Democraţii au adoptat legea şi, o consecinţă directă a Obamacare, au pierdut controlul în Camera Reprezentanţilor, fiind la un pas să piardă şi Senatul. Acum ei îi acuză pe republicani că ameninţă ordinea constituţională, sabotând o lege adoptată cu acte-n regulă. Contraargumentul republican face şi el trimitere la legea fundamentală – Congresul este cel care aprobă finanţarea activităţii guvernului, iar Congresul de acum nu are nicio obligaţie să semneze cecurile pentru o lege adoptată de majoritatea precedentă. Or, tocmai aici ar fi buba şi principalul reproş adus lui Obama. Dacă preşedintele ar fi decis în 2010 să caute un compromis, să mai îndulcească pastila pentru republicani, făcând concesii substanţiale cu Obamacare, probabil că nu s-ar fi ajuns la impasul de acum. Obama nu este însă renumit pentru disponibilitatea sa la compromisuri sau dialog. Dimpotrivă. Cu el la Casa Albă, Congresul a devenit atât de polarizat, încât democraţii şi republicanii de-abia dacă îşi mai vorbesc între ei, darămite să negocieze un compromis major, cum ar fi nevoie în cazul de faţă. Nu e prima dată când Congresul refuză să adopte bugetul. S-a mai întâmplat şi la mijlocul anilor ‘90, pe când la Casa Albă se afla un alt democrat. Bill Clinton a fost însă din cu totul alt aluat decât Barack Obama. Maestru al negocierilor bipartizane, Clinton a avut grijă să îşi protejeze relaţiile cu republicanii din Congres, chiar şi în timpul seismului politic Lewinski. Aşa s-a făcut că, într-un moment de cumpănă precum campania militară din Kosovo, Clinton a putut totuşi conta pe susţinerea republicanilor. Aceasta ar fi cheia prin care ar trebui citită criza bugetară de la Washington . Nu este prima criză, nu va fi nici ultima din istoria SUA. Dar este pentru prima oară după decenii că bipartizanatul politic a fost făcut ţăndări de un lider acuzat că acţionează de parcă ar fi preşedintele Partidului Democrat, nu al tuturor americanilor. Republicanii au desigur bubele lor, iar cauza lor nu e ajutată de faptul că l-au luat pe „nu“ în braţe şi nu-l mai lasă jos, sub influenţa facţiunii radicale Tea Party. De cealaltă parte, democraţii şi Obama nu au prea mult timp la dispoziţie pentru a testa intransigenţa republicanilor – se apropie rapid următorul mare hop: la 17 octombrie expiră plafonul actual al datoriei federale a SUA. Fără majorarea lui, Unchiul Sam nu-şi va mai putea plăti toate facturile, riscând incapacitatea de plată. În mod normal, majorarea plafonului trebuia să fie o decizie de rutină, care a mai fost luată de numeroase ori în Congres (că veni vorba, în 2006 Obama, pe atunci senator, a votat împotriva unei astfel de majorări). Numai că atmosfera de pe Capitol Hill este foarte diferită zilele acestea. Ploaia acidă a acuzaţiilor de sabotaj şi trădare, iscată de Obamacare, a erodat profund tradiţionalul bipartizanat politic american şi orice scenariu e posibil. În politică, optimismul este o floare rară acum la Washington
Posted on: Mon, 14 Oct 2013 19:37:09 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015