Darul nesimţirii Nu pot pătrunde tainele sufleteşti ale unora care azi spun una, pentru ca mâine să facă alta, să laude pe faţă şi să critice pe la spate, să treacă de la un partid la altul, după interes, să scuipe unde au mâncat şi să se entuziasmeze la comandă. Pe scurt, sunt inadecvat pentru ceea ce la noi, în condiţiile date, se cheamă carieră. Îmi mărturisesc perplexitatea în faţa acestor contemporani. Îi suspectez că sunt posesorii unei capacităţi aparte de a face priză la realitate, de a se adapta sau că, direct formulat, beneficiază de o enormă, insondabilă nesimţire. Asemeni teflonului, conştiinţa lor nu este afectată de nimic. Orice rezervă, cât de mică, trece pe lângă ei fără urmă. Sunt impasibili. Aproape mistici. Nu îi scoţi din ale lor. Dorm liniştiţi, mănâncă la fel, au grijă de maşinile în dotare, fac afaceri, cumpără cadouri pentru soţii şi, la nevoie, îşi plimbă câinii seara. Mişcându-se mereu între ilegalitate şi imoralitate, viaţa lor mimează cu succes normalitatea. În politică, un asemenea exemplar se simte precum peştele în apă. Negociază perpetuu, clamează ipocrit, se profilează cu viclenie, ajunge util, chiar indispensabil, vânzându-se apoi în consecinţă. „Băiat bun”, „de-al nostru” - colegialitatea pervertită îl ajută să avanseze, să se insinueze în cercurile decizionale, sfârșind prin a stabili regulile jocului. Nu mai contează că a fost turnător la Securitate, că a făcut rău nemijlocit, că a slujit dictatura, pentru ca acum să se pretindă stâlp al democrației. Sau că a furat. Personajul în cauză încetează ca prin minune să mai aibă trecut. Are doar prezent și mai ales viitor. Se prezintă ca atare, solicitând voturile cu seninătate. În economie, omul nostru joacă rolul capitalistului dur și pur: teorii, scheme, calcule, rafturi de cărți despre cum se scot banii din piatră seacă. Pare întruchiparea antreprenorului ideal, a celui care, prin muncă și pricepere, ajunge din angajat angajator. Or, ceea ce omite să spună este faptul că a folosit un sistem de relații și complicități care nu are nimic în comun cu piața liberă, cu regulile concurenței. A făcut avere pe seama unui stat sabotat de cei care îl conduceau/conduc. În fapt, acesta este marele și tristul paradox: în vreme ce economia a fost sistematic distrusă, dată la fier vechi, „capitaliștii” noștri au înflorit. Sunt nuferii unei bălți de corupție. În viața academică sau chiar religioasă, personajul avut în vedere se mișcă nu mai puțin dezinvolt. Își conservă și consolidează permanent poziția. Operează instinctiv selecții preventive. Nu vrea să aibă potențiali rivali. Preferă celor de calitate lingăii, figurile șterse, dar profund recunoscătoare. Instituțiile în care ajunge să conducă această tipologie arată în consecință. Cine nu rezistă, având alte valori și competențe, își caută împlinirea peste mări și țări. Pe cât de aparent banal, scenariul este în derulare de mai bine de două decenii. Cu urmări pe măsură. Darul neșimțirii începe să se transmită ereditar. Radu Preda crestinortodox.ro/editoriale/cum-putem-scapa-invidie-97978.html
Posted on: Wed, 11 Sep 2013 07:30:09 +0000