„Frate, a fost epic, gen, pân-a venit spartul ăla. Faza e că - TopicsExpress



          

„Frate, a fost epic, gen, pân-a venit spartul ăla. Faza e că era cam penal băiatu’, şi-o ardea nasol. Măcar respect pentru eveniment, a fost viu, vocalul a fost super tare, a avut atitudine.“ Astfel de aglomerări de cuvinte, aparent aleatorii, sunt folosite frecvent de către tinerii de astăzi. E posibil să nu înţelegeţi nimic din aceste propoziţii, şi nu pentru că respectivele cuvinte n-ar exista în dicţionare, ci pentru că multe dintre ele şi-au schimbat complet sensurile. Iată, epic înseamnă că e minunat, nu că exprimi cine-ştie-ce sentimente în formă de naraţiune, penal îi poţi spune unui nesuferit, nu doar unuia care-a primit o condamnare, iar o persoană care aplică un curriculum vitae nu înseamnă că-l agaţă pe perete, ci că-l trimite angajatorului. Pentru cei mai mulţi dintre tinerii sub 25 de ani, astfel de construcţii lingvistice sunt deja clişee, majoritatea persoanelor pe la 30 de ani au doar câteva dificultăţi de înţelegere, însă unui septuagenar i-ar fi dificil să se comporte natural în cazul în care ar fi samavolnic atras într-o discuţie ce are aceşti parametri. Totuşi, e acesta un limbaj în sine, e un cod, e începutul schimbării la faţă a limbii române ori sunt doar elementele constitutive ale unui limbaj argotic, deci cuvinte cărora nu trebuie să le dea atenţie decât cei care le folosesc? „Weekend Adevărul“ face o radiografie a denotaţiilor acestor cuvinte folosite în mod frecvent mai ales de către cei care au învăţat caligrafie după ce-au învăţat să folosească mouse-ul şi tastatura. E o discuţie extinsă, avem studii de caz, am vorbit cu lingvişti, profesori, literaţi şi cu artişti. Acest text introductiv are însă doar 1.698 caractere. Adică semne grafice. (Noua limbă română, gen. Îndrumar (epic) de comunicare modernă De adevarul.ro | adevarul.ro – 1 oră 51 de minute în urmă. NB: Limbajul acesta argotic are tendinta de a se impune, iar cei care nu il folosesc sunt nashpa rau, adica s-a trecut de la un limbaj de lemn la unul de ... mahala.
Posted on: Sat, 26 Oct 2013 09:20:34 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015