Eunucul şi peruşul Vorbind obiectiv, nimeni nu-l obligase pe Ahmed să-şi ia papagal, ci a fost un capriciu de-al său, gândind că va avea un prieten înaripat. Peruşul era înaripat, ce-i drept, însă prieten cu greu s-ar fi putut numi, căci nu făcea nimic toată ziua decât să-l scoată din minţi pe proprietarul său, amintindu-i în răstimpuri, când acela se mânia peste măsură, de organizaţiile pentru protecţia animalelor. - E pasăre, ce vrei? – îi mai zicea câte unul. - Păi, dacă-i pasăre, să tacă din gură! – replica Ahmed. Altele revarsă triluri melodioase, încât parcă înmiresmează văzduhul cu glasul lor, în vreme ce a mea vorbeşte doar prostii! - Ce prostii? – era adeseori interlocutorul curios. - Ei, ce prostii! Prostii ca toate prostiile! Ciudat era că Ahmed nu se căznise defel să înveţe pasărea să vorbească, ci se pomeni cu peruşul trăncănind. Uneori, îl repezea: - Vorbeşti papagaliceşte, nici nu ştii ce spui! - Mă rog, n-au toţi, ca tine, minte ageră, de calif… - îl ironiza papagalul. - Singur mi-am făcut-o! – izbucnea Ahmed. - Vise! Ca să ţi-o faci singur, ai nevoie de ceva mai mult decât un simplu mădular. I-ar mai trebui şi nişte anexe… - Bine, bine! E uşor să stai în colivie şi să vorbeşti prostii! - Daa? Atunci, treci tu în locul meu, dacă-i atât de uşor! Dar, cred că nu încapi, chiar dacă-ţi mai lipseşte una-alta… - Întâi, că eunuc este un titlu, nu ce crezi tu! Nu trebuie să fii castrat ca să-ţi spună eunuc – argumenta Ahmed. - Nu trebuie, dar tu eşti! – puncta papagalul. Aşa cum delfinul e mulţumit că e delfin, iar barza nu se doreşte altceva decât barză, nici Ahmed nu se simţise vreodată deranjat de starea sa, mai cu seamă că nu știa să fi fost vreodată altfel. Dar, amintindu-i-se perpetuu micile sale lipsuri, devenise iritant. Papagalul îl agresă din nou: - Acum, ce faci? Te gândeşti la obscenităţi fără finalitate? - Nu-s obscenităţi fără finalitate! – protestă Ahmed, care tocmai pregătea câteva înjurături. - Nu? Şi care-ar fi finalitatea? - Nu erau obscenităţi! - Ei, nu! Brusc, ăi fi devenit preocupat de Arte… Una peste alta, viaţa lui Ahmed devenise un infern, şi asta doar din cauza creaturii pe care şi-o aduse în casă nesilit de nimeni. Mereu irascibil, uneori se supăra pe oamenii din cetate ca văcarul pe sat: - Sunt toţi nişte onaniști! – pufnea. - Bravo lor! Şi ţi-e ciudă că ei pot?... – i-o trântea peruşul. Dacă n-ar fi fost un vrednic musulman, foarte probabil că Ahmed s-ar fi îmbătat straşnic. Dar, aşa, nici nu avea tehnic cum s-o facă, în toată cetatea neexistând alcool, ci doar ierburi cu efect insignifiant. - Ce bine de ăia din China! Acolo, poţi face ciorbă din peruşi şi nu te ia nimeni la întrebări… - Ai fost tu în China să vezi? – contraargumenta pasărea. Sau e un simplu zvon în care-ţi place să crezi?… Dar, e mai sănătos aşa! Decât să râvneşti la femeia altuia şi să intri în cine ştie ce belele, mai bine te gândeşti ce-or mânca alţii prin îndepărtata Chină…
Posted on: Sun, 15 Sep 2013 08:04:09 +0000