De la un prieten, pt descretierea fruntilor Răspunsuri celebre... După ce şi-a scrântit piciorul la 65 de ani, Grigore Moisil a afirmat: "Ştiam că, la vârsta mea, te scrânteşti la cap, nu la picior!" Un linguşitor îi atrase atenţia lui Oliver Cromwell, care intra biruitor în Londra, ce multă lume se strânsese să-l vadă. "Tot atâţia ar fi fost şi dacă m-ar fi dus la eşafod", fu răspunsul. Celebrul compozitor Hans von Bulow, plimbându-se într-o seară prin Berlin, îngândurat, s-a lovit de un trecator. Acesta s-a oprit iritat şi s-a răstit la muzician: - Dobitoc! Bulow îşi scoase pălăria ăi spuse: - Încântat de cunoştinţă, numele meu este Bulow! O echipă de zidari lucra la repararea parterului unei case cumpărate de celebrul tenor Enrico Caruso (1873-1921). Într-o zi, în timp ce cântăreţul repeta câteva arii într-o camera de la etajul I, se prezentă la el maistrul. - Doriti să terminăm reparaţiile luna asta? - Bineînţeles! - răspunde Caruso. - Atunci, fiţi amabil şi nu mai cântaţi. Imediat ce va aud, oamenii mei lasă totul baltă şi stau să vă asculte... "A fost - povestea mai târziu Caruso - cel mai frumos compliment care mi s-a făcut vreodată." Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw a fost invitat ca punct de atracţie la masa unor aristocraţi. Amfitrioana, cunoscută pentru inteligenţa sa cam... şubredă, a făcut imprudenţa să-l întrebe: - Ştiţi, am auzit că peştele regenerează materia cenuşie. Ce peşte m-aţi sfatui să mănânc? - Balenă! – a răspunse prompt Shaw. După ce eşcul campaniei militare din Rusia, în 1812, Napoleon se retrăgea grăbit spre vest. În dreptul râului Niemen, el împreună cu suita s-au oprit să ceară ajutorul unui ţăran barcagiu din împrejurimi, să-i treacă pe celălalt mal. În timp ce traversau râul, Napoleon s-a interesat: - Au trecut râul mulţi dezertori, zilele acestea? Naiv, ţăranul i-a răspuns: - Niciunul, dumneavoastră sunteţi primul! Împăratului Octavian Augustus i-a fost prezentat un grec care semăna uimitor cu el şi, în plus, avea şi cam aceeaşi vârstă. Glumind, Augustus l-a întrebat dacă nu cumva maică-sa fusese în tinereţea ei pe la Roma, cam prin vremea când şi tatăl împăratului era tânăr. Răspunsul grecului a venit prompt: - Mama n-a fost, dar tatăl meu a stat la Roma mai de mult, cam cu un an înainte de naşterea ta, Cezar! N.T. Orăşanu, poet şi publicist, autor de epigrame şi pamflete politice, a fost trimis, în timpul domniei lui Cuza, de nenumărate ori la închisoarea Văcăreşti, fiindcă pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delicte de presă. De câte ori Orăşanu scria câte un articol violent despre Vodă, îşi trimitea imediat salteaua, plapuma şi pernele la Văcăreşti. Directorul penitenciarului nu voia să le primească, însă Orăşanu îi răspundea: - Nu-ţi fie teamă, o să primeşti şi ordinul peste câteva ceasuri. Fapt ce se adeverea întotdeauna! Un amic al lui Caragiale i s-a plâns acestuia într-o zi: - Auzi, nene Iancule, neruşinatul ăla de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale ăla, a îndrăznit să mă facă tâmpit şi idiot! - Când, stimabile? l-a întrebat Caragiale, cu un aer scandalizat. - Acum o oră. - Ce măgar! a exclamat Caragiale. Apoi, luându-l gura pe dinainte: - Întotdeauna a fost în întârziere, neisprăvitul ăla! În anul 1906 trebuia să se formeze un nou guvern francez. Cel desemnat cu formarea lui, Ferdinand Sarrien, a invitat acasă câţiva oameni politici pentru consultări, printre care şi pe Georges Clemenceau. În timpul discuţiilor s-a servit un bufet rece. Văzând că, dintre oaspeţi, numai Clemenceau nu mănâncă nimic, gazda l-a întrebat: - Dumneata ce doreşti, domnule Clemenceau? - Internele! a răspuns acesta. Evident c le-a primit A doua zi, Clemenceau depunea jurământul ca ministru de interne! Ziarisul şi prozatorul Anton Bacalbaşa a fost invitat, într-o seară, la o petrecere. Printre ceilalţi invitaţi se afla şi un general în retragere. Acesta tocmai citise volumul de schiţe satirice, în care scriitorul demasca tarele vieţii cazone. Fără să ştie că scriitorul se afla chiar în faţa sa, generalul, indignat, ameninţa că îl va chema pe autor în faţa justiţei pentru injurii aduse corpului ofiţeresc, la care Bacalbaşa a intervenit: - Lăsaţi-l, domnule general. Cine ştie ce amărât o fi şi scriitorul ăsta... Nu vedeţi? Până şi numele îl are ca vai de capul lui: ba cal, ba şa!
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 22:30:02 +0000