Dragi prieteni, această hiper-majoritate a USL în parlament - TopicsExpress



          

Dragi prieteni, această hiper-majoritate a USL în parlament devine tot mai nocivă pentru mersul lucrurilor în România. Nu numai că sunt promovate proiecte cu un impact negativ major pentru mediu, precum Roşia Montană şi gazele de şist, dar sunt şi respinse, pe bandă rulantă şi fără drept de apel, numeroase iniţiative foarte bune care vin uneori chiar de la parlamentari USL sau de la parlamentari din opoziţie. Este astfel împiedicată orice reformă, orice schimbare, oricât de mică... Spre exemplu, astăzi am luat cuvântul în plenul Camerei Deputaţilor pentru a apăra o iniţiativă foarte bună şi vizionară a deputatului Dan Cristian Popescu, propunere care prevede ca în învăţământul preuniversitar să existe o disciplină obligatorie numită "Educaţie ecologică". Ar fi o mare nevoie de o astfel de materie întrucât ea ar contribui substanţial la formarea unei bune educaţii şi a unei sensibilităţi a elevilor faţă de temele de mediu. Ar fi foarte important ca informaţiile să fie prezentate în cadrul unei materii distincte dedicată temelor de mediu. Din nefericire, membrii Comisiei pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor au dat aviz negativ pentru această propunere, sub pseudo-justificarea că nu ar trebui o astfel de materie în programă, cele 8 domenii de competenţe cheie stabilite la nivel european ar fi cuprinse în prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi ar sta la baza realizării curricumului naţional pentru învăţământul preuniversitar, astfel încât inclusiv competenţele ecologice ar fi incluse în mai multe planuri curriculare prin diferite disciplinele obligatorii şi opţionale. Dar tocmai aceasta era miza legii: să adune toate aceste domenii de competenţe sub umbrela unei singure materii pentru a-i ajuta pe elevi să îşi formeze o imagine de ansamblu asupra acestor probleme. Educaţia din România nu doar că este subfinanţată, dar iată că, în anumite privinţe este şi orientată insuficient către viitor şi către problemele complexe şi dificile pe care generaţiile care vin le vor avea de înfruntat... Riscul este foarte mare ca şi această iniţiativă foarte bună să fie strivită de şenilele maşinăriei de vot a USL...
Posted on: Mon, 07 Oct 2013 20:21:07 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015