IUBIREA Dacă credinţa este împrumut de adevăr, iar nădejdea o aşteptare răbdătoare şi statornică a împlinirii acestor adevăruri, apoi iubirea este posesiunea, la început relativă şi apoi absolută, a însuşi adevărului. Iubirea desăvîrşeşte pe om în măsura în care omul se desăvîrşeşte prin iubire de adevăr şi de dreptate faţă de sine şi de Dumnezeu. Ea este un dar (Rom. 5, 5,13,10), o poruncă (Matei 22, 36- ), un foc (Luca 12, 49), o putere dcsăvîrşitoare a vieţii creştine (Deut. 4, 5; loan 14, 21-23; I Cor. 13, 1-31; I Petru 4, 8). Ea duce pînă la unirea Cu Dumnezeu (i loan 4,8). Iubirea este de două feluri: a), iubirea naturală în virtutea căreia omul face binele călăuzit de legile naturale şi de pe urma căreia culege bunătăţile materiale; b). iubirea evanghelică peutru Dumnezeu, care se desfăşoară practic, numai după legile Domnului, în afara cărora nu poate exista o astfel de iubire. De, aceea creştinul trebuie să fie luminat la minte şi atent în trăirea virtuţilor (Rom. 12,2) ca să nu amestece iubirea evanghelică cu cea a dulcegăriilor lumeşti, căci altceva este a face binele iubirii după dreptatea legilor evanghelice şi altceva este a face binele cerut de poftele şi interesele mărunte ale oamenilor, care sub titlul iubirii de aproapele o numesc milă evanghelică, iar în realitate este o iubire păcătoasă. "Nu iubiţi lumea nici lucrurile lumii"... (loan 2,15-18; V. Fapte bune).
Posted on: Sun, 14 Jul 2013 19:19:47 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015