Dragi prieteni cititi cu atentie aceasta poveste ?????? Puteti sa si comentati acest Interviu pe care eu l-am facut trist dar este foarte adevarat Lupta pentru independenţă a orfanilor români În urmă cu mai bine de 20 de ani, Șandor, Monica și Neyo erau trei copii abandonați de părinți în spitalele în care se născuseră. Și-au petrecut copilăria și adolescența în centre de plasament, uneori au stat alături de părinți sociali și, la un moment dat, au vrut să-și întâlnească părinții naturali. Reintegrarea în familie nu s-a produs, iar legăturile rupte la naștere au fost rupte încă o dată, la maturitate. Potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare România, tinerii de peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului reprezintă unul dintre cele mai dezavantajate grupuri sociale la angajare. Însă Șandor, Monica și Neyo au acum un loc de muncă stabil, unde lucrează cu carte de muncă. Fabrica de mozaic din Popești-Leordeni se află pe șoseaua de centură a capitalei, într-o hală a unui complex industrial. Am ajuns la fabrică într-o dimineață de miercuri, alături de Simona Carobene, o italiancă în vârstă de 47 de ani, care după ce a lucrat timp de 25 de ani cu copii în dificultate, a devenit administratorul fabricii de mozaic unde muncesc și câțiva tineri care au părăsit centrele de plasament. Fabrica are o înfățișare mult mai simpatică decât te-ai aștepta de la o întreprindere industrială: imediat ce am intrat, ochii mi-au căzut pe un mozaic în mijlocul căruia se afla Jerry, personajul din desenele animate. Pe jos, straturile ordonate de mozaic albastru, portocaliu sau verde păreau niște răsaduri de piatră într-o grădină de marmură, granit și sticlă. Muncitorii au venit puțin înainte de ora nouă și au semnat condica. Printre ei se afla și Șandor, un tânăr în vârstă de 26 de ani, care a întâlnit-o pe Simona Carobene prin intermediul fundației la care aceasta lucra. Pe-atunci, Simona venise la centrul de plasament ca să îi scoată pe copii în oraș. „Îmi place colectivul foarte mult. Eu am venit mai mult pentru colectiv și pentru Simona, că ne cunoaștem de când eram copil, de 15 ani. E ca a doua mamă”, spune el despre prietenii săi de la fabrica de mozaic. Când și-a cunoscut părinții naturali, ei i-au povestit că medicul le-a recomandat să-și lase fiul în spital deoarece din cauza bolii de care suferea nu ar fi rezistat la ei în casă: „Erau și săraci. Mama n-are școală”. Tatăl său avea facultate, terminase Literele, dar bea foarte mult. Relațiile au rămas destul de reci. Șandor a terminat 13 clase, specializarea „croitorie”, dar s-a văzut nevoit să lucreze la cărat gunoaie într-un cinematograf: „Erau doar fete, eu singur băiat. N-am mai putut să fac față. Erau vreo 20 și ceva de săli și căram tomberoane mari”. A renunțat, iar după un alt job unde angajatorul nu a dorit să-i prelungească contractul a ajuns la fabrica de mozaic, unde lucrează din mai 2012. De o lună, Șandor locuiește în Popești-Leordeni, într-o casă cu mai mulți chiriași. L-am întrebat dacă se descurcă și reușește să-și plătească facturile. „Cum să nu?”, mi-a răspuns. Chiria este 300 de lei, bani în care intră și gazele, și lumina. „Au devenit ei protagoniștii din viața lor” „Câțiva dintre tineri au făcut un drum de autonomie de la orfelinat la casa de primire de tip familial, la apartament cu chirie. Au devenit ei protagoniștii din viața lor. Pe când înainte erau beneficiari ai ajutorului social. Ăsta a fost un parcurs extraordinar”, spune Simona. Fabrica de mozaic din Popești-Leordeni a fost înființată în mai 2012. "Pentru mine, economia socială trebuie să fie sustenabilă, nu unul să vândă și celălalt