Ion Minulescu Romanţa cheii Cheia ce mi-ai dat aseară - Cheia - TopicsExpress



          

Ion Minulescu Romanţa cheii Cheia ce mi-ai dat aseară - Cheia de la poarta verde - Am pierdut-o chiar aseară!... Dar ce cheie nu se pierde? Cheia ce mi-ai dat aseară Mi-a căzut din turn, Pe scară, Şi căzând, mi-a stins lumina. Cheia ce-am pierdut aseară Am cătat-o ; Dar pe scară Era noapte ca şi-afară - Noapte ca sub boltuita Cupolă de mănăstire, Când s-au stins pe la icoane Lumânările de ceară. Şi-am rămas în turnul gotic - Turnul celor trei blazoane: Al Iubirii, Al Speranţei, Şi-al Credinţei viitoare... Şi-am rămas în turnul gotic Domn pe-ntinsele imperii Ale negrului haotic. Şi-au trecut de-aseară clipe, Şi-au trecut de-aseară ore, Şi-ale zorilor aripe Fluturatu-mi-au grăbite, Ca şi clipele trăite Pe-albul treptelor sonore. Şi m-am coborât pe scară... Dar pe cea din urmă treaptă Cheia ce mi-ai dat aseară Am găsit-o prefăcută Într-o cupă albă, plină Cu vin verde de cucută. Şi pe cea din urmă treaptă Am îngenuncheat Şi-am plâns - Căci pe cea din urmă treaptă, Ca-ntr-o carte înţeleaptă, Am citit în fundul cupei Naufragiul ce m-aşteaptă!...
Posted on: Sat, 17 Aug 2013 08:50:55 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015