De la naştere spre moarte trecem chinuiţi de ego, ca printr-o ceaţă, prin timp. Nu cred că suntem păcătoşi, blestemaţi. Cine ar fi avut inima să condamne la atâta nefericire nişte creaturi atât de plăpânde ca noi? De frica suferinţei, în încercarea de a ne apăra, ne impunem bariere, în jurul nostru ridicăm ziduri, ne transformăm în ceea ce credem că ar trebui să fim, nu rămânem cine suntem deja. Cred că este un fel greşit de a ne proteja, de a ne adapta, căci acest lucru ne împiedică să existăm cu adevărat. Şi, pentru că nu avem de ales, coborăm din ce în ce mai adânc, din ce în ce mai fără speranţă, în labirintul întunecat al părerii de sine. Mândri de luciditatea noastră glorificăm logica, dar numai mintea, singură, ne poate distruge. Mai devreme sau mai târziu, scufundat într-o lume mecanică, simplă, fără Dumnezeu, sufletul tău se desprinde din locul său din rai, devenind dens şi material. Şi atunci… închis în tine, în carnea ta, Universul pulsează istovitor, dureros şi inutil. Off… Vorbe. Auzindu-vă numai pe voi, pe mine nu mă auziţi. Eu? Eu n-am ascultat niciodată de nimeni. Cărţile citite, filmele văzute, exemplele bune sau proaste din viaţa mea, nimeni şi nimic nu m-a oprit din calea mea prin Destin.
Posted on: Wed, 10 Jul 2013 03:03:24 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015