Eu... de Șișu Ploeșteanu Doria diminețile de azi se fac - TopicsExpress



          

Eu... de Șișu Ploeșteanu Doria diminețile de azi se fac ierni pe fiecare deget numerele au ieșit din mare s-au îmbrăcat în haos și au măturat nisipul în fiecare zi în care tu ai crezut că roua îți atinge talpa s-a despicat în patru calendarul din perete și porțile la care ai bătut stau închise pentru că te crezi unic și revendici cifra 7 mi-am luat urma focului cenușa explică drumul greșit pietrelor dar tot mai alunec nemuriri prin gânduri și lacrima despre care ți-am vorbit își duce în fiecare zi cuvântul în spate ca un păcat sau ca o normalitate tu îți desenezi diminețile pe ferestre aburite eu adun cioburile din prăpăstii tu descifrezi necunoscutele eu privesc la o nălucă în oglindă tu rostogolești senin o bilă iar eu mă visez zeița morții goală între două bufnițe scap printre degete înțelepciunea și viața doar oceanul acesta care-mi cântă la picioare pare să înțeleagă rostul nerostului meu privește tu nu răpești nopțile și insula ta îți admiră cifrele eu am insultat armăsarul cu opt picioare Odin iubea mai mult pe Sleipnir așa că eu am rămas idolul sacrificiului funerar cât să privesc liniștea dimineților tale
Posted on: Sat, 27 Jul 2013 08:18:29 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015