„ Dreptate pana la Capat „ ?! NICI VORBA !!! doar TEAPA ! - - TopicsExpress



          

„ Dreptate pana la Capat „ ?! NICI VORBA !!! doar TEAPA ! - dar, nici noi NU vom uita ! - Pentru cei mai putin informati, Legea nr. 241/2013 "simuleaza" o reintregire a pensiilor diminuate in baza Legii nr. 119/2010 aplicate cu O.U.G. nr. 1/2011. "Simularea" reintregirii incepe cu data de 1 octombrie 2013. Faptul ca este o "simulare" a reintregirii unor drepturi si nu o "reintregire" reala, o demonstreaza art. 1 (4) din lege care prevede astfel: "Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin. (1), se menţine în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010." In traducere libera acest fapt inseamna ca din acel moment, pensiile "reintregite" la valoarea din decembrie 2010, "ingheata" ca valoare pana cand suma acordata cu titlu de "reintregire" este recuperata de stat prin neindexare, timp de 5-15 ani, de la ca la caz, in functie de valoarea asa-zisei "reintregiri", faptic neexistand nicio "reintregire" in adevaratul sens al cuvantului, ci un fel de imprumut "rambursabil"! Exemplu de calcul simplificat: - pensia actuala in baza Legii nr. 119/2010 aplicate cu O.U.G. nr. 1/2011 = 2 000 lei; - pensia in plata in decembrie 2010, in baza Legii nr. 164/2010 = 3 000 lei; - de la 01.10.2013, in baza Legii nr. 241/2013, pensia se achita in cuantumul din 2010, deci 3 000 lei, din care 2 000 lei cuantumul in baza Legii nr. 119/2010 si 1 000 lei cu titlul de "imprumut". Mergem mai departe cu exemplul,sa vedeti ce urmeaza: In anul 2014, urmeaza o indexare generala a pensiilor cu 4% (exemplu). In cazul celui caruia i s-a reintregit pensia de la 2 000 la 3 000 lei in baza Legii nr. 241/2013, se procedeaza astfel: se indexeaza suma de 2 000 lei cu 4%, deci nu cea de 3 000. Cuantumul de 2 000 lei se majoreaza astfel cu 80 lei, devenind 2 080 lei, insa pensia totala nu devine 3 080 lei, ci ramane tot 3 000, intrucat cei 80 lei se deduc din suma de 1 000 de lei acordata cu titlul de imprumut. Imprumutul de rambursat devine astfel de 9020 lei, iar pensia de drept 2080 lei, total tot 3 000 lei. Istoria se repeta an de an pana cand "imprumutul" de 1 000 lei va fi recuperat in integralitate de catre stat. La un calcul sumar, pensia asa-zis reintregita va ramane "inghetata" la valoarea de 3 000 lei timp de cca. 10-12 ani. Cu alte cuvinte, d.p.d.v. financiar, daca cel in cauza ramane cu pensia diminuata de 2 000 lei, dar i se indexeaza normal sau daca ramane cu cuantumul de 3 000 "inghetat" timp de 10-12 de ani de zile, rezultatul final este acelasi, Legea nr. 241/2013 fiind doar un tertip financiar marca USL destinat inducerii in eroare a celor cu pensii diminuate si in niciun caz o reparatie reala a abuzurilor fostului regim PD-L! Cat priveste sumele retinute de stat in perioada 01.01.2011-01.10.2013, acestea nu se ramburseaza, bineinteles, "ţeapa" la adresa rezervistilor cu pensii diminuate fiind astfel totala! Analizand situatia d.p.d.v. politic, este evident ca USL mentine neclintite abuzurile fostului regim, doar ca acestea sunt "invelite" intr-un ambalaj cosmetizat!
Posted on: Sat, 21 Sep 2013 16:00:43 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015