Iacă că ne vin rezultatilii de la Bac aproape complete şi - TopicsExpress



          

Iacă că ne vin rezultatilii de la Bac aproape complete şi printre zâmbete , apar şi mirările. 56(cincizecişişase) liceee tehnologice unde rata de promovare a examenului de bacalaureat a fost 0(zero)!! M-am socotit eu mai anul trecut că măsura diferenţierii examenului maturităţii e una binevenită, că e adevărat că există diferenţe de pregătire între viitorii intelectuali cu patalama academică şi viitoarele calfe ce vor înlocui actualii meseriaşi din industria capitalistă a României. Acum când am auzit rezultatele m-a luat cu rece pe şira spinării şi încerc să mă gândesc că poate cei ce s-au înscris la aceste licee trebuiau să dea un test care să confirme că persoanele care le frecventează nu-s cu nevoi speciale, că nu-i ruşine, în fond prea multe cifre la IQ nu servesc la mare lucru, poate doar să te ocărască unii că te dai deştept. Mă întreb fără pic de răutate, deşi n-am motive să fiu solidar cu profesorii, pentru că nu avem la fel de multe vacanţe şi nici după diminuări salarii chiar de aruncat, ce dracu au făcut ăştia cu loazele? E posibil ca după un ciclu de pregătire să constaţi că un liceu poate fi suspectat de retard generalizat? Dacă eu aş conduce învăţământul românesc aş proceda fără pic de remuşcări la excluderea din branşă a celor care practic au păcălit statul şi cu el şi pe noi, primind un salariu pentru nimic!! Cum s-a promovat până la urmă liceul de acei elevi, dacă măcar unul n-a fost capabil să promoveze un examen ce chiar nu-i cel mai greu din lume? Ce se va întâmpla cu aceşti tineri fără viitor, cine-i va ţine în spate şi de ce? Statul român le va acorda un şomaj, adică tot de la noi şi în virtutea unei inerţii democratice prostăturile astea vor ieşi în faţă acuzând nu lipsa lor de instrucţie ci cine ştie ce condiţii ce nu le-au fost asigurate. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns, sau măcar de neînţeles. Urmăresc o explicaţie a unui neica nimeni ce iese pe sticlă şi care spune că situaţia nu-i gravă e bine că nu avem analfabeţi, că aceşti viitori tehnicieni vor lua vreodată bacul, important este că ştiu să scrie şi să citească. Din nou am dubii legate de gradul de însuşire a cititului şi scrisului, pe tata l-am înţeles că avea lacune, dar avea patru clase făcute la o odaie din pusta timişeană, dar pe aceşti în fond absolvenţi de liceu nu-i mai pot înţelege, cum nu le pot oferi nciun fel de scuză, sau urmă de compasiune. Cred cu tărie că singurul mod prin care această situaţie poate avea un alt curs este atitudinea noastră faţă de orice astfel de individ, sincer dacă aş fi patron de firmă n-aş angaja asemenea specimene, doar cu condiţia ca amărâta aceea de diplomă să fie luată. Pentru că mi-a rămas în minte numele unui astfel de liceu, vă ofer o mostră a unuia de pe întinsul patriei şi profilele în care pregăteşte viitorul:):) Concluzia e una simplă: sunt eu panicard, ţara-i plină de specialişti. Grup Scolar "Iordache Zossima" Armasesti Armasesti, Ialomita Prezentare Profile si nivele de invatamant in liceul nostru 1.Invatamantul liceal - Curs de zi FILIERA TEHNOLOGICA CLASA a IX-a Profil servicii: * Meseria "Tehnician în activitati economice" - 1 clasa; Profil Resurse naturale si protectia mediului: * Meseria "Tehnician pentru animale de companie"- 1 clasa; CLASA a XI-a Profil servicii: * Meseria "Tehnician în activitati financiare si comerciale" - 1 clasa; Profil Resurse naturale si protectia mediului: * Meseria "Tehnician ecolog si protectia calitatii mediului"- 1 clasa; Profil tehnic: * Meseria "Tehnician operator procesare text/imagine" - 1 clasa; Clasa a XII-a Profil Profil Resurse naturale si protectia mediului: * Meseria "Tehnician în activitati financiare si comerciale" - 1 clasa; * Meseria "Tehnician veterinar" - 1 clasa; * Meseria "Tehnician in agricultura " - 1 clasa. ________________________________________ p.s - pentru profesorii care ne-au instruit pe cei ce acum ne permitem să criticăm învăţământul românesc.
Posted on: Wed, 10 Jul 2013 15:05:53 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015