DOCUMENTAR - 95 de ani de la Unire La 1 decembrie 2013 se implinesc 95 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Romania Prima provincie romaneasca care s-a unit cu Romania a fost Basarabia. In fata amenintarilor Rusiei si Ucrainei, Basarabia isi proclama independenta (24 ianuarie/6 februarie 1918), iar la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Tarii, care cuprindea reprezentanti ai tuturor nationalitatilor, a adoptat, cu majoritate de de voturi, hotararea Basarabiei de a se uni cu Romania. Al doilea mare moment din procesul de reintregire nationala a statului unitar roman a avut loc la 15/28 noiembrie 1918, cand Congresul general al Bucovinei, format din reprezentantii alesi ai romanilor si ai nationalitatilor din Bucovina, a hotarat, in unanimitate, unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei, in vechile ei hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru cu regatul Romaniei. In toamna anului 1918, in conditiile infrangerii Puterilor Centrale si ale prabusirii Austro-Ungariei, miscarea nationala a romanilor din Transilvania s-a amplificat. In acest context, la 29 sep. /12 oct. 1918 s-a intrunit, la Oradea, Comitetul Executiv al Partidului National Roman si a adoptat in unanimitate o declaratie privind hotararea natiunii romane din Transilvania de a se pozitiona ,,printre natiunile libere. Actul, redactat de Vasile Goldis, se intitula Declaratia de autodeterminare nationala si facea referire la cei aproximativ 3.500.000 de romani care traiau in Transilvania, Banat, Crisana si Maramures. Se sublinia necesitatea convocarii unei adunari nationale, care sa delege organele abilitate sa trateze si sa hotarasca in treburi care se refera la situatia politica a natiunii romane. Totodata, se cerea afirmarea si valorificarea drepturilor ei, nestramutate si inalienabile, la deplina viata nationala. Documentul a fost prezentat de Alexandru Vaida Voievod in Parlamentul de la Budapesta, in sedinta din 5/18 octombrie 1918. Declaratia de la Oradea, care afirma dreptul natiunii romane la autodeterminare, precum si ideea convocarii adunarii nationale a reprezentat un act cu o semnificatie istorica deosebita privind procesul de unificare nationala. La inceputul lunii noiembrie 1918, Consiliul National Roman Central (cunoscut si sub numele de Sfatul National Romanesc) si-a mutat sediul la Arad. Acesta fusese infiintat la 18/31 octombrie 1918, la Budapesta, si reunea cate sase reprezentanti ai Partidului National Roman (Vasile Goldis, Aurel Lazar, Teodor Mihali, Stefan Cicio-Pop, Al. Vaida-Voevod, Aurel Vlad), respectiv ai socialistilor (Tiron Albani, Ion Flueras, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu, Basiliu Surdu). Presedinte desemnat a fost Stefan Cicio-Pop, iar secretar general, Gheorghe Crisan. Pus in fata unei situatii complexe, de organizare a administratiei dupa alungarea pretorilor, primarilor, notarilor si jandarmilor maghiari, Consiliul a lansat, la 7/20 noiembrie 1918, un Manifest prin care ii chema pe toti romanii sa fie mari la suflet in ceasurile acestea grele ale anarhiei. CNRC si-a infiintat un Consiliu Militar, care avea in subordine consiliile militare si garzile militare, numite legiuni. Activitatea Consiliului a fost sustinuta de numeroase organe de presa, precum Adevarul, Drapelul, Glasul Ardealului, Gazeta Poporului, Telegraful Roman. Un rol deosebit in publicarea documentelor programatice ale Consiliului l-a avut ziarul Romanul, suspendat de catre autoritatile maghiare in martie 1916 si reaparut in octombrie 1918, sub conducerea lui Vasile Goldis. La 9/22 noiembrie 1918, CNRC a inaintat Consiliului National Maghiar o Nota Ultimativa prin care cerea puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de romani in Ardeal si Tara Ungureasca. Raspunsul era asteptat pana la 12 noiembrie. Tratativele intre Consiliul National Roman Central si delegatia Consiliului National Maghiar, condusa