Fuga la pas a lui Omar Hayssam din puşcăria românească până în Siria s-a petrecut în 2006. Dacă în urma acestei catastrofe atomice produse în toate instituţiile de forţă ale statului, Justiţie, Poliţie, Servicii Speciale, care au lăsat liber şi activ un terorist internaţional, Bruxelles-ul ar fi amânat primirea României în UE în 2007, n-am fi avut ce crâcni. Şi totuşi, singurele sancţiuni au fost demisiile „de onoare”, pentru vinovăţie asumată în general, ale şefilor SRI şi SIE, cerute de preşedintele Băsescu. În toţi anii scurşi de atunci, nimeni n-a stabilit şi comunicat public care sunt răspunderile precise, executive, ale judecătorilor, procurorilor, medicilor, poliţiştilor, ofiţerilor de servicii secrete pentru volatilizarea escrocului sirian. Mulţi dintre aceştia se află în funcţii şi astăzi. Dacă explicaţia acestei muşamalizări oficiale de proporţii stă în adevărul declaraţiei lui Hayssam că n-a plecat ca Ulise sub berbeci prin portul Constanţa (cum zicea ciclopul Polifem), dar „ca un domn, pe la aeroportul Otopeni”, atunci vom fi în continuare lămuriţi buştean, toată odiseea lui Omar reducându-se la un banc vechi: „La început l-au bătut ca să vorbească, pe urmă l-au bătut ca să tacă”.
Posted on: Sat, 20 Jul 2013 10:00:54 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015