Interviu cu Matthias Meyer, Ambasadorul Extraordinar şi - TopicsExpress



          

Interviu cu Matthias Meyer, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova. Domnule Ambasador, acum un an v-aţi început misiunea la Chişinău. Cum apreciaţi acest an de activitate şi care au fost cele mai importante evenimente din agenda Dumneavoastră de lucru? Pentru a putea aprecia anumite lucruri trebuie să cunoşti bine mediul în care activezi, să stabileşti contacte cu partenerii. Noi, germanii avem un alt mod de a gândi decât populaţia de aici, dar pentru a merge înainte neapărat trebuie să cunoşti felul de a fi, de a gândi al partenerilor. Aceasta la modul general. Referitor la cel mai semnificativ eveniment, indiscutabil, a fost vizita cancelarului federal Angela Merkel la Chişinău în luna august 2012, exact la începutul activităţii mele. Nu-mi puteam imagina un alt eveniment mai important decât acesta. A avut un impact foarte pozitiv asupra Republicii Moldova. Au fost recunoscute aspiraţiile europene ale ţării Dumneavoastră. Ne-a acordat foarte multă energie această vizită, astfel îi putem utiliza în continuare potenţialul şi rezultatele. Desigur, aceasta vizită nu a fost unicul reper al anului la care ne referim. Au avut loc şi alte vizite importante. În Republica Moldova au fost deputaţi germani, personalităţi şi din domeniul culturii care sînt aproape doamnei Merkel. Trebuie să menţionez că o jumătate din această perioadă s-a identificat cu criza politică, care a avut o anumită însemnătate. Poate unii au fost ceva mai nesiguri în ceea ce priveşte vizitele aici. În calitate de ambasador afirm că trebuie să lucrăm asupra debarasării de anumite simptome, considerând că nu trebuie să închidem ochii la unele probleme existente. Noi, germanii dorim să vă ajutăm, să vă susţinem în acest parcurs european. Într-adevăr, vizita cancelarului federal Angela Merkel la Chişinău a fost un extraordinar eveniment, chiar unul istoric. Autorităţile moldoveneşti au ţinut cont de mesajele transmise, pentru că s-a discutat cu ei, dar a ţinut şi un discurs public? În calitate de ambasador vă pot spune următoarele. Partenerii noştri de aici, observ, iau în serios mesajul transmis de cancelarul german. Or, doresc să existe mai multă fermitate în ceea ce priveşte implementarea obiectivelor propuse, mersul şi realizarea reformelor care ar avea un impact pozitiv asupra dezvoltării ţării. Parcursul european, desigur, este unul dificil, trebuie să ţinem cont că au loc multe schimbări în societate, dar nu cred că trebuie să se ezite, să fie încetinit acest ritm. Există multe probleme, cum ar fi cele din domeniul justiţiei. Situaţia nu este aşa cum am dori noi. De asemenea, mai este şi corupţia, un flagel larg răspândit. Fără combaterea efectivă a corupţiei nu ne vom putea mişca înainte. Populaţia ţării îşi pune mari speranţe în Uniunea Europeană, are aşteptări mari şi consider că trebuie să se facă mult mai mult în ceea ce priveşte o percepere pozitivă a UE. Aici ar trebui de întreprins mai mult în direcţia explicării avantajelor UE. Aceste avantaje ar trebui să fie prezentate. Reprezentanţii Guvernului nu ar trebui să se gândească la propriile avantaje, dar cum să beneficieze de ele societatea, cum să le prezinte, să le argumenteze. Uniunea Europeană este pentru Republica Moldova ceva nou şi poate veni cu anumite avantaje sociale. Clasa politică ar trebui să se gândească cum să aducă mai aproape de omul simplu aceste avantaje. O altă problemă ţine de micşorarea obstacolelor birocratice. De ce nu s-ar da frâu liber pentru anumite activităţi în domeniul economic, de ce nu s-ar permite ca anumite procese să decurgă de la sine, fără a fi reglementate, de fiecare dată controlate. De asemenea, sunt de părerea că ar trebui să se facă mai mult pentru mediul de afaceri, fiindcă un mediu de afaceri favorabil va contribui în general la îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei. Va fi în beneficial tututor. Care ar trebui să fie direcţiile prioritare ulterioare, pe termen mediu şi lung, în contextul colaborării germano-moldavă? Consider că înregistrăm succese foarte bune în ceea ce priveşte instruirea cadrelor ce activează în domeniul justiţiei. Aici activează Fundaţia Germană pentru Cooperare Judiciară Internaţională. Se organizează diverse activităţi în contextul perfecţionării judecătorilor, avocaţilor şi sper că în această direcţie să fie întreprinse şi mai multe măsuri, astfel încât întregul aparat din domeniul justiţiei să devină mai transparent, mai deschis în ceea ce priveşte reformele. Cred că este foarte important ca investitorii străini să aibă încredere în sistemul de aici, să fie siguri că investiţiile care le fac vor fi în siguranţă, astfel încât un investitor care se afla aici, în situaţia în care trebuie să i se facă dreptate, să fie sigur că judecătorul va analiza corect lucrurile şi îi va face dreptate. Un alt domeniu de colaborare este combaterea corupţiei. De exemplu, în octombrie va fi prezentat un discurs public. Va veni la Chişinău Directorul General al Transparency International din Germania. Prin acest discurs ne propunem să atragem atenţia tuturor asupra acestei problematici şi să câştigăm interesul oamenilor simpli pentru în această problemă. Am menţionat cooperarea în domeniul justiţei, lupta împotriva corupţiei, dar nu