Ispăşirea: jertfa de curăţire Textul de memorat: „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” (1 Petru 1:18,19) Aspectul cel mai cunoscut al sanctuarului este sistemul de jertfe, deoa- rece el ne vorbeşte în mod direct despre jertfa Domnului Hristos. Sângele animalului care murea în locul păcătosului devine simbolul sângelui Celui care a murit pentru noi Pe parcursul acestui studiu, am utilizat uneori termenul de „jertfă de curăţire” în loc de „jertfă de ispăşire” pentru a nu lăsa impresia că, de pildă, naşterea unui copil ar fi o greşeală morală, întrucât mama trebuia să aducă o astfel de jertfă (Leviticul 12:5-8). În acest caz, denumirea de „jertfă de curăţire” este mai potrivită, fiindcă nu se urmărea ispăşirea unui păcat, ci curăţirea de întinarea rituală. 1.Păcatul şi mila 1. Citeşte Deuteronomul 25:1,2 si 2Samuel 14:1-11. Ce ne spune 2Samuel 14:9 despre milă, dreptate şi vinovăţie? Deuteronom / Deuteronomy 25 1 Cînd doi oameni vor avea o ceartă între ei, şi se vor înfăţişa înaintea judecăţii ca să fie judecaţi, celui nevinovat să -i dea drumul, iar pe cel vinovat să -l osîndească. 2 Dacă cel vinovat este osîndit să fie bătut, judecătorul să pună să -l întindă la pămînt şi să -i dea în faţa lui un număr de lovituri potrivit cu greutatea vinei lui. 2 Samuel / 2 Samuel 14 1 Ioab, fiul Ţeruiei, a băgat de seamă că inima împăratului era aprinsă de dor după Absalom. 2 A trimes să aducă din Tecoa o femeie iscusită, şi i -a zis: ,,Fă-te că plîngi, şi îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn, şi fii ca o femeie care de multă vreme plînge după un mort. 3 Să te duci astfel la împărat, şi să -i vorbeşti aşa şi aşa.`` Şi Ioab i -a spus ce trebuia să zică. 4 Femeia aceea din Tecoa sa dus să vorbească împăratului. A căzut cu faţa la pămînt, sa închinat, şi a zis: ,,Împărate, scapă-mă!`` 5 Împăratul i -a zis: ,,Ce ai?`` Ea a răspuns: ,,Da, sînt văduvă, bărbatul mi -a murit! 6 Roaba ta avea doi fii; amîndoi sau certat pe cîmp, şi na fost nimeni să -i despartă; unul a lovit pe celalt, şi l -a omorît. 7 Şi iată că toată familia sa ridicat împotriva roabei tale, zicînd: ,Scoate încoace pe ucigaşul fratelui său! Vrem să -l omorîm, pentru viaţa fratelui său pe care l -a ucis; vrem să nimicim chiar şi pe moştenitor!` Ei ar stinge astfel şi tăciunele care-mi mai rămîne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume nici urmaş viu pe faţa pămîntului.`` 8 Împăratul a zis femeii: ,,Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.`` 9 Femeia din Tecoa a zis împăratului: ,,Asupra mea, împărate, domnul meu, şi asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul şi scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit``. 10 Împăratul a zis: ,,Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să -l aduci la mine, şi nu se va mai atinge de tine.`` 11 Ea a zis: ,,Să-şi aducă aminte împăratul de Domnul, Dumnezeul tău, pentruca răzbunătorul sîngelui să nu mărească prăpădul, şi să nu mi se nimicească fiul!`` Şi el a zis: ,,Viu este Domnul, că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pămînt!`` În Vechiul Testament sunt descrise, în esenţă, trei tipuri de păcate, după nivelul de conştientizare a păcatului în timpul comiterii lui: păcatul neinten- ţionat (sau fără voie), păcatul intenţionat (sau cu voie) şi păcatul răzvrătirii. Jertfa de curăţire poruncită în Leviticul 4:1 – 5:13 putea fi adusă atunci când se comitea un păcat neintenţionat, dar şi în unele situaţii când era comis un păcat voit (Leviticul 5:1). Dacă pentru primele două tipuri de păcat, exista posibilitatea de a se aduce o jertfă, pentru răzvrătire, cel mai odios dintre toate, nu este menţionată nicio posibilitate de ispăşire. Păcatul răzvrătirii era comis faţă de Domnul, într-un act de sfidare, iar făptaşul trebuia nimicit (Numeri 15:29-31). Se pare totuşi că, şi în aceste situaţii, Dumnezeu oferea iertare (vezi, de exemplu, cazul lui Manase din 2 Cronici 33:12,13). Numeri / Numbers 15 28 Preotul să facă ispăşire pentru cel ce a păcătuit fără voie înaintea Domnului; cînd va face ispăşire pentru el, i se va ierta. 29 Atît pentru băştinaşul dintre copiii lui Israel, cît şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul lor, să fie aceeaş lege, cînd va păcătui fără voie. 30 Dar dacă cineva, fie băştinaş fie străin, păcătuieşte cu voie, huleşte pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său, 31 căci a nesocotit cuvîntul Domnului, şi a călcat porunca Lui; va fi nimicit şi îşi va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui. Se pare totuşi că, şi în aceste situaţii, Dumnezeu oferea iertare (vezi, de exemplu, cazul lui Manase din 2 Cronici 33:12,13). 