să cumpere numai pentru că sunt persoane dezavantajate. Nu e sustenabil dacă nu e un business. Scopul a fost să fie o firmă”, explică ea. De 25 de ani, Simona lucrează cu persoane dezavantajate. A venit în România în anul 1998, printr-o fundație italiană: „În timp m-am românizat”. A avut proiecte sociale și educative, de la cele pentru prevenția abandonului la cele pentru integrarea copiilor romi: „Aici m-a impresionat istoria cu copiii abandonați. Orfelinatele erau teribile. Era posibil să facem bine pentru că nevoile erau foarte multe”. Ulterior, s-a alăturat Fundației Dezvoltarea Popoarelor, iar în urmă cu un an a devenit administratorul fabricii de mozaic, proiect despins din FDP: „E o firmă care s-a născut din fundație. Fără fundație nu putea să existe. Ea a făcut proiectul”. Fabrica de mozaic a fost lansată cu ajutorul fondurilor europene, de care a beneficiat printr-un proiect al FDP. Fondurile primite de la UE au fost de aproximativ 250.000 de euro, dintre care 90.000 de euro au fost investiți în utilaje. În plus, Simona a investit 30.000 de euro din banii proprii. „E o muncă nu full-time, ci peste full-time” În afară de cei nouă tineri muncitori angajați cu contract de muncă, în fabrică mai lucrează trei ingineri și o persoană responsabilă de partea financiară. „Pentru a fi sustenabilă e nevoie să fie cineva care se dedică în totalitate. E o muncă nu full-time, ci peste full-time”, arată administratorul. Acum câțiva ani, Simona își dorea să deschidă o întreprindere socială pentru tineri în dificultate, dar nu știa ce domeniu ar fi mai potrivit: „Dorința era de a le oferi un loc de muncă tinerilor dificil de integrat în altă parte. Persoanele în dificultate au capacitatea de a lucra. Trebuie numai să găsim locul potrivit pentru ele”. Un om de afaceri i-a sugerat să înființeze o fabrică de mozaic, deoarece piața nu era saturată în acest domeniu: „Noi suntem a doua fabrică de mozaic din România. Nu sunt altele”. Fabrica de mozaic lucrează în parteneriat cu o întreprindere mai mare, care se ocupă de partea comercială și de logistică: „Aveam nevoie de această întâlnire cu mediul de business. Singura cale de a face economie socială e să te asociezi cu un partener de afaceri”. Deschisă în 2012, Simona spune despre fabrica de mozaic că este o unitate protejată diferită de alte unități de economie socială deoarece este „o firmă adevărată”, o societate comercială. „Facem un produs de calitate”, spune ea, și completează că tinerii sunt plătiți decent: „Eu nu dau salariul minim pe economie. Dau mai mult: e pentru demnitatea lor”. „Am învățat ce înseamnă să ai un job” La fabrică am mai cunoscut un tânăr care și-ar fi dorit să aibă o copilărie normală. Prietenii săi îi zic Neyo și m-a rugat să-i folosesc porecla. Îi place muzica hip-hop, uneori compune versuri și muzică și a făcut un curs de „street dance”, mi-a spus el în timp ce zâmbea, privind în sus. Însă în ultima vreme, în Neyo cel visător și-a făcut un pic de loc și Neyo cel realist. „M-am schimbat”, spune el. „În ultimii doi ani s-a maturizat foarte mult. Pentru că a început să muncească, cred eu”, explică Simona. Primul lui loc de muncă a fost la un atelier protejat înființat de FDP: „Am avut ce învăța: ce înseamnă să ai un job și să știi să comunici cu acel șef, să știi să te prezinți”. La fabrica din Popești-Leordeni a venit de la înființare: „Am zis „Asta da muncă de bărbat””. Alături de un inginer, Neyo lucrează la mașina unde se taie materialele din care se fac plăcuțele de mozaic. Născut în Orăștie, județul Hunedoara, Neyo a fost abandonat de tatăl său imediat după ce mama sa a murit dându-i naștere. Când o doamnă l-a