După o săptămână de frământări și de zbucium sufletesc, printre cărat mobilă și saci cu lucruri, am luat, în sfârșit o decizie: cea mai grea decizie din viața mea. Astăzi, 21 august, i-am condus la gară pe cei doi copii ai mei, cărora le-am permis să plece alături de tatăl lor, în Germania. Sigur nu este cea mai bună soluție, dar este o cale de mijloc care mi-a permis să nu sacrific, totuși, viitorul copiilor mei, ce urmează să înceapă în septembrie școala acolo - moment la care au visat și pentru care au fost pregătiți timp de mai bine de un an de zile. Am rămas pe peronul gol până ce trenul a dispărut, cu imaginea unei mâini de „aproape-adolescent” fluturând o șapcă derulându-mi-se în față, cu ochii înlăcrimați și cu sufletul sfâșiat. Apoi, cu aceiași ochi și același suflet, m-am întors într-o casă aproape pustie, altădată atât de plină de viață, alături de cele 15 suflețele feline și un cățel (papagalul s-a stins zilele trecute - poate a avut o inimă prea mică pentru marea încercare căreia trebuia să-i facă față), pe care n-am putut să le părăsesc fără să le știu cât de cât asigurate. În 3-4 zile ne mutăm cu totul în apartamentul cu două camere. Chiar dacă pare un gest nebunesc. Dar am mai primit un răgaz, de o lună-cel mult două, timp pe care-l am la dispoziție pentru a rezolva situația în care mă aflu. Promisiune pe care le-am făcut-o și copiilor mei la despărțire, și anume că voi face tot ce-mi stă în putință pentru a fi alături de ei cât mai curând... cât mai curând. Dacă lucrurile nu s-au rezolvat atât de repede pe cât m-am așteptat (sau m-am mințit) eu nu e vina nimănui. E doar vina mea, pe care mi-o asum din plin. Deocamdată mă simt stoarsă de energie, dar de îndată ce îmi voi găsi un echilibru fizic și sufletesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, și mă voi vedea cu apartamentul cât de cât aranjat (pentru a nu fi nevoită să fac slalom printre sacii nedesfăcuți), voi demara în forță o nouă campanie de promovare a pisicuțelor, pe toate căile posibile (multe care poate nu mi s-au arătat până acum). Cu siguranță că dorul de copiii mei îmi va fi principala călăuză. Vă mulțumesc tuturor celor care ne susțineți... (cosulcupisici.wordpress/povestea-noastra-2/)
Posted on: Wed, 21 Aug 2013 22:38:48 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015