FUMATUL: 1. Reduce riscul de intervenţie chirurgicală la - TopicsExpress



          

FUMATUL: 1. Reduce riscul de intervenţie chirurgicală la genunchi Dacă tot dau bani pe ţigări, fumătorii pot cel puţin spune că economisesc atunci când vine vorba de operaţiile de înlocuire ale rotulei. Un studiu făcut de Universitatea din Adelaide, Australia, apărut în revista Artrită şi Reumatism din iulie a.c., spune acest lucru. Aparent inexplicabilă, cauza se pare că stă în nicotină. Aceasta ajută la prevenirea deteriorării cartilajelor, făcând fumatul util în profilaxia osteoporozei. 2. Reduce riscul de boală Parkinson Paradoxal, studiile au identificat o relaţie inversă între fumat şi boala Parkinson. Fumătorii sunt oarecum protejaţi împotriva acestei boli, şi asta nu pentru că aceştia mor mai devreme din alte cauze. Cel mai credibil studiu a fost publicat în 2010, în numărul din martie al revistei Neurology. Motivul fenomenului nu a fost depistat. Cercetătorii de la Harvard au furnizat primele dovezi convingătoare că fumătorii sunt mai puţin probabil să dezvolte Parkinson în martie 2007, în aceeaşi publicatie. Ei au mai constatat că efectul protector dispare după renunţarea la fumat. De ce, nici ei nu au aflat. 3. Reduce riscul de obezitate Fumatul şi în special nicotina din tutun este un inhibator al apetitului, lucru cunoscut chiar de către civilizaţiile precolumbiene. Companiile producătoare de tutun au început prin anii 1920 să promoveze această idee în rândul femeilor care doreau să fie mai slabe. Un studiu publicat în 2011, în iulie, în revista Fiziology&Behavior, atestă creşterea inevitabilă în greutate în momentul renunţării la fumat. Relaţia dintre fumat şi controlul greutăţii este complexă. Nicotina acţionează asupra hipotalamusului, sau cel puţin aşa s-a demosntrat într-un studiu făcut în 10 iunie 2011 pe şoareci şi publicat în revista Science. În plus, fumatul declanşează modificări de comportament care determină persoanele să mănânce mai puţin, asta fără să mai vorbim de gustul alterat al mâncării. Nici un doctor respectabil nu ar recomanda fumatul pentru a controla greutatea având în vedere toxicitatatea ţigărilor, însă fenomenul este un fapt real. 4. Reduce riscul de deces în urma unor atacuri de cord Asta pare complet misterioasă. Comparativ cu nefumătorii, fumătorii care au avut atacuri de cord par a avea rate mai mici de mortalitate şi răspunsuri mai favorabile la două tipuri de tratament folosite pentru eliminarea plăcilor de aterom: terapia fibrinolitică, care este de fapt medicaţie şi angioplastia, tehnica de introducere a Stenturilor. Este totuşi o capcană. Fumatul permite depunerea de grăsimi pe artere, generând infarcturi cu aproximativ 10 ani mai devreme indivizilor fumători. Deci mai tineri, cu mai multe şanse. Un studiu publicat în 2005, în numărul din august al American Heart Journal, spune că vârsta nu este suficientă pentru a explica diferenţele dintre ratele de supravieţuire. Ba mai mult vorbeşte chiar de paradoxul fumătorului care este viu şi bine merci Alte teorii nu au fost enunţate. 5. Ajută clopidogrel-ul în acţiunea sa Clopidogrel este un medicament folosit pentru a inhiba formarea cheagurilor de sânge pentru pacienţii care suferă de boli coronariene şi circulatorii, boli care conduc la accidente vasculare cerebrale şi atacuri de cord. Ei bine, fumatul ajută clopidogrel să-şi facă treaba mai bine. Un studiu realizat de cercetătorii coreeni în 2010 şi publicat în numărul din octombrie al revistei Tromb Research se bazează pe munca unor oameni de ştiinţă de la Harvard care în 2009 demonstraseră beneficiile fumatului a cel puţin 10 ţigări pe zi. Se pare că ceva din fumul de ţigare activează anumite proteine numite citocromi, care transformă clopidogrelul într-o stare mult mai activă. Din nou, nici un doctor respectabil nu va putea încuraja pacienţii să începă să se apuce de fumat pentru a potenţa acest medicament. Nu este o pledoarie pentru fumat, dar toate acestea arată că tutunul faţă de alte plante toxice ar putea conţine anumite substanţe chimice cu valoare terapeutică reală.
Posted on: Wed, 27 Nov 2013 16:18:36 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015