Festivalul-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea - TopicsExpress



          

Festivalul-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” Ediţia a XLV-a, Târgovişte, 8-9 noiembrie 2013 În organizarea Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Bibliotecii Judeţeane „I.H.Rădulescu”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, se desfăşoară Concursul Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, cu patru secţiuni de creaţie (poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt), ajuns anul acesta la ediţia a XLV-a. Concursul se adresează creatorilor din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, nu sunt încă membri ai uniunilor de creaţie şi nu au volume de autor. Concursul urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal. Concurenţii – care pot participa la una sau mai multe secţiuni (poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt) - se vor prezenta la concurs cu un grupaj de 10 titluri pentru secţiunea de poezie, 3 proze însumând maximum 8 pagini, la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese de teatru scurt (inclusiv piese pentru copii), pentru secţiunea teatru scurt. Se pot aborda teme la alegere, 2 lucrări de circa 4-5 pagini). La secţiunea eseu, tema este „Mircea Horia Simionescu şi postmodernismul românesc”. Lucrările vor fi editate în word, cu caracter Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon), şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 26 octombrie 2013, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15, cod poştal 130007, Târgovişte. În cazul în care, lucrările vor fi trimise prin poşta electronică (e-mail – [email protected]), acestea vor fi însoţite de un motto, precum şi un CV (datele personale solicitate mai sus), organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei. Premiile, în număr de 18, în valoare de circa 5000 lei, vor fi acordate concurenţilor numai în prezenţa acestora, în vechea Cetate de Scaun, cu ocazia festivităţii de încheiere a concursului. De asemenea, lucrările premiate vor fi publicate într-un volum editat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în colaborare cu Editura „Bibliotheca”. Relaţii suplimentare: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – telefon-0245/613112; e-mail – [email protected] sau pe pagina cjcd.ro (unde vor fi publicate şi rezultatele finale).
Posted on: Tue, 22 Oct 2013 06:49:39 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015