Dacă ați văzut prezentarea pe care am făcut-o vara aceasta la - TopicsExpress



          

Dacă ați văzut prezentarea pe care am făcut-o vara aceasta la Universitățile Babeș-Bolyai, Petru Maior, Lucian Blaga, sau la Universitatea Transilvania din Brașov, ca și versiunea mai puțin tehnică pe care am prezentat-o la Curtea de Argeș, ar trebui să vă spun că acest gen de proiecție a unui document pdf este tipul de prezentare care se folosește azi la susținerea tezelor de doctorat în matematică în multe locuri din lume. În America de Nord, atunci când candidații concurează pentru un post de profesor, o componentă a concursului e reprezentată de prezentarea unei astfel de conferințe. În unele facultăți prezentarea poate fi o componentă extrem de importantă a concursului. La conferințele de matematică, proiectarea unui document și prezentarea pe marginea lui e formatul standard; uneori conferențiarii intercalează și secvențe video în prezentare, cu suprafețe în mișcare sau forme care evoluează sub ochii privitorilor. Există și cursuri în care profesorul pregătește un asemenea document pentru fiecare oră. Aș zice că eu sunt de modă mai veche, nu predau la curs așa, ci într-un format mai apropiat de dulcele stil clasic; de exemplu la cursul de geometrie diferențială, din 42 de ore într-un semestru probabil nu mai mult de 5 sau 6 dintre ele consistă în astfel de prezentări pe marginea unui document pdf. Am vrut să vă povestesc aceste detalii pentru că am primit multe întrebări despre formatul acestui tip de conferință și chiar mă bucur că ideea mea a suscitat reflecții asupra felului cel mai potrivit de a transmite și prezenta informație de specialitate. În special prietenii mei mai tineri s-au interesat de LaTeX și formatul , care e adevărat că arată mai bine decât un document generat cu Powerpoint...
Posted on: Sun, 23 Jun 2013 17:57:06 +0000

Trending Topics




© 2015