de Jászi Oszkár, au avut loc la Arad, intre 13 si 15 noiembrie. Partea maghiara a propus ca Transilvania sa ramana in continuare in cadrul Ungariei, sub forma unui guvernamant romanesc autonom, reprezentat in guvernul maghiar. Datorita acestei pozitii, tratativele au esuat. Vasile Goldis a declarat ca natiunea romana pretinde cu tot dreptul deplina sa independenta de stat si nu admite ca acest drept sa fie intinat prin rezolvari provizorii. Consiliul National Roman Central a stabilit legaturi cu forurile politice de la Iasi, unde se refugiase guvernul roman si familia regala, si a trecut la organizarea adunarii care sa confirme vointa de unire a romanilor din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures. In manifestul de convocare a Marii Adunari Nationale se invoca dreptul popoarelor la autodeterminare: In numele dreptatii eterne si al principiului liberei dispozitiuni a natiunilor (...) natiunea romana din Ungaria si Transilvania are sa-si spuna cuvantul sau hotarator asupra sortii sale si acest cuvant va fi respectat de lumea intreaga. Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia, convocata pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost considerata de contemporani decisiva pentru unitatea nationala a tuturor romanilor. Toate apelurile au subliniat importanta istorica a actului ce urma sa se decida la Alba Iulia: Veniti cu miile, cu zecile de mii - se scria in apelul Consiliului national din Blaj. E ziua cand se va hotari asupra sortii noastre pentru o vesnicie. Veniti si jurati ca nedespartiti vom fi si uniti ramanem de aici inainte cu fratii nostri de pe cuprinsul pamantului romanesc, sub una si nedespartita carmuire. Pe langa cei 1.228 de delegati, la Alba, au venit, dupa cum mentioneaza contemporanii, peste 100.000 de romani din toate colturile Transilvaniei: cat cuprindea ochiul numai om si om in continua miscare, producand un vuiet de parc-ar fi fost talazurile marii in vreme de furtuna. In timp ce, pe campul lui Horea, multimea astepta cu infrigurare, in sala cazinei ofiterilor din Alba Iulia delegatii se adunasera. Lucrarile sedintei au inceput la ora 10.30. Dintr-un colt al salii izbucneste cu energie vechiul cantec patriotic Pe-al nostru steag e scris unire. Intreaga asistenta il canta cu o insufletire deosebita. El este practic lozinca sub care se va desfasura intreaga zi. Rand pe rand, isi fac aparitia membrii Consiliului National Roman Central primiti cu ropote de aplauze. Ultimul soseste George Pop de Basesti - presedintele CNRC, ultimul in viata dintre memorandisti. In sala se aflau 680 de delegati alesi in cele 130 de circumscriptii electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crisanei, Maramuresului si Satmarului. Alaturi de ei participau reprezentantii episcopiilor romanesti, societatilor culturale, institutelor de invatamant superior si scolilor medii, reuniunilor invatatoresti, reuniunilor de meseriasi si femei, delegatii Partidului Social Democrat Roman, garzilor nationale si ai societatilor studentesti; in total 1 228 de delegati. In discursul sau, George Pop de Basesti a amintit marile momente ale luptei nationale a romanilor conchizand: Vrem sa zdrobim lanturile robiei noastre sufletesti prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limba si de o lege, intr-un singur si nedespartit stat romanesc. A urmat la cuvant Vasile Goldis care a spus: Natiunile trebuiesc eliberate. Intre aceste natiuni se afla si natiunea romana din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul natiunii romane de a fi eliberata il recunoaste lumea intreaga, il recunosc acum si dusmanii nostri de veacuri. Dar odata scapata din robie, ea alearga in bratele dulcei sale mame. Nimic mai firesc in lumea aceasta. Libertatea acestei natiuni inseamna: Unirea ei cu Tara Romaneasca. agerpres.ro
Posted on: Tue, 03 Dec 2013 09:37:44 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015