Dintre toate virtuţile, fidelitatea e cea mai puţin - TopicsExpress



          

Dintre toate virtuţile, fidelitatea e cea mai puţin statornică. Nicolae Steinhardt despre fidelitate "Dintre virtuţi, fidelitatea (ori credincioşia, cum îi spun de preferinţă poporul şi scriitorii români) e mai puţin evocată decât celelalte. A jura ceremonial ori lăuntric credinţă unui om, unei cauze, unui principiu, unei idei înseamnă a te lega să-i fii întotdeauna leal şi devotat şi oricând gata a-i veni în ajutor. Fidelitatea implică un raport cordial şi personal chiar faţă de o abstracţiune: o statornicie, o nestrămutare, o căldură. Te arăţi demn de încredere absolută în orice împrejurări, la bine şi la rău, în ceasuri de îndoială, în vremuri de restrişte, la mari primejdii, în mlaştină şi pe grohotiş, când se înfiripă clipele deznădejdii. Dacă acel căruia, nepripit, i-ai făgăduit credinţă nu mai crede în el însuşi ori în cauza pentru care luptă (ori în modul de viaţă, de gândire, ce-i este propriu) în tine, totuşi, să poată crede, să preferi tu atunci curajul, puterea de îndurare, stăruinţa, vioiciunea care pe el l-au părăsit, să-i devii tu lui călăuză şi stâlp de înţelepciune, toiag, cetate întărită, lumină, înger păzitor. Fidelitatea îmbracă şi forma respectului faţă de cuvântul dat. Literatura universală dintotdeauna a elogiat fidelitatea. Pildele abundă în Iliada, în Mahabharatta, în Cântecul Nibelungilor (în întregime axat, aş zice, pe noţiunea aceasta pe care o numeşte die Treue), în Don Quijote (poate fi vreuna mai înduioşătoare decât a lui Sancho Panza?), la Shakespeare (fidelitatea Cordeliei; aceea, fie şi zbanghie, a bufonului pentru Lear; a lui Horatio faţă de Hamlet), la Dickens (a lui Sam Weller pentru domnul Pickwick în cartea pe care Dostoievski s-a priceput să o recunoască drept o capodoperă), la Franz Werfel (Barbara în Barbara sau cucernicia), la Heimito von Doderer (subofiţerul din Demonii), la Bernanos (minuata figură a personajului central din Jurnalul unui preot de ţară: acela fidel menirii sale). Fidelitatea se opune înşelătoriei, perfidiei, făţărniciei, minciunii, versalităţii, verbozităţii, trădării. De unde şi dispreţul total faţă de trădători. Fidelitatea însă nu se confundă cu încăpăţânarea în teorii şi idei, e o calitate exclusiv morală. Infidelul pierde, astfel, totul: viaţa, bogăţia, cinstea. Cinstea, mai ales; faţa, omenia. Şi ce înseamnă a-ţi fi ţie însuţi fidel, condiţiei tale de om? A nu săvârşi nimic de care să-ţi fie apoi scârbă ori ruşine; a respecta demnitatea şi libertatea celorlalţi; a contribui, pe cât îţi este dat, la menţinerea sau îmbogăţirea prestigiului singurei (până la proba contrară) fiinţe conştiente din univers. A nu te huli pe tine însuţi, a te controla cu străşnicie, a nu batjocori duhul care sălăşluieşte în tine şi în semenii tăi, a nu ştirbi întru nimic nivelul de civilizaţie şi cultură la care a izbutit să ajungă omenirea contemporană ţie. De faci aşa, prin însăşi a ta fidelitate, după cum spune Blaga, pământul devine transparent, cerul megieş, roadele muncii şi cugetului purtătoare de sfinţenie. Asumarea etică a destinului omului pe pământ şi al omenirii în cosmos reprezintă forma supremă a fidelităţii, singura de altfel, nesupusă relativităţii şi vicisitudinilor istorice. Numai că nu de pe poziţii de aşa-zisă înţelepciune bătrânească îndrăznesc a vorbi, ci cu bruma de nebunie tânără încă sălăşluitoare în adâncul sufletului meu din belşug zdrumicat de eşecuri şi erori. De pe poziţii de egalitate atrag atenţia celor tineri asupra valorii fidelităţii, antidot al propensiunii vieţii de a uza, spălăci şi apoi şterge tot ce a fost mai dezinteresat, mai “ideal”, mai neoportunist, altfel spus mai “frumos” în cugetul lor." (Nicolae Steinhardt Monologul polifonic, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991)
Posted on: Sun, 06 Oct 2013 12:10:33 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015