doar aceste domenii sunt prioritare în cadrul cooperării dintre statele noastre. Sunt de părerea că consolidarea capacităţilor societăţii civile tot este importantă şi reprezintă o prioritate a colaborării noastre. Trebuie să mizăm pe capacităţile, forţele tineretului, să-i antrenăm în diverse activităţi pentru a deveni mai motivaţi să se intereseze pentru problemele de aici, să se implice în soluţionarea lor. Prin procesul de instruire sau fie prin organizarea evenimentelor care le-ar trezi interesul. Iată, de exemplu, încă un reper al cooperării cu Republica Moldova. Republica Moldova este în aşteptarea Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, când urmează să fie parafat Acordul de Asociere cu UE. Cum apreciaţi şansele ţării noastre de a se apropia de UE? Sper că la Summitul de la Vilnius să fie parafat acest Acord important. În ceea ce priveşte cooperarea Republicii Moldova cu UE, mai este mult de făcut. Trebuie să se lucreze şi mai mult la realizarea obiectivelor trasate. Cum a menţionat şi colegul meu, Dirk Schuebel, care a fost Şeful Delegaţiei UE în RM, temele pentru acasă sunt destul de importante, trebuie să se depună eforturi considerabile în acest sens. Există legi bune, dar este necesar să se depună eforturi la aplicarea lor. Rolul Germaniei în soluţionarea diferenului transnistrean este unul deosebit, dat find faptul că a contribuit la relansarea negocierilor în formatul 5+2, fiind făcută şi o declaraţie importantă la Meseberg. Din interiorul UE, din Germania cum este perceput acest conflict şi şansele de soluţionare ? Părerea mea este că trebuie să fim realişti. Să nu ne imaginăm mult mai mult decât este posibil. Consider că acest obiectiv nu trebuie să fie atins prin eforturi din afară. Soluţionarea conflictului trebuie să fie dorită aici, în interior. Trebuie să fie găsită o soluţie acceptată de ambele părţi. Ar fi bine să se ajungă la îmbunătăţirea situaţiei sociale, a condiţiilor de trai a populaţiei de pe ambele maluri. Cetăţenii de pe ambele maluri au de suferit în urma acestei situaţii de conflict. Trebuie să se lucreze, mai întâi de toate în acest sens, pentru ca oamenii să fie mai puţin afectaţi de această situaţie. Am impresia că într-un fel ambele părţi sunt interesate să fie menţinut acest status quo, nu sunt interesate să aibă loc schimbări cu adevărat considerabile. Or, prin această inactivitate se poate ajunhe la o înrăutăţire a situaţiei. Îndemnăm ambele părţi să fie mai active, în timpul negocierilor, discuţiile să fie mai substanţiale din care ar rezulta schimbări palpabile. Mizăm pe voinţa părţilor şi pe dorinţa lor de a consolida încrederea între ambele maluri. Germania va susţine în acest an, în colaborare cu OSCE, organizarea unei conferinţe la sfârşitul lunii octombrie în sudul Germaniei. Conferinţa va fi dedicată măsurilor de consolidare a încrederii de pe ambele maluri ale Nistrului. Dorim să le oferim ambelor părţi posibilitatea de a discuta împreună, să vină cu idei, cu intenţii bune, astfel încât să poată stabili paşi concreţi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea vieţii oamenilor. Germania este un exemplu de reunificare a teritoriilor care o perioadă de timp au fost separate. Cum s-a realizat acest proces de reunificare a Germaniei ? Consecinţele separării au fost simţite mult timp? În ceea ce priveşte o analiză a acestei situaţii istorice, consider că este greu să ajungi şi să faci o comparaţie. Noi cu toţii am avut parte să trăim intens aceste evenimente. Acest lucru s-a întâmplat într-un context deosebit, în anul 1990 cînd şi pe plan mondial era o situaţie deosebită. Aceste evenimente ne-au luat prin surprindere. S-au derulat foarte rapid. Cu un an înainte nimeni nu-şi putea închipui că se va întâmpla acest lucru. Or, toţi îşi doreau aceasta – să învingă, să depăşească această separare. Sper că Dumnevoastră, din fotografii, din emisiunile televizate v-aţi putut imagina cât de mare a fost bucuria oamenilor că s-au reunit. Toţi se bucurau că nu mai există zidul între ei. Doreau să lovească în el, să-l distrugă. Unii mergeau cu automobilele peste el, alţii urcau pe el pentru a-şi demostra bucuria că au depăşit această situaţie. Însă în ceea ce priveşte modul de a gândi al cetăţenilor acesta nu se schimbă de astăzi pe mâine. Diferenţe există şi astăzi. Există o diferenţă în ceea ce priveşte aprecirea şi perceperea anumitor situaţii. Unii mai sunt încă aproape nostalgici după timpurile de atunci. Consider că este ridicol să ţi se facă dor să trăieşti încă o dată acele momente, mă refer la situaţia de pînă la reunificare. Nu este atât de simplu să depăşeşti această despărţire care a durat atât de mult. Şi pentru a trasa o punte dintre situaţia care a fost la noi şi cea de aici, menţionez că nu poate fi o comparaţie. Oamenii de aici se pot deplasa de pe un mal pe altul, se pot vedea, comunica. Poate uneori mai există anumite obstacole birocratice, există din când în când situaţii tensionate, însă consider că situaţiile nu pot fi comparate. La noi a fost o situaţie total diferită de cea care este aici. Sunt de părerea că conflictul de aici altfel poate fi soluţionat. Trebuie să se privească spre viitor, însă nu sunt eu persoana cea mai indicată de a numi acum soluţia.
Posted on: Wed, 18 Sep 2013 19:26:44 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015