Intalnire Anuala a fostilor voluntari SEV, 13-16 decembrie 2013, - TopicsExpress



          

Intalnire Anuala a fostilor voluntari SEV, 13-16 decembrie 2013, Predeal (inclusiv zi sosire si zi plecare) Dragi beneficiari cu proiecte aprobate in cadrul actiunii 2 de catre Agentia Nationala si/sau de catre alte agentii nationale, Dragi fosti voluntari SEV Dragi membrii ai comunitatii TiA Iata ca s-a cam scurs si 2013 si finalul anului se apropie cu pasi repezi! De aceea, iata, a sosit si momentul (mult asteptat atat pentru noi, cat si pentru voi!) pentru inscrierea fostilor voluntari SEV trimisi de dumneavoastra in stagii la INTALNIREA ANUALA A FOSTILOR VOLUNTARI SEV 2013 Asa cum se stie deja, Intalnirea anuală (I.A.) SEV este organizată de către Agenţia Naţională din ţara de trimitere şi reuneste cu precadere voluntari SEV. Poate fi privita ca o intalnire de evaluare, de reunire a celor care au terminat stagiul, dar si ca un eveniment de promovare a SEV-ului. Este, de altfel, o ocazie extrem de importantă pentru cei care şi-au terminat stagiul recent de a-şi discuta şi evalua experienţele şi de a le transmite mai departe altor tineri care sunt interesati sa devina voluntari. Unul dintre obiectivele intalnirii este de a asigura faptul ca Agentia Nationala primeste feedback despre proiecte, promotori, aspecte practice si impresii si realizari despre SEV in general. Un aspect esential de analizat va fi acela al rezultatelor de invatare generate în timpul perioadei stagiului şi care sunt acestea. Nu in ultimul rand, participantilor li se prezinta oportunitati viitoare si posibilitatea de a candida cu noi proiecte. Consideram ca participarea fostilor voluntari la sesiunea de evaluare finala este mai mult decat recomandata. Intalnirea se adreseaza tuturor voluntarilor romani care au participat in stagii SEV finalizate pana in acest moment, stagii derulate incepand cu anul 2012. In cazuri justificate, se pot inscrie si voluntari care au finalizat stagii SEV anterior si care nu au avut posibilitatea sa participe la intalnire. Evaluarea activitatii de voluntar vizeaza efectuarea stagiului SEV: scopuri, obiective, motivatie, asteptari si sarcini indeplinite pe parcursul serviciului SEV. Evaluarea reuneste voluntarii din organizatiile lor de trimitere, în scopul reflectiei cu privire la ceea ce s-a întâmplat în timpul Activitatii SEV. In plus, vizeaza facilitarea reintegrarii voluntarilor în tara/comunitatea lor de origine. In acord cu principiile si filosofia SEV, sesiunea de evaluare finala va valoriza experienta de voluntar in cadrul Serviciului European de Voluntariat , reunind elementele de invatare insusite de tinerii fosti voluntari romani. Sesiunea de evaluare finala urmeaza un standard de calitate comun, iar scopul principal al acesteia este acela de a oferi fostilor voluntari un cadru de valorificare ulterioara a experientelor, abilitatilor si competentelor dobandite individual, oferind pe viitor perspective si oportunitati de lucru in domeniul de tineret. Asteptam cat mai repede solicitarile dumneavoastra de inscriere. In acest sens va informam, conform calendarului de evenimente publicat pe website-ul tinact.ro ( la adresa tinact.ro/files_docs/calendarsevsesiunicicluformare2013-3.doc) ca, in perioada 14-15 decembrie 2013, pe parcursul a 2 zile efective de lucru se va derula sesiunea de evaluare finala (final evaluation meeting) a fostilor voluntari romani. Cazarea se va face din data de 13 decembrie , iar plecarea in data de 16 decembrie. Se vor asigura pentru fostii voluntari: cazare, masa si transportul acestuia catre locatia desfasurarii evenimentului (doar pentru rute din Romania). Transportul va fi asigurat in regim de decont. In acest sens, organizatiile de trimitere sau voluntarii vor avansa sumele necesare pentru transport, iar dupa participarea integrala la sesiune aceste sume vor fi decontate de catre ANPCDEFP in baza unui formular de decont completat de catre un reprezentant al organizatiei hosting sau direct de catre fostul voluntar, decont la care se vor atasa documentele de calatorie (bilete tren cls II, bilete autocar, bonuri de benzina-se deconteaza in limita a 7,5l/100km). Pentru alte informatii de natura administrativa si logistica, va rugam sa il contactati pe dl. Cornel Stinga ([email protected])-responsabil organizare evenimente. Dupa perioada de finalizare a inscrierilor (2.12.2013) vom reveni , la pagina sesiunii pe site-ul tinact.ro, cu detalii referitoare la participantii inscrisi si la detaliile de ordin logistic. ATENTIE: -inscrierea voluntarilor pentru sesiunea de evaluare finala se va realiza pana la data de 2 decembrie 2013. Dupa aceasta data, pentru voluntarii pentru care nu s-a realizat inscrierea dar care sunt eligibili pentru participare la sesiuni NU PUTEM GARANTA participarea la sesiune. Pentru INSCRIEREA la sesiunea de evaluare finala a voluntarilor se va trimite catre [email protected], respectand termenul limita stabilit : 1) SOLICITAREA STANDARD de inscriere (disponibila la: tinact.ro/files_docs/solicitaretecsev13.rtf )completa si corect intocmita a voluntarilor ce vor participa 2) DECLARATIE [disponibila la adresa:tinact.ro/files_docs/declaratie-de-participare-sesiune-formar-2.doc ] participare sesiune de formare/evaluare SEV 3) ACORDURILE (DE ACTIVITATE/STAGIU)* SEV (in copie), acorduri ce au fost SEMNATE SI STAMPILATE DE CATRE TOTI PARTENERII DE PROIECT SI VOLUNTAR. (*exceptie fac voluntarii cu stagii derulate in proiectele finantate in anul 2012 si 2013 pentru care acordurile sunt optionale) Va rugam sa transmiteti mai departe aceste informatii. Apelul si evenimentul sunt publicate in calendarul de evenimente tinact.ro la adresa: tinact.ro/detaliu-calendar/IDevent/1054 Cu stima, Echipa TiA-SEV -- Emanuel Franga Expert Proiecte Serviciul European de Voluntariat Dep. Tineret în Acţiune Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale Tel: +40 21 201.07.06 Fax: +40 21 312.16.82 Web: anpcdefp.ro tinact.ro
Posted on: Tue, 29 Oct 2013 18:26:16 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015