Ulterior, Victor Ponta a aflat că nu trebuia să dezvăluie aceste detalii strict secrete, pe care nimeni nu le făcuse publice înaintea sa, şi pentru scurt timp, sâmbătă, şi-a însuşit şi criticile. La 24 de ore după ce dezvăluise că Hayssam a fost adus cu un avion militar, întrebat din nou dacă Hayssam a fost adus cu un avion militar, Ponta a răspuns cum ar fi trebuit să o facă prima oară: „Sunt informaţii confidenţiale, la care au acces doar procurorul şi judecătorul“. Remuşcările nu l-au ţinut mai mult de câteva minute. Bombardat din nou cu întrebări, premierul a recidivat: „Dacă dumneavoastră vreţi să jucaţi în filme poliţiste proaste, puteţi să o faceţi, eu nu pot să vă jignesc inteligenţa şi să vă spun că Hayssam a venit din Lună cu un cal înaripat… Dar să vă spun poveşti cu Rambo care salvează oameni, dar nu spune de unde, eu nu pot să joc într-un asemenea film…“. Faptul că a ţinut să precizeze că el nu poate spune că „Hayssam a venit din Lună cu un cal înaripat“ demonstrează clar că în cele 24 de ore scurse de la prima sa declaraţie i se atrăsese atenţia că a dezvăluit două informaţii care ar fi trebuit să rămână secrete: locul de unde a fost adus Hayssam şi mijlocul de transport. Şi, cu toate acestea, a preferat să ignore, pentru a doua oară, caracterul confidenţial al detaliilor operaţiunii. De ce? Pentru că este dependent de atenţia media şi ca să nu apară în ochii ei mai prejos decât Băsescu – că el nu ar fi avut nici o contribuţie sau nu ar fi ştiut în detaliu despre aducerea în ţară a lui Hayssam. O asemenea percepţie ar duce, inevitabil, la o alta: că nu el, ci Băsescu se află în continuare „la butoane“. De aceea a ocolit cel mai profesionist şi decent răspuns: ”sunt informaţii confidenţiale, nu pot să fac nici un comentariu.” Din fericire pentru Ponta, gafa monumentală pe care a comis-o nu a reverberat aproape deloc în public. În primul rând pentru că marea majoritate a oamenilor nu au sesizat că Ponta a fost primul şi singurul oficial care a spus că Hayssam a fost adus din Siria, cu un avion militar, dar şi pentru că nu au habar de ce aceste informaţii „evidente“ ar fi trebuit ascunse. Ca şi premierului, imperativul de a păstra secrete detaliile aducerii în ţară a lui Hayssam pare majorităţii cetăţenilor mai degrabă un moft tipic serviciilor de informaţii. În viziunea lor, numai nişte paranoici ar încerca să ascundă de „ochii poporului“ nişte informaţii care nu pot face rău nimănui, dar care, în schimb, pot ajuta un politician tânăr să pară în temă şi foarte implicat în marile operaţiuni de stat. Adevărul este cu totul altul. Informaţii precum cele dezvăluite de premier sunt declarate clasificate nu pentru „ochii poporului“ sau ai jurnaliştilor, ci pentru a rămâne ascunse privirii serviciilor de informaţii străine. Profesioniştii culegerii şi analizei de informaţii ştiu ce să facă atunci când le cade din cer o pleaşcă precum cea făcută cadou de premier. Asta este meseria lor, să pună cap la cap informaţiile făcute publice cu alte multe detalii, mai mici sau mai mari, culese prin metode specifice, pentru a afla cât mai multe despre capabilităţile informaţionale, militare şi relaţionale ale României. Capabilităţi care este esenţial să rămână secrete pentru că utilitatea lor nu trebuie să se încheie o dată cu aducerea în ţară a lui Hayssam. Fie că este vorba de un avion care va mai efectua probabil şi alte misiuni, de relaţia cu un stat care se află în centrul celui mai fierbinte conflict internaţional al momentului, sau de viaţa unor agenţi operativi care au făcut posibilă reuşita operaţiunii şi care vor continua să-şi desfăşoare misiunea pe teritoriu străin şi după ce scandalul politic de la Bucureşti se va fi încheiat. Toate aceste resurse au costat prea mulţi bani şi efort ca să ne permitem să le aruncăm pe fereastră pentru că un politician nu înţelege ce înseamnă „strict secret“ şi nu vrea să dea prost la televizor. Al doilea motiv pentru care premierul a scăpat basma curată este că preşedintele şi-a asumat el oprobriul public. Cum? Printr-o minciună. Declaraţia sa „nebunească“ de vineri după-amiază – „România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat“ – nu a fost decât o perdea de fum menită să acopere scăpările lui Victor Ponta şi să