Intr-o dimineata friguroasa de ianuarie un barbat a inceput sa cante la vioara intr-o statie de metrou din Washington DC. A cantat pret de 45 de minute 6 piese de Bach. Era o ora de varf, asa ca mii de oameni au trecut pe langa el in timp ce se indreptau spre serviciu. Dupa trei minute un barbat de varsta mijlocie a observat ca un artist canta. A rarit pasul si chiar s-a oprit pentru cateva secunde. Apoi a plecat grabit ca nu cumva sa nu-si respecte programul planificat. Un minut mai tarziu, violonistul a primit primul dolar: o femeie i-a aruncat banii in mare graba fara sa se opreasca. Cateva minute mai tarziu, cineva s-a rezemat de perete si l-a ascultat pentru putin timp. Apoi s-a uitat la ceas si si-a continuat drumul. Cu siguranta intarziase la munca. Cel mai atent la muzician a fost un baietel de 3 ani. Mama lui il tragea de manuta grabita, dar copilul s-a oprit pentru a-l privi pe violonist. Intr-un final mama l-a impins cu putere si baiatul a continuat sa meraga intorcandu-si capul la fiecare pas. Acelasi lucru s-a intamplat cu mai multi copii. Absolut toti parintii, fara exceptie, i-au obligat sa continue sa mearga. In cele 45 de minute cat a cantat, numai 6 persoane s-au oprit sa-l asculte. Aproximativ 20 de persoane i-au dat bani, dar nu s-au oprit din mers. A strans 32 $. Dupa ce a terminat de cantat, s-a asternut linistea, dar nimeni nu a sesizat. Nimeni nu l-a aplaudat sau felicitat. Nimeni nu a stiut, dar acest violonist era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni din lume. A cantat unele dintre cele mai complexe piese care au fost scrise vreodata cu o vioara evaluata la 3,5 milioane de dolari. Cu doua zile inainte sa cante la metrou, toate biletele de la concertul lui Joshua Bell din Boston fusesera vandute cu un pret mediu de 100$ bucata. Aceasta este o poveste adevarata. Joshua Bell cantand ingognito la metrou a fost un experiment social despre perceptie, gust si prioritatile oamenilor, organizat de Washington Post. Principiile generale erau: intr-un loc public la o ora de varf, mai suntem capabili sa percepem adevarata frumusete? Ne oprim s-o apreciem? Recunoastem talentul intr-un context cu totul neasteptat? Una dintre concluziile posibile ale acestui experiment ar putea fi: daca nu suntem capabili sa ne oprim pret de cateva secunde pentru a-i asculta pe unii dintre cei mai buni muzicieni din lume cantand cea mai frumoasa muzica, cate alte lucruri mai pierdem oare? Ce parerea aveti despre povestea asta adevarata, dragii mei cititori? Eu am invatat atat de multe din ea…. sper ca si voi. Suntem atat de atenti la rutina noastra, incat uitam sa traim… uitam sa traim si sa pretuim frumosul din viata noastra.
Posted on: Wed, 24 Jul 2013 06:17:43 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015