Exercițiu de neuitare: OCTAVIAN PALER (n. 2 iulie 1926 — d. 7 mai 2007) A fost unul dintre cei mai inteligenţi oameni care au îmbogăţit cultura română. S-au împlinit 6 ani de când s-a dus acolo unde timpul nu se mai măsoară. A fost omul care putea să viseze fără limite, care putea să fie lucid fără limite şi care renunţa la orice fel de autocenzură, a fost unul dintre cei mai iubiţi pământeni. Mi-am zis că la bătrânețe mă voi feri de patru gafe: 1) Nu mă voi plânge ca nu mai sunt tânar. 2) Nu voi da sfaturi nimănui. 3) Nu voi invoca mereu experiența mea. 4) Și nu voi povesti de o sută de ori același lucru. De bine, de rău, primele trei le respect. Ce rost ar avea să mă plâng că nu mai sunt tânăr? N-aș face decât să îngreunez o situație și așa dificilă. Să dau sfaturi, n-am chef. Și nici n-are nimeni nevoie de ele. Iar despre experiența mea ce-aș putea spune? Poate, doar că viața a avut un sens câtă vreme n-am ținut să-i dau unul. În clipa în care am încercat s-o fac, mi-a sunat în urechi, vorba Eclesiastului: Totul e deșertăciune. Lacătele de piatră se deschid cu râuri, lacătele de apă se deschid cu stele, lacătele din noi se deschid cu o lacrimă... Cine a văzut speranţa, nu o mai uită. O caută sub toate cerurile şi printre toţi oamenii. Şi visează că într-o zi o va întâlni din nou, nu ştie unde, poate între ai săi... Învățați să lăsați pe chipul vostru să înflorească un zâmbet. Este darul pe care-l oferiți aproapelui, este darul pe care-l oferiți întregului Univers!.
Posted on: Sun, 14 Jul 2013 16:17:05 +0000