Ești taximetrist. Povestește ceva iesit din comun care ți s-a - TopicsExpress



          

Ești taximetrist. Povestește ceva iesit din comun care ți s-a întâmplat într-o zi de lucru. Era o zi normală de lucru. O altă zi în Gara de nord din București. Soare, mulți oameni,multe taxiuri și multe trenuri. Mașina mea, parcată în rând cu celelalte taxiuri, este un Wolkswagen Golf trei, cu revizia tehnică la zi, echipat cu aerul condiționat necesar pe timpul verii. În mașină, casetofonul dat pe radio, geamul din partea șoferului coborât. Aranjez oglinda retrovizoare. În lipsă de clienți, cobor să fumez o țigară. Deodată, primesc un anunț prin stație de la centru: „În atenția taximetriștilor din Gara de nord! Poliția a descoperit o infractoare, care fură bagaje, fraierind diverse persoane, printre care și taximetriști.” În următoarele minute, după terminarea țigării vine o clientă. Aceasta mă intrebă: „Cât îmi luați până în Piața Presei Libere?”. „50 de lei”, afirm. Clienta acceptă oferta și se urcă în mașină, însoțită de un copil. Răsucesc cheile în contact, calc ambreiajul, introduc în viteza întâi, eliberez ușor ambreiajul și accelerez. Doamna așezată în spatele meu, pe banchetă, încearcă să-și liniștească copilul. Surzit de gălăgia lor, măresc volumul la radio. Deodată, un copil imi iese in cale. Frânez brusc.Doamna, din mașină, își scapă telefonul pe geamul deschis. Coboară grăbită. Într-o rochie de culoare galbenă, lungă, cu frunze roșii. Părul blond, tunsă scurt, ochii albaștri.Urcă, înapoi în mașină.Mergem, ce mergem și doamna primește un telefon. Dau muzica mai încet. Vorbește șoptit cu persoana de la capătul firului.Nu înțeleg ce vorbesc. Mă anunță, imediat, că trebuie să ne întoarcem, și-a uitat bagajul. Facem cale-ntoarsă. Aștept zece minute, după care revine cu bagajul. Îmi spune să ne grăbim. Ajungem în Piața Presei Libere. Distinsa doamnă coboară, cu tot cu copil, îi cobor bagajul și îmi plătește drumul. Mă urc în mașină să plec, când văd un polițist ce aleargă spre mine. Ajunge în fața mașinii mele. Este în uniformă. Are sprâncenele groase și stufoase. Fruntea sa are riduri și este extrem de transpirată. Ține în mână o fotografie. Se prezintă, îmi arată fotografia și îmi comunică anunțul, pe care l-am auzit și prin stație. Mă întreabă dacă cunosc femeia din fotografie. Ochii mi se măresc, mâinile îmi tremură. Este aceeași femeie pe care am adus-o până aici. Îi răspund agentului de poliție că nu cunosc femeia și că acum e pentru prima oară când o văd. Plec grăbit, înapoi spre serviciu, să le spun colegilor ce-am pățit. Două intersecții mai încolo, o văd, din nou, pe femeia cu pricina. Este însoțită de același copil, dar cu un alt bagaj în mână...
Posted on: Sun, 14 Jul 2013 17:48:04 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015