HCM joacă miercuri restanţa cu HCM Baia Mare * partida se va - TopicsExpress



          

HCM joacă miercuri restanţa cu HCM Baia Mare * partida se va desfăşura pe terenul maramureşencelor Miercuri, 18 septembrie, de la ora 17.00, HCM Rm. Vâlcea va disputa cel de-al doilea meci al sezonului, rămas restanţă din week-end-ul trecut. Acesteia i se va opune vicecampioana en-titre, proaspăta câştigătoare a Cupei României, echipa care s-a calificat recent în grupele Ligii Campionilor. Este vorba despre HCM Baia Mare, o grupare care, în acest sezon, vizează, printre altele, câştigarea campionatului românesc Formaţia maramureşeană a câştigat primul meci al sezonului, pe terenul nou-promovatei „U” Neptun Constanţa, iar acum se gândeşte să-l dubleze, cu atât mai mult cu cât va juca acasă, în sala din Baia Mare. Handbalistele vâlcene au şanse reduse să obţină un succes. Aşteptările acestora se legau de prima partidă din campionat, cu CSM Ploieşti, însă dacă nu au reuşit să învingă, la Vâlcea, o echipă despre care se spune că se va bate pentru evitarea retrogradării, este greu de crezut că vor reuşi să izbutească acest lucru în deplasare, împotriva principalei favorite la câştigarea titlului în Liga Naţională. Totuşi, spune antrenoarea HCM-ului, Maria Torok-Duca, mingea este rotundă şi orice se poate întâmpla. „Municipalele” vor pleca spre Baia Mare pe 17 septembrie şi se vor întoarce acasă imediat după meci. „Nu ştiu dacă avem vreo şansă la câştig, dar important este să jucăm bine, iar dacă pierdem, să nu fie o diferenţă mare” * antrenoarea HCM-ului, Maria Torok Duca, este conştientă că şansele echipei sale de a obţine un rezultat pozitiv pe terenul vicecampioanei sunt reduse HCM nu mai e Oltchim, iar obiectivele în acest sezon al Ligii Naţionale nu mai sunt câştigarea Ligii Campionilor şi a Ligii Naţionale, ci doar menţinerea în primul eşalon al handbalului românesc. HCM a început cu stângul campionatul, a pierdut în faţa uneia dintre echipele cu care se bate pentru evitarea retrogradării chiar la Vâlcea, în Sala „Traian”. Acum va juca pe terenul formaţiei HCM Baia Mare o partidă pe care nu a luat-o în calcul de la început. Antrenoarea formaţiei municipale spunea, la un moment dat, că important va fi să câştigi meciurile cu echipele considerate de nivel apropiat ţie, să dai totul pe teren în meciurile de acasă, iar în partidele cu adversari mai valoroşi, disputate şi în deplasare, să încerci să dai o replică pe măsură, să le pui probleme, chiar dacă rezultatul nu va fi unul pozitiv. Acest lucru îl aşteaptă şi de la meciul cu HCM Baia Mare, de la mijlocul acestei săptămâni. „Ne aşteaptă meciuri foarte grele. Acum mergem la Baia Mare, unde vom juca împotriva unei echipe care, ştim foarte bine, se bate pentru câştigarea campionatului. La câştig, de ce să nu fim realişti, nu ştiu dacă avem vreo şansă. Dar eu am zis că dacă va fi să pierdem, măcar să o facem onorabil. Vom juca împotriva unei echipe foarte bune, vom avea şansa să ne comparăm,. Să vedem la ce nivel ne aflăm, dar şi să învăţăm ceva din această dispută. Este important să jucăm bine şi să nu pierdem la o diferenţă foarte mare. Că dacă nu joci şi greşeşti, adversarul te taxează. Şi nu e totuna dacă pierzi onorabil sau pierzi la o diferenţă mare”, a spus Maria Torok Duca. Antrenoarea HCM-ului crede, însă, că în sport totul este posibil şi nu este exclusă total o surpriză. „Mingea este rotundă. Eu nu zic că HCM Baia Mare este de nebătut! Orice echipă poate să aibă o zi proastă sau poate să apară desconsiderarea adversarului. S-a mai întâmplat în handbal ca echipele care veneau gata bătute şi nu le dădea nimeni nicio şansă, să producă surprize. M-aş bucura enorm ca noi să fim în situaţia aceasta, dar important este să ne batem cu ele. Va fi greu, vom juca după o deplasare lungă, probabil se va simţi şi oboseala, dar important este să trecem peste toate acestea, să avem încredere, iar fiecare dintre cele care vor intra pe teren, să încerce să aibă o contribuţie importantă, pentru echipă, în acest meci. Dar dacă tu pleci din start cu gândul că ai pierdut meciul, n-ai nicio şansă! Aş vrea să le insuflu fetelor ideea de a crede în propriile lor forţe, de a juca bine. Nu vreau să se mulţumească doar cu prezenţa pe teren într-un meci de Liga Naţională”, a adăugat fosta mare handbalistă a României, referitor la partida din această săptămână, dintre HCM Baia Mare şi HCM Rm. Vâlcea. (S.S.) arenavalceana.ro
Posted on: Tue, 17 Sep 2013 19:27:26 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015