luat în grijă, lucrurile păreau să meargă spre bine: „Fiul ei era cel mai bun prieten al meu când era mic”. Dar nu a fost așa: „Mi-a plăcut o perioadă. După câteva luni, nici aici nu mi-a mai plăcut. Nici nu mă așezam bine la masă să mănânc, nici nu mă întorceam de la muncă, de la școală, [că-mi zicea – n.r.] „țigane”, „cioară””. „Vreau să muncesc pentru fetiță, să aibă ea viața în roz” Neyo a vrut la un moment dat să-și cunoască părinții. Deoarece mama sa nu mai trăia, a vrut să știe de la tatăl său de ce pe frații săi i-a păstrat, în vreme ce el a ajuns într-un orfelinat: „L-am întrebat „Bă, tată, de ce ai făcut diferența asta între mine și frații mei?”. A lăsat capul în jos și n-a mai zis nimic. I-am zis „Pentru mine nu contează că eram bogat sau sărac. Poate că bogăția era că eram cu voi”. Putea să mă dea la bunici, la verișori, la nașul meu”. Acum tânărul locuiește într-un apartament alături de alți patru prieteni. Plătește chirie și are un job stabil. „Am învățat că, chiar dacă ai o ceartă cu colegul tău, nu trebuie să îi dai foarte multă atenție pentru că îți pierzi concentrația”, spune el. Una dintre colegele lui Neyo este Monica, o mamă tânără care își crește singură fetița de un an și nouă luni. Lucrează la fabrică de o lună și jumătate: „Muncesc pentru copil. N-am ce să fac, nu am altă soluție decât să muncesc. Mă întrețin, dar e cam greu”, spune femeia de 24 de ani. Acum, ele stau într-un apartament al Fundației Dezvoltarea Popoarelor, însă organizația își dorește ca Monica să înceapă să se întrețină singură și să nu mai aibă nevoie de ajutor. Părăsită la naștere, Monica a reușit să termine 10 clase și spune că ar vrea să facă măcar 12: „M-aș duce la școală, m-aș duce cu drag”. Însă prioritatea ei de-acum este fetița: „Am avut o viață de calvar, așa am avut tot timpul. Vreau să muncesc pentru fetița mea, să aibă ea viața în roz. Că eu n-am avut viața în roz”. „Într-o perioadă de criză, am pus pe picioare o fabrică” În afară de mozaicul clasic din gresie, faianță, granit sau marmură și de cel din sticlă tipic pentru piscine și saune, fabrica încearcă acum să lanseze o linie nouă pentru creșe și grădinițe, cu personaje din desene animate. „Ideea s-a născut de la una dintre tinerele noastre”, explică administratorul. Dacă în primele patru luni de la înființare fabrica a vândut, în medie, 49 de metri pătrați de mozaic pe lună, în ultimele patru luni media a fost de 240 de metri pătrați pe lună, cu un vârf de vânzări în februarie 2013, când au vândut 397 de metri pătrați. Fabrica vinde unor clienți din București, dar și din Craiova, Constanța sau Cluj-Napoca. „De când am început și până acum am crescut enorm. Ideea e că trebuie să creștem în continuare pentru că din cei 200 de metri pătrați nu ne susținem. Noi trebuie să avem o producție de 800-1000 de metri pătrați”, spune Simona. Vânzările din prezent acoperă aproximativ 20% din costuri, iar restul se acoperă din investiția Simonei și din fondurile UE, care se termină în septembrie 2013: „Clar în aceste trei-patru luni trebuie să creștem”. În biroul său, Simona este optimistă în timp ce îmi arată un grafic crescător. În medie, vânzările sunt de șase ori mai mari acum decât în urmă cu un an: „Într-o perioadă de criză, într-un an de zile, am pus pe picioare o fabrică. Dacă această fabrică se dezvoltă, putem angaja 20-30 de tineri. Pot fi și tineri cu handicap pentru că munca e simplă”. Decizia mea a fost să-mi dedic viața acestor proiecte. Am primit mult în Italia: prieteni, familie, credință. Și dacă primești mult poți să dăruiești, Simona Carobene Economie cu gândul la oameni În timp ce modelul companiilor tradiționale