Dâmboviţa, Punct de prim ajutor în satul izolat Vulcana de - TopicsExpress



          

Dâmboviţa, Punct de prim ajutor în satul izolat Vulcana de Sus Satul Vulcana de Sus din comuna Vulcana-Băi, judeţul Dâmboviţa este următoarea localitate izolată unde Crucea Roşie Română înfiinţează un Punct de Prim Ajutor. Satul este situat la 18 km nord de Târgovişte şi accesul în zonă este îngreunat de starea drumului (în caz de ploaie sau ninsoare devine inaccesibil). Drumul este pietruit, denivelat cu grad mare de eroziune cu risc de rupere în caz de viituri din zone superioare. Având în vedere necesitatea formării de persoane şi familii care trebuie să acorde primul ajutor în zone izolate din unele localităţi ale judeţului Dâmboviţa, filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa informează că mâine 10.10.2013 ora 09:30 în localitatea dâmboviţeană Vulcana Băi, la familia Şetreanu Valentin, se va deschide această activitate. Vor participa reprezentanţi ai Sediului Central, judeţean şi local. Proiectul “Puncte de prim ajutor în zone izolate” se adresează comunităţilor izolate din mediul rural care nu beneficiază de servicii medicale permanente, iar serviciul de ambulanţă se află la o distanţă semnificativă. F.M.
Posted on: Wed, 09 Oct 2013 17:14:43 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015