INTERVIU Interviu Radu Chiriță. Despre situația dramatică a învățământului juridic (...) Alina Matei: La începutul anului universitar trecut, scriați pe JURIDICE.ro despre situația dramatică a învățământului juridic și despre dorința de schimbare, dar nu știați cum. Ceva idei dospite despre cum să arate, ce să se facă? Radu Chiriță: Ăăăăăăăăăăăă, nu! Sunt în continuare la fel de prost ca şi în urmă cu un an. Şi mi-e teamă că unica modalitate de a găsi soluţii de ieşire din acest cerc vicios nu poate fi decât una radicală, de genul: radem jos totul şi o luăm de la capăt. Mă uitam zilele trecute pe subiectele date la admiterea la INM şi în avocatură. Sincere felicitări celor care au promovat aceste examene, dar sincer să fiu nu cred că ăla care o auzit vreodată de concursul cu conexitate topografică va fi un avocat mai bun decât ăla care nu a auzit de aşa ceva. Ştiu că e aproape imposibil într-un sistem dominat de corupţie şi incompetenţă să dai examene de admitere în profesii juridice în care elementul de bază să nu fie capacitatea de a reproduce cantităţi uluitoare de informaţii, dar ceva nu e bine aici. Sigur că un jude, un procuror sau un avocat trebuie să ştie drept, iar dreptul înseamnă inclusiv o chestie de toceală, de memorare de informaţii, dar nu e suficient. Cunosc judecători care ştiu mai puţină carte decât alţii, dar sunt judecători mai buni. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar cred că dacă am lua toţi judecătorii de tribunal din ţară şi i-am pune să dea examenul de admitere la INM nu ştiu dacă ar trece vreunul. Cu toate astea, sunt judecători mai buni decât INM-iştii. Idem la avocaţi. Singura concluzie pe care pot să o trag este că nu suntem în stare să evaluăm performanţa. Nu avem nici un criteriu real care să ne spună care sunt judecătorii buni şi care cei slabi, care sunt procurorii buni şi care cei slabi etc. Criterii gen: câte rechizitorii ai scris în ultimul an sunt penibile, dar altele mai bune nu suntem în stare să promovăm. Or, dacă nu ştim cum evaluăm performanţa, nu ştim foarte exact nici ce căutăm. Dacă noi căutăm avocaţi care sunt în stare să sufle din memorie toate agravantele de la o infracţiune, căutăm în direcţia opusă ăleia corecte. Şi creăm un cerc vicios. Pentru că eu, în facultate, trebe să îl învăţ pe copil nu cum să scrie ori cum să susţină un recurs, ci să ştie ca pe “Tatăl nostru” toate motivele de recurs. Pentru că degeaba ştie unul cum să scrie un recurs, pentru că nu asta îl întreabă la examen, ci îl pun să sufle o toceală enormă în dimensiune. Degeaba ştie un viitor lawyer pe de rost toate efectele evicţiunii, dacă habar nu are dacă pe clientul lui îl ajută un contract de vânzare sau un alt contract. O să spunem că: „lasă, bă, că învaţă el asta după aia”, dar mă întreb şi eu dacă nu ar fi mai bine să înveţe înainte, în loc să îşi umple capul cu tot felul de informaţii care sunt scrise în coduri şi în cărţi. juridice.ro/286412/interviu-radu-chirita-despre-situatia-dramatica-a-invatamantului-juridic.html Pe scurt, eu nu văd uşoară ieşirea din acest sistem. Toată facultatea, toate examenele de admitere în profesii sunt construite pe ideea geniului reproducerii de informaţii, în timp ce toată munca pe care o va face tânărul jurist mai încolo va fi una creativă. Admitem în profesii avocaţi pe care nu i-am verificat dacă ştiu să ofere un argument şi judecători care nu ştiu să aprecieze un argument şi ne întrebăm apoi de ce judecătorii aplică legea mecanic, iar grosul avocaţilor au prestaţii penibile.
Posted on: Sat, 16 Nov 2013 09:36:18 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015