protejeze relaţiile cu cei ce ne-au ajutat să-l aducem în ţară pe Hayssam. Nu a fost nici o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat. După toate aparenţele, a fost una făcută de comun acord cu autorităţile de la Damasc, dar în semiclandestinitate, deoarece Siria nu a ratificat acordul de extrădare semnat cu România. Ambele ţări aveau, de fapt, tot interesul ca detaliile operaţiunii să rămână învăluite în mister, iar informaţiile vehiculate să poată fi respinse ca pure speculaţii. Siria – pentru că nu avea nici o bază legală să ne dea pe mână unul dintre cetăţenii săi (de aceea era Ponta atât de sigur că nici nu există tratat de extrădare), iar România –pentru că are de pierdut ca imagine în plan internaţional printr-o recunoaştere publică că se află într-o relaţie atât de bună cu regimul criminal de la Damasc. Atât de bună încât ne-a permis să le răpim, practic, un cetăţean, pentru a-l face să-şi ispăşească pedeapsa pentru o acuzaţie cu o înaltă încărcătură politică în lumea arabă – terorism. Inevitabil, în ochii tuturor partenerilor noştri care condamnă orice legături cu regimul lui Assad se va naşte întrebarea: ce a dat România la schimb unei ţări de care toţi aliaţii noştri se feresc ca de un paria? Şi chiar dacă răspunsul poate fi bănuit – păstrarea reprezentanţelor diplomatice ale ambelor ţări –, una este să oferi pe tavă confirmări oficiale şi alta este să laşi lucrurile în coadă de peşte. Public, Victor Ponta a ieşit victorios în războiul de imagine cu Traian Băsescu pe subiectul Hayssam. Grozăvia spusă de preşedinte a şocat într-atât încât nimeni nu a mai stat să se întrebe dacă nu cumva cel ce a dat cu bâta în baltă a fost premierul. Din păcate pentru acesta însă, prin prestaţia sa din ultimele zile pierde pe un alt front. Care s-ar putea să conteze, pe termen lung, mai mult decât procentele de popularitate pe care şi le-a salvat alegând populismul în detrimentul respectării confidenţialităţii asupra unei operaţiuni speciale. Este vorba de încrederea giranţilor interni şi externi ai pactului de coabitare cu preşedintele. Fără sprijinul acestora, viitorul politic al lui Ponta este vulnerabil. Iar greşeala premierului atinge un domeniu extrem de sensibil pentru toţi cei ce i-au acordat sprijin până acum. Partenerii noştri externi nu ne-ar fi sprijinit în operaţiunea de aducere a lui Hayssam, activ sau închizând ochii, dacă acesta nu ar fi fost condamnat pentru terorism. Jocul preşedintelui de a da o lovitură PSD-ului, real, de altfel, nu îi interesează câtuşi de puţin. Dar şansa de a interoga un personaj despre care se ştia că finanţează reţele teroriste cu mult înainte de a-i răpi pe cei trei jurnalişti, da. Deşi motivată de raţiuni politice personale, intervenţia dezastruoasă a premierului în subiectul Omar Hayssam le-a reamintit multora că, acum 10 ani, acest personaj, deşi suspectat oficial de legături cu teroriştii, era plimbat de Ion Iliescu, alături de Mohammad Munaf şi soţiile lor (!), în avionul prezidenţial, în mai toate vizitele oficiale. Acum 10 ani înseamnă 2003, adică un moment post-11 septembrie 2001, când România era angajată activ şi oficial, alături de SUA şi statele occidentale, în lupta antiteroristă. Atât SRI, condus de Radu Timofte, slujbaşul lui Sorin Ovidiu Vîntu, cât şi Ion Iliescu ştiau precis cu ce se ocupă Hayssam. De fapt, se pare că exact investigaţiile SRI şi ulterior protecţia pe care i-au vândut-o lui Hayssam l-au transformat pe acesta în sponsor de vază al elitei prezidenţiale şi PSD-iste. Având în vedere că există numeroase înregistrări video şi documente care probează legăturile lui Hayssam cu liderii de atunci ai unei ţări care altfel se afla în război declarat cu teroriştii şi încerca să intre în NATO, este greu de crezut că oamenii care îl vor interoga pe Hayssam pot fi suspectaţi de naivitate. Iar ultimul lucru pe care îl vor accepta atât românii, cât şi partenerii lor care au muncit din greu pentru a depăşi lunga istorie de comportament duplicitar este ca un politician să pună din nou interesele personale, fie ele şi inocente prin comparaţie cu cele ale predecesorilor săi, deasupra intereselor strategice care ne unesc.
Posted on: Mon, 22 Jul 2013 10:29:19 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015