Dacă mă năşteam câine… de Pincu Sfartz (28-9-2013) 59 ecouri Dacă mă năşteam câine… aş fi beneficiat de imensa onoare să fiu în atenţia Curţii Constituţionale a României, în anul de graţie 2013, dar şi de un destin identic cu cel care a fost rezervat deţinuţilor din lagărele de exterminare naziste. Fie că iubiţi sau nu iubiţi animalele, trebuie să recunoaşteţi că nu orice subiect are norocul să între în atenţia unui for în care 9 oameni deosebiţi, crema justiţiei umane, indivizii cei mai de vârf ai justiţiei şi înţelepciunii, ajunse pe culmile gândirii şi simţirii, tronând pe un piedestal supraînălţat cu 80 de centimetri faţă de podeaua sălii de judecată supremă românească care îşi vor stoarce creierii, timp de 3 zile de muncă, pentru a hotăra, ce altceva decât… lichidarea sau supravieţuirea unei rase derivate din ADN-ul având la origine specia lupului sălbatec, clasificat de Linné în 1826 drept Canis Lupus, din specia canide (care include vulpile, şacalii, enoţii şi câinii). Mândrul dac Decebal, care avea ca simbol de onoare un steag dintr-o piele de lupoaica atârnată pe un băţ şi mergea să lupte cu năvălitorii romani care aveau pretenţia că au supt, în copilăria lor din ţara lor de baştină, lapte de la o lupoaica, adică,cuceritori şi cuceriţi, laolaltă, au respectat cu sfinţenie acest animal. Ar fi fost normal ca acest respect şi preţuire să se răsfrângă şi asupra urmaşilor lupului – câinii, care au adus speciei umane mult mai multe foloase decât strămoşii lor sălbateci. Şi astfel am ajuns ca în zilele noastre societatea multilateral dezvoltată a României să decidă, prin vocea democraţiei autohtone reprezentată de aleşii poporului, lichidarea – eutanasierea – tuturor câinilor care nu au avut norocul să aibe un stăpân. Această hotărâre, îndelung dezbătută în înaltul for al Parlamentului şi parafată ca fiind constituţională (??) de Înalta Curte care veghează cu străşnicie la respectarea dreptului românilor de a fi conduşi de principiile cele mai alese ale spiritului uman, sintetizate în legea fundamentală a existenţei acestui popor – Constituţia -, este acum definitivă şi executivă, şi pecetluieşte soarta a cel puţin un milion de câini din România. Mai mult decât problema în sine a soartei câinilor maidanezi din România, se pune problema modului cum intenţionează autorităţile române să procedeze în această amplă acţiune de genocid şi bâlbâială dictată de interesele electorale de la un moment dat, în ceea ce priveşte legislaţia şi aplicarea ei, cu privire la câinii fără stăpân. Iată câteva momente din evoluţia (sau involuţia?) acestei legislaţii : - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 155/2001, emisă de premierul Năstase şi transformată în 2002 în Lege, care permitea eutanasierea câinilor după un termen oarecare de revendicare de către un potenţial stăpân; - Sub guvernul Tăriceanu, senatorul Marinescu (PC) propune eliminarea eutanasierii, dar acest proiect dospeşte 10 ani şi abia în 2011 se adoptă o variantă cu lăsarea la latitudinea administraţiilor locale a problemei eutanasierii; - În anul 2012, PSD şi PNL, în plină campanie electorală, ridică problema constituţionalităţii, iar Curtea Constituţională nu găseşte nimic neconstituţional, doar face observaţia că nu există o procedura clară de eutanasiere, pe care totuşi o recomandă ca o masura de ultimă instanţă; - Legea se întoarce în Parlament, şi Senatul decide scoaterea completă a eutanasierii din textul acestei Legi !! - În bună tradiţie românească de a face legislaţia cât mai confuză, în anul 2004 apare Legea nr. 205 de protecţie a animalelor, care prevede că : “Prezenta lege reglementează măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare ale animalelor cu sau fără deţinător”; - Sub presiunea emoţiei publice, determinată de cazul unui copil omorât de câinii maidanezi, la cererea preşedintelui Băsescu