Incompetență și indolență la Inspectoratul Școlar al - TopicsExpress



          

Incompetență și indolență la Inspectoratul Școlar al județului Mureș Nu e de mirare că, pe zi ce trece, calitatea actului educativ se află în cădere liberă, când organizarea învățământului se află într-o profundă degringoladă. În județul Mureș, conducerea Inspectoratului Școlar dă dovadă fie de incompetență, fie de indolență și nepăsare în privința stabilirii rețelei școlare pentru anul în curs și a cifrei de școlarizare. Practic, din pricina supradimensionării celor două capitole organizatorice și inadecvării la realitățile socio-demografice ale județului Mureș, liceele cu profil tehnic au rămas fără elevi pentru clasele a IX-a. Mai mult și absolut revoltător, nici până acum pe site-ul I.S.J. Mureș nu este făcută publică lista privind cifra de școlarizare și rețeaua școlară, deși Legea educației naționale nr. 1/2011 prevede explicit, la art. 61 al 5, că ,,Rețeaua şcolară a unităților de învățământ se dă publicității la începutul fiecărui an, pentru anul școlar următor. Cifra de școlarizare pentru învățământul de stat se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu cel puțin 6 luni înainte de începerea anului școlar”. Suntem la 2 luni de începutul noului an școlar iar cele două capitole menționate au fost aprobate tacit nerespectându-se avizele necesare și termenele legale. Din cauza proastei organizări a I.S.J. Mureș, cifrele de școlarizare pentru o serie de licee cu profil tehnic din județul Mureș se prezintă astfel: Lic. Tehnologic ,,Aurel Persu” Tg. Mureș, matematică, nr. locuri 58, nr elevi înscrişi 20, Lic. Tehnologic ,,Constantin Brâncuși” Tg. Mureș, Construcții, Instalații și lucrări publice – lb. română, nr. de locuri 29, nr. elevi înscrişi 5, Lic. Tehnologic ,,Ion Vlasiu” Tg. Mureș, Fabricarea produselor din lemn – lb. română, nr. locuri 29, nr. elevi înscrişi 2, etc. În momentul de față, această organizare defectuoasă a generat 870 de locuri libere la clasele a IX-a. Totodată, mai rămân de repartizat cca 400 de elevi corigenți. Din păcate, în această organizare I.S.J. Mureș nu s-a consultat, cum era necesar, cu Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social de Formare Profesională care reunește reprezentanții sindicatelor, patronatului, administrației publice și a celor mai importante societăți comerciale din județ care solicitaseră anterior în mod repetat ca organizarea claselor a IX-a să se facă în procent de 60% pentru profilele teoretice și 40% pentru cele tehnice. Ajungem astfel să nu avem clase a IX-a pentru specializări precum: Construcții, Instalații și lucrări publice, Fabricarea produselor din lemn, Chimie industrială, Construcții, instalații și lucrări publice ș.a. Consecințele acestei situații privesc și cadrele didactice a căror normare s-a făcut pe baza cifrelor de școlarizare infirmate de realități. Unii dintre profesori nu vor mai avea numărul de ore necesar planificat și, probabil, își vor pierde catedrele. Iată unde duce lipsa de profesionalism și nesăbuința celor susținuți politic de către U.S.L. și aflați vremelnic la conducerea I.S.J. Mureș. Din păcate, greșelile lor ne vor afecta pe toți în privința calității și competențelor profesionale ale absolvenților din generațiile viitoare.
Posted on: Wed, 24 Jul 2013 09:00:30 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015