Fara regrete Viata nu mi-a oferit nicodată doar lucruri bune sau - TopicsExpress



          

Fara regrete Viata nu mi-a oferit nicodată doar lucruri bune sau doar clipe frumoase, însă nu regret nimic din ceea ce mi-a fost dat să trăiesc. Nu regret nimic din ceea ce m-a făcut să devin omul care sunt astăzi, şi nici nu am să regret nimic din ceea ce viaţa îmi va oferi de acum încolo, căci ştiu că tot ceea ce mi se va întâmpla mă va ajuta să mă cunosc mai bine pe mine însămi, pe cei din jurul meu, şi viaţa în sine. De-a lungul timpului am cunoscut oameni care mi-au fost alături, în care am putut avea încredere şi despre care ştiu că ori de câte ori voi avea nevoie vor fi lângă mine. Mă bucur că viaţa mi-a dat posibilitatea să-i cunosc. Am cunoscut oameni care păreau atât de frumoşi la prima vedere, dar care treptat şi-au arătat sufletul atât de negru, dar nu regret că i-am cunoscut, deoarece am învăţat să văd dincolo de aparenţe. Am cunoscut oameni pe care i-am apreciat atât de mult, dar care mi-au demonstrat că i-am apreciat degeaba. Dar nu regret, căci am învăţat să nu mai fiu atât de darnic cu aprecierile. Am cunoscut oameni în care am avut încredere, dar care în final m-au făcut să mă întreb: În cine mai putem avea încredere astăzi oare? Am cunoscut oameni care mi-au arătat că îmi sunt prieteni, doar cât le-am servit intereselor proprii. Dar nu regret, pentru că am învăţat că prietenii adevăraţi sunt cei fără interese ascunse, ei nu te folosesc şi apoi uită că exişti. Am cunoscut oameni care au crezut că dacă îţi doreşti un lucru foarte mult, ai face orice fel de compromis pentru a-l obţine. Dar nu regret, fiindcă mi-am dat seama cât de parşivi pot fi unii oameni şi că trebuie să te fereşti cât poţi de mult de astfel de oameni. Viaţa însă, nu ne întreabă niciodată ce fel de oameni ne dorim alături, ce fel de momente ne dorim să trăim. Ea ne oferă doar ceea ce ne este dat trăim. Depinde de noi cum trecem peste tot ceea ce viaţa ne oferă. Aş fi vrut să am parte doar de clipe minunate, dar ca fiecare om, am trăit şi clipe mai puţin frumoase. Clipe în care m-am întrebat: De ce Doamne îmi este dat tocmai mie să trec peste toate? Cu ce am greşit? Sunt acele clipe din care care am învăţat că oricât de grea ar fi viaţa, oricâte eşecuri ai avea, nu trebuie să te dai bătut, trebuie să mergi mai departe cu încredere că într-o zi o să răsară soarele şi pe strada ta. Nimic din ceea ce i se întâmplă unui om în viaţă nu este întâmplător, mai drevreme sau mai târziu se vor vedea roadele muncii lui, chiar dacă există momente în care eşecurile se succed. De aceea am învăţat să privesc eşecurile ca o lecţie de viaţă, să nu privesc înapoi, şi să accept ceea ce destinul mi-a pregătit cu fruntea sus. Dar, înainte de toate am învâţat să nu mai ascult de gura lumii. Nu are de ce să-mi pese de ce crede lumea despre mine. Nu sunt obligat să dau explicaţii nimănui despre ce fac cu viaţa mea, căci fiecare e liber să facă ce vrea şi să nu regrete nimic din ceea ce face. Toţi cei care vorbesc în fond în necunoştiinţa de cauză şi fără a încerca să se pună în locul meu, nu fac altceva decât să arate tuturor ce caracter frumos au. Viaţa e mult prea scurtă pentru a ne preocupa cuvintele spuse de cei care nu au timp să treacă totul prin filtrul gândirii, sau pentru a regreta lucruri şi oameni. Gandurile unui om suparat.
Posted on: Sat, 28 Sep 2013 17:13:25 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015