Dumnezeule veşnic şi Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai - TopicsExpress



          

Dumnezeule veşnic şi Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi – cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul – şi curăţeşte, Doamne, smeritul meu suflet de toată întinarea trupului şi a sufletului. Şi-mi dă, Doamne, în această noapte, a trece somnul în pace, ca sculându-mă din smeritul meu aşternut, bine să plac preasfântului Tău nume în toate zilele vieţii mele şi să birui pe vrăjmaşii cei ce mă luptă, pe cei trupeşti şi pe cei fără de trup. Şi mă izbăveşte, Doamne, de gândurile cele deşarte care mă întinează şi de poftele cele rele. Că a Ta este împărăţia, puterea şi slava: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Posted on: Sun, 18 Aug 2013 19:01:06 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015