Declarația mea politică de astăzi din Parlamentul României - TopicsExpress



          

Declarația mea politică de astăzi din Parlamentul României Atitudinea mai multor state ale Uniunii Europene față de aderarea României la Spațiul Schengen constituie o dovadă în plus că acestea nu au prieteni, au doar interese. Iar dacă interesul o cere, fie el electoral sau economic, România poate să rămână mult și bine pe margine. Dacă lucrurile stau așa, și România trebuie să-și revizuiască comportamentul și să-și joace mai mult interesul propriu în Europa, pentru că, în mod evident, individualismul primează. Pentru cei care au crezut că clubul select al Uniunii Europene este democratic și prietenos, iată proba de foc: cum intră o țară europeană campanie electorală, cum își revizuiește atitudinea față de România, față de aderarea noastră la Spațiul Schengen sau față de orice avantaj care este în discuție pentru țara noastră. Nu spun că ar trebui să ne mirăm de acest lucru, statele nu au prieteni, au interese. Dar ar fi timpul ca și noi să fim un stat care are doar interese, nu și prietenii sau speranțe false. Nouă tuturor ne-ar fi plăcut ca UE să fie un grup de state prietene care se ajută între ele, nu un spațiu al competiției în care țările nu ratează niciun moment să îi calce pe ceilalți în picioare atunci când au nevoie. Dar e devenit evident că politica noastră externă trebuie să fie mai fermă în relația cu statele interesate doar de binele lor, adică a sosit momentul ca România să fie la rândul ei interesată doar de binele propriei națiuni. E timpul să ne întoarcem la un naționalism inteligent și modern, prin care să ne apărăm drepturile în fața celorlalți, în care să ne punem problema mereu ce dăm și ce primim în schimb, în care să ne protejăm interesele, resursele, capitalul, dar și tradițiile și identitatea. Un alt pas important ar fi să căutăm alternative economice în afara UE, pentru a arăta că nu suntem la mâna nimănui și pentru a putea răspunde cu aceeași monedă atunci când României i se întoarce spatele. Dacă e pe bază de concurență și competiție, atunci să practicăm și regulile acestora și să căutăm relații pentru România care să convină și interesului național românesc, nu doar intereselor țărilor care ne sunt ”prietene” când au ele nevoie, dar ne uită când avem noi nevoie de sprijin, de fapt, nici măcar de acest lucru, ci doar de a primi ceea ce ni se cuvine. România trebuie să se centreze pe sine și să joace pentru sine, să-și cunoască interesele și să și le apere renunțând la idealurile care le convin altora ca să ne țină captivi. Dacă fiecare țară își ia libertatea de a-și juca atuurile, atunci la fel să fie și pentru România. Respectul altora nu se câștigă stând cu capul plecat și prefăcându-ne că nu vedem cum suntem păcăliți de fiecare dată când e vorba de interesul nostru. România trebuie să se trezească din iluzia romantică a iluminismului european, a prieteniei dintre popoare și a ideologiei comunitare în care toți suntem egali, dar în fapt se dovedește că unii sunt cu mult mai egali decât alții. E timpul să învățăm să ne apărăm drepturile și să le impunem, pentru că nimeni nu ne va da niciodată nimic decât dacă va fi obligat și pus la respect.
Posted on: Tue, 01 Oct 2013 07:19:48 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015