Discutand cu o veche prietena, am ajuns la concluzia ca oamenii sunt, in general, de nimic atunci cand vine vorba de solidaritate. Si poate nu toti oamenii, cat oamenii de aici ( nu-mi permit sa generalizez complet, iar ce s-a intamplat zilele trecute in Muntenegru imi da speranta ca specia noastra exista totusi). Condamnam oameni, ii punem la zid si ii biciuim, dam cu piciorul in ei, ii umilim, ii jignim, ii marginalizam pentru greselile pe care le fac. Noi suntem oameni distinsi, nu ne permitem sa fim vazuti in compania unui drogat sau a unui alcoolic. Fugim de ei pentru ca sunt slabi, pentru ca inspira mila, pentru ca noi nu am putea niciodata sa facem ,,asa ceva" (asta e cea mai proasta conceptie pe care o cunosc; acelasi lucru credeam si eu, cand eram mai mica, despre mine). Fugim de ei pentru ca, asa cum se spune, prietenii sunt oglinda noastra, si de ce sa ne vedem noi atat de prost? Dar de ce oare nu suntem atat de civilizati incat sa le intindem o mana de ajutor? De ce atunci cand esti jos, esti calcat in picioare si toti te uita si totusi atunci cand te ridici, toata lumea isi aduce brusc aminte de tine si reuseste cumva sa te taxeze in continuare pentru greseala pe care te-ai chinuit mult, si mai ales singur, sa o repari? E adevarat, nimeni nu e obligat sa se opreasca din drum pentru tine in afara de familie. Dar daca tot suntem OAMENI ATAT DE MARI, de ce nu rupem putin din multul nostru, ca sa-i daruim unui amarat o noua sansa? Mi-as dori din tot sufletul sa intalnesc si eu pe drum un om care greseste si care m-a judecat pentru greselile mele doar pentru a-i intinde o mana de ajutor! Nu e nimic mai dureros decat sa le oferi oamenilor ceea ce ei nu ti-au putut oferi tie: OMENIE! Da, am gresit poate mult mai mult decat au gresit majoritatea oamenilor pana la varsta de 20 de ani. Nu, nu sunt mandra de greselile mele, dar cine este? Da, daca as da timpul inapoi si as sti cum e acum, nu le-as mai face, dar cine poate da timpul inapoi? Culmea ironiei? Singurii oameni pe care ma doare ca i-am dezamagit sunt cei care mi-au intins o mana de ajutor cand toti ceilalti mi-au intors spatele. Nu sunt deprimata, nu sufar constant de depresie; e doar o forma de manifest, e doar felul meu de a spune, intr-un mod elegant, ca nenumaratele comentarii ale unora dintre voi nu ma mai ,,ating" din clipa in care am realizat care sunt oamenii de care imi pasa. Atat de putini, de fapt, si totusi atat de importanti..
Posted on: Thu, 04 Jul 2013 06:34:56 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015