urmărește distribuția profitului către acționari, în întreprinderile sociale acesta este direcționat către diferite obiective sociale: crearea de noi locuri de muncă pentru persoanele defavorizate, servicii de educație pentru persoane fără venituri, training vocațional pentru persoanele cu dizabilități sau protejarea mediului înconjurător, se arată în raportul „Profit pentru oameni”, elaborat de o echipă de experți de la diferite organizații și instituții de învățământ din România. În afară de firmele care funcționează ca unități protejate deoarece au angajat persoane dezavatajate social sau cu dizabilități, în categoria economiei sociale intră și asociațiile, fundațiile, casele de ajutor reciproc pentru salariați sau pensionari, cooperativele (cele de meșteșugari, de pildă) care produc bunuri sau furnizează servicii, scopul ultim fiind de a contribui la dezvoltarea economică și socială a unei comunități. Comisia Europeană a recunoscut importanța acestui tip de economie și rolul său major în atingerea unor obiective precum creșterea economică și crearea de locuri de muncă, în special într-o perioadă de criză precum cea din prezent. Însă în România nu există, deocamdată, o lege care să reglementeze domeniul economiei sociale, așa cum se întâmplă în alte state europene. Despre o lege a economiei sociale se discută de mai mulți ani. Ultima variantă a fost lansată de Ministerul Muncii în septembrie 2012. Legea se află și acum pe site-ul ministerului, la categoria „proiecte în dezbatere”. În lunile septembrie-octombrie au fost organizate două dezbateri publice, însă de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. „Ne așteptam să se ducă spre Parlament, dar a rămas oarecum în aer. Varianta finală noi nu o știm, a rămas la minister”, explică Simona Stănescu, cercetător științific și expert în economie socială, de la Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare România. „Economia socială ar putea să funcționeze și mai bine” Deja Comisia Europeană a criticat România din cauza vidului legislativ din domeniu: deocamdată, în țara noastră nu este clar definit din punct de vedere legislativ ce este o întreprindere socială, arată Stănescu. Mai mult, nu se știe câți oameni muncesc în astfel de întreprinderi și ce contribuție aduc ele la PIB-ul statului. Legea economiei sociale, în varianta de pe site-ul ministerului, ar aduce și facilități fiscale pentru unele unități de economie socială. Potrivit proiectului, întreprinderile de inserție socială (unde cel puțin 30% din persoanlul angajat provine din grupuri dezavatajate) ar beneficia de scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiţia ca cel puţin 75% din fondul obţinut prin scutire să fie reinvestit pentru restructurare, pentru achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje, instalaţii de lucru şi/sau pentru amenajarea locurilor de muncă. De asemenea, aceste întreprinderi ar putea primi microcredite din partea autorităților locale, ar putea folosi gratuit unele imobile aflate în domeniul public și ar beneficia de sprijin pentru promovarea produselor realizate, precum și pentru găsirea unor piețe de desfacere. În situația actuală, viitorul economiei sociale în România rămâne neclar, mai ales deoarece unele întreprinderi sociale sunt dependente de fondurile europene și trebuie să găsească metode de a rezista și după terminarea acestora: „Probabil vor aplica pentru alte finanțări. Economia socială funcționează [în România – n.r.], dar cred că ar putea să funcționeze și mai bine”, arată Stănescu. Gavril Andronic
Posted on: Mon, 08 Jul 2013 20:57:30 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015