IN MEMORIA LUI ADRIAN PĂUNESCU A plecat TITANUL dintre noi Şi ne-a lăsat în suflet mari regrete… De pana lui ne e atât de sete, Şi ne simţim mai singuri şi mai goi. A fost chemat de cei de mai’nainte La un sobor al penelor măiestre Unde’nălţat va fi pe ‘nalte creste În spirit pur şi fără oseminte. Şezând în jilţ pe zile infinite, Ca un titan din secolul trecut Noi îi slăvim grandoarea, acum că l-am pierdut, Alaturi de Mihai, de George și Vasile. Stimat a fost mereu de toţi românii Ce s-au născut a-i fi contemporani: Şi preaslăvit va fi şi peste ani, Chiar de-l mai hulesc acuma unii, (Că l-a cântat pe-acela ce ne-a fost Conducator atâţia ani, Când ţara nu avea atâţi sărmani Şi nici şomeri şi oameni fără rost.) Când nimeni nu se-nghesuia s-acire La punga cu făină, zahăr şi mălai. Dar azi, bătrâni sărmani cu păr bălai Așteaptă ajutorul ca pe-o mântuire. Ruşine pentru ţara care a fost prosperă Chiar dacă abundenţa prin case nu trona; Dar orice om pe masă, atuncea tot avea Ce pune –oricând la cina-i austeră. Maestre, tu ce-ai ţinut cu gloata Şi ai făcut vedete din oamenii de rând, Iţi adresăm cu pioşenie un gând: Ajută-ne să mai întoarcem roata! Să mai vedem mândria de român Strângând cureaua- dar stăpân pe sine Căci stând în ţara lui, tot e mai bine Decât în alte ţari la vreun stăpân! Mai peste tot noi suntem renegaţi: Nici drepturi, ori biserică sau şcoală Copiii să înveţe în limba lor natală, Pe când la noi strainii-s guvernanţi! Să nu mai plece femeile din ţară, Ca nurii să şi-i vândă în alt stat: Sau să le şteargă bătrânii de rahat… Sunt stări de fapt ce-ncep ca să ne doară. Noi ce-am dat lumii oameni de cultură Azi suntem paria printre străini! Iar ţara ne e plină de ciulini Caci noi facem la ei agricultură. Deşi am fost destoinici şi vestiţi Priveşte cât de rău azi am ajuns Săracii lumii; acum suntem de plâns Şi chiar în ţara noastră umiliţi! Maestre, ai cântat această glie Cuprinsă-n lanţul falnic carpatin, Române autentic, n-ai fost un cabotin Ci ai iubit cu patos această Românie! Ajută-ne cu slova ta măiastră! Invocă Cerul de noi să se îndure Ca hoţi şi parveniţi să nu mai fure C-aceasta-i ţărişoara- muma noastră! Şezând aproape de pronia cerească, Tu- ce adunai mulţimi pe stadioane Te roagă ei să nu murim de foame Şi România Mare să renască! Precum făceai cu gestul mulţimile să tacă, Sau erupeau de-ndată, făcându-le alt semn, Impune iar mulţimii ce azi e ca de lemn Mândria românescă s-o refacă! Mai fă-ne iar chemarea la unire! Îndeamnă-ne să fim din nou uniţi! Să nu mai fim de alţii umiliţi Şi datini să se ducă la pieire… Te rog umil, ca mare-admirator, Căci versurile tale îmi sunt sfinte. Prezintă-te la Demiurg ’nainte Şi roagă-l să se-ndure de popor! Tu poţi convinge puterile divine, Al tau cuvânt are putere mare: Noi vrem sa fim…popor între popoare, Ci nu “ţigani” huliţi de orişicine! Mândria românească stă să piară Sub jugul parveniţilor veroşi… Ca de-un fachir din pălărie scoşi, Ei vin si ne comandă scumpa ţară! Mă rog de tine ca de Ştefan Sfânt, Mulţimile se roagă în tăcere; Ajută-ne şi scapă de durere Acest popor şi sfântul lui pământ! FLORIN CONSTANTIN
Posted on: Sun, 03 Nov 2013 21:39:10 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015