apare decizia Curţii Constituţionale din 25 Septembrie 2013, care permite eutanasierea câinilor fără stăpân, lege promulgată imediat de Preşedinte. Dacă până în prezent adăposturile pentru câinii comunitari erau echivalate ca a fi «deţinători» cu aceleaşi drepturi de protejare a câinilor ca orice deţinător particular, din momentul apariţiei deciziei Curţii Constituţionale adăposturile vor fi transformate în abatoare de lichidare în masă a acestor animale. Chiar dacă admitem că eutanasierea câinilor maidanezi se va face prin mijloace moderne (?), fără suferinţă, cine poate garanta că aceste animale deosebit de sensibile, capabile de o empatie care o depăşeşte pe cea inter-umană, nu vor simţi că li se apropie sfârşitul şi nu vor suferi la fel ca oamenii conştienţi de apropierea morţii?? În sprijinul tezei de mai sus voi invocă prevederile art. 13 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.83 din 30 martie 2010, dispoziţii care fac referire la faptul că Uniunea şi statele membre trebuie să ţină seama de “cerinţele bunăstării animalelor ca fiinţe sensibile “, tratat ratificat de România prin Legea nr. 60/2004 publicată în Monitorul Oficial al României. România a ratificat şi Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor, adoptată de Societatea Internaţională pentru Drepturile Animalelor. Imediat după publicarea deciziei Curţii Constituţionale, care mai lasă o şansă de supravieţuire a acestor animale nenorocite prin dreptul acordat administraţiilor locale de a găsi soluţii alternative, cu excepţia primarului de la Cluj, Emil Boc, toţi, absolut toţi primarii intervievaţi în această problemă s-au raliat cu soluţia eutanasierii !! Din propria experienţă cu creşterea şi întreţinerea unui câine, ştiu că nici un câine fie el comunitar sau cu stăpân, exceptând rasele periculoase, interzise prin lege, nu atacă un om decât dacă este provocat. Este ştiut că unii adolescenţi şi persoanele lipsite de dragoste pentru animale, şi nu în ultimul rând beţivii, sunt predispuşi să provoace câinii, aceste provocări au mers până la sadism, aşa cum s-a întâmplat cu un grup de adolescenţi din Piteşti care aveau satisfacţia să prindă câini şi să savureze suferinţă lor, în timp ce îi spânzurau de copaci. În primele 50 de cauze ale mortalităţii oamenilor nu se regăsesc şi cazurile de moarte prin atacul câinilor. Evident că nu este suficient să fii pro sau contra eutanasierii câinilor comunitari. Este necesar să se găsească şi să fie aplicate consecvent strategii pentru diminuarea numărului acestor animale fără stăpân. Măsură cea mai indicată ar fi reducerea treptată pe cale naturală a numărului de câini vagabonzi prin controlul natalităţii acestora, deci prin metodă castrării, şi păstrării în adăposturi bine organizate a efectivului existent de câini, până la reducerea la un numeric uşor de întreţinut. Organizaţiile de protecţie a animalelor trebuie să se implice serios în acest sistem, şi nu numai prin exprimarea prin cuvinte frumoase a dragostei lor pentru animale, ci prin contribuţia materială consistentă, în vederea asigurării pentru câini a unui mod de viaţă uşor de suportat. În emisiunile tuturor posturilor de TV din România din data de 25 Septembrie 2013 s-a prezentat modul sălbatec cu care agenţii ordinei publice din Bucureşti au intervenit asupra apărătorilor drepturilor animalelor care au organizat un miting de protest faţă de decizia de eutanasiere adoptată de Curtea Constituţională a României şi de către Preşedintele Băsescu. Această brutalitate faţă de oamenii care nu au dorit decât să-şi exprime public o atitudine civilă nu lasă nicio îndoială asupra faptului că se vor găsi mai mulţi oameni decât este necesar pentru vânătoarea şi lichidarea unei specii create de om în folosul său.
Posted on: Tue, 08 Oct 2013 12:47:17 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015