Dorin MIRONESCU si tabieturile sale: "Mai întîi mi-a venit în gînd să răspund că n-am tabieturi. Deloc. Nu-mi plac scriitorii care îşi asortează pipa favorită la călimara fantaisie înainte de a se apuca să bată la tastatură pentru eternitate. Dar apoi m-am gîndit că tabieturile ar trebui să arate nu confortul pozei pe care un vanitos îl poate încerca în momentul scrisului, ci puzderia de gesturi şi superstiţii mărunte care-l ajută pe scriitor să suporte masa de scris. Şi mi-am amintit că în primii ani de cronicăreală prinsesem un obicei la fel de nociv precum cafeaua lui Brumaru sau nesul lui Cărtărescu. Nu puteam termina o pagină fără un litru de Pepsi. Faptul n-are, desigur, nici o poezie şi-l povestesc doar pentru a arăta cam ce "măreţie de simbol" poate să aibă un tabiet. Nimicuri, mofturi lipsite de semnificaţie. De pildă, faptul că mult timp n-am putut scrie decît în singurătate perfectă. Asta pînă cînd mi-am scris primul text cu (pe atunci) prietena mea adormită pe canapea. A contat mult, probabil, faptul că astfel reeditam împreună un scenariu eminescian dintr-o poezie de dragoste, "Dormi!...". Coincidenţă lipsită de semnificaţie, desigur. Dar criticii literari, oricît de lipsiţi de iluzii, jubilează cînd se simt parte a unui intertext prestigios. Cartea de debut mi-am scris-o anul trecut, la Berlin, într-un apartament cu sobă de cărbuni. Era toamnă tîrzie, apoi s-a făcut iarnă. Desigur, m-am gîndit la "soba suabă" dintr-o anecdotă a lui Ion Barbu, cea care i-a provocat lui Descartes, în oraşul Ulm din sudul Germaniei, viziunea unificării ştiinţelor. Doar că Berlinul nu-i în sudul Germaniei." sursa: dilemaveche
Posted on: Thu, 08 Aug 2013 11:18:23 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015