Grecu Cristian Dan ne-a trimis acest mesaj : "De ce este important - TopicsExpress



          

Grecu Cristian Dan ne-a trimis acest mesaj : "De ce este important să formăm un grup autonom în fiecare cartier din Cluj? Pentru că, în afara marii adunări de duminică, trebuie să existe acţiuni şi în celelalte 6 zile. Formarea de grupuri în cartier ajută în acest sens. Să n-o lungesc prea mult, voi arăta beneficiile formării de astfel de grupuri în câteva liniuţe: - Poate informa cu uşurinţă oamenii din cartier, căci are acces direct la aceştia: vecini de bloc, vânzăroarea de la ABC-ul din colţ, enoriaşii care merg la biserica din spatele blocului, etc. Faptul că eu sunt din acelaşi cartier cu vecinul meu fluidizează foarte mult posibilitatea de a crea o legătură între mine şi acea persoană: simţim amândoi problemele, chiar şi la nivel de stradă. - Cu ocazia informării generale, pe teme precum Roşia Montană, sau Chevron, grupul va fi capabil să descopere, de asemenea, problemele locale, specifice cartierului. Acest fapt ajută la coagularea unui grup cu adevărat de cartier, care, în timp şi spaţiu, va ajunge capabil să acţioneze independent. Să organizeze diferite acţiuni privind problemele locale, cât şi cele de la un nivel mai înalt: de oraş, de judeţ, de ţară, etc. Este important să le redăm oamenilor speranţa şi să-i ajutăm să-şi dea seama că doar uniţi putem fi învingători. Să nu mai aşteptăm după alţii să ne rezolve problemele, când putem să acţionăm noi, în mod colectiv, asupra problemei, venind cu rezolvări pe care le considerăm noi ca fiind cele adevărate şi funcţionale. - De asemenea, grupul poate acţiona independent. Demonstraţiile publice nu se referă numai la acţiuni de masă, precum marşurile sau adunările, ci pot fi întreprinse şi de un număr mic de oameni. Aici mă refer la acţiuni artistice - teatru de stradă, concerte spontane, etc - campanii de informare la nivel de cartier - grupuri mici de 2-3 persoane, care au anumite străzi pe care vor merge să împară fluturaşi, să stea la poveşti cu oamenii, să li se spună că există alternative -, cât şi organizarea de întâlniri de cartier, de forumuri/adunări populare, unde oamenii vor vorbi despre problemele locale şi la nivel înalt, vor căuta împreună moduri în care pot acţiona, în mod colectiv, ulterior punând aceste acţiuni în practică. Acestea sunt numai câteva din beneficiile formării de grupuri de cartier. Prima etapă este să vedem care suntem din aceleaşi cartiere, să ne întâlnim, şi să discutăm ce am putea face acuma, chiar de mâine-poimâine începând."
Posted on: Thu, 12 Sep 2013 18:15:55 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015