2 Cronici - 2 Chronicles 33 12 Cînd a fost la strîmtoare, sa rugat Domnului, Dumnezeului lui, şi sa smerit adînc înaintea Dumnezeului părinţilor săi. 13 I -a făcut rugăciuni; şi Domnul, lăsîndu-Se înduplecat, i -a ascultat cererile, şi l -a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu. 2.Punerea mâinilor pe capul jertfei 2. Ce ritualuri erau îndeplinite cu ocazia aducerii jertfei pentru curăţire? Leviticul 4:27-31 Levitic / Leviticus 4 27 Dacă cineva din poporul de rînd a păcătuit fără voie, făcînd împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri cari nu trebuiesc făcute şi sa făcut astfel vinovat, 28 şi ajunge să descopere păcatul pe care l -a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care l -a făcut. 29 Să-şi pună mîna pe capul jertfei de ispăşire, şi so junghie în locul unde se junghie arderile de tot. 30 Preotul să ia cu degetul din sîngele jertfei, să ungă coarnele altarului pentru arderile de tot, iar tot celalt sînge să -l verse la picioarele altarului. 31 Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulţămire, şi so ardă pe altar, şi ea va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispăşirea pentru omul acesta, şi i se va ierta. Scopurile aducerii jertfei erau îndepărtarea păcatului şi a vinovăţiei de la păcătos, transferarea răspunderii pentru păcat asupra sanctuarului şi iertarea şi curăţirea păcătosului. Ceremonia propriu-zisă consta din punerea mâinilor pe capul anima- lului de jertfă, înjunghierea lui, ceremonia sângelui (cu o parte se ungeau coarnele altarului, restul se turna la picioarele altarului), arderea grăsimii şi consumarea cărnii. Păcătosului i se oferea iertarea, dar numai în urma ceremoniei. Potrivit cu Leviticul 16:21, punerea mâinilor trebuia să fie însoţită de mărturisirea păcatului; în acest fel era recunoscut transferul păcatului de la păcătos la animalul nevinova Un alt aspect era, desigur, înjunghierea animalului. După înjunghiere, sângele era întrebuinţat pentru a face ispăşire pe altar (Leviticul 17:11). Întrucât păcatele erau transferate asupra animalului prin punerea mâinii pe capul lui, se înţelege că moartea animalului era o moarte înlocuitoare. Animalul murea în locul păcătosului. Din acest motiv, cel care înjunghia animalul era păcătosul, şi nu preotul. Data viitoare când eşti ispitit să păcătuieşti, imaginează-ţi-L pe Isus mu- rind pe cruce, imaginează-te pe tine punând mâinile pe capul Său şi mărtu- risindu-ţi păcatul. Cum te poate ajuta acest exerciţiu să înţelegi ce preţ a fost plătit pentru ca tu să poţi fi iertat? Cum te poate ajuta acest gând să rezişti în faţa ispitei? 3.Transferul păcatului 3. Ce asociere face Ieremia între păcat ş ialtar? Ieremia 17:1 Ieremia / Jeremiah 17 1 Păcatul lui Iuda este scris cu un priboi de fer, cu un vîrf de diamant; este săpat pe tabla inimii lor, şi pe coarnele altarelor lor. După punerea mâinii şi după moartea animalului, preotul ungea coar- nele altarului cu sângele jertfei. Această parte a ceremoniei avea de-a face cu ispăşirea, întrucât era prezent sângele (Leviticul 17:11). În situaţia în care păcătosul era un om obişnuit sau un conducător, sângele era aplicat pe altarul pentru arderile-de-tot (Leviticul 4:25,30); în cazul în care pă- cătuia marele-preot sau întreaga adunare, sângele era aplicat pe altarul tămâierii din sanctuar (Leviticul 4:7,18). De ce erau unse cu sânge coarnele altarului? Coarnele se aflau în par- tea superioară a altarului şi, de aceea, puteau fi simbolul dimensiunii ver- ticale a mântuirii. Se considera astfel că sângele era adus în prezenţa lui Dumnezeu. Sângele uns pe coarnele altarului transfera păcatul de la păcătos asupra sanctuarului, un adevăr esenţial care ne ajută să înţelegem planul de mântuire, aşa cum este el ilustrat prin intermediul serviciului din sanctuarul pământesc, simbolul lucrării Domnului Hristos în sanctuarul ceresc. Sângele transfera păcatul şi întina sanctuarul. O astfel de întinare avea loc în cazul în care sângele jertfei de curăţire sărea din greşeală pe o hai- nă. Haina trebuia curăţată, dar nu oriunde, ci numai „într-un loc sfânt” (Leviticul 6:27). Jertfa de curăţire este simbolul morţii Domnului Isus. Datorită jert- fei Sale, păcatul nostru a fost luat de la noi, a fost aşezat asupra Sa şi a fost transferat asupra sanctuarului ceresc. În esenţă, acesta este planul de mântuire. În ce mod ne ajută serviciul din sanctuar să înţelegem că depindem cu totul de Dumnezeu pentru iertarea păcatelor? Ce încurajare îţi aduce acest adevăr? În acelaşi timp, ce responsabilităţi importante decurg de aici? (Vezi 1 Petru 1:22.) 4.Purtarea păcatului 4. Citeşte Leviticul 6:25,26; 10:16-18 .Ce adevăr crucial ne este descoperit aici? Levitic / Leviticus 6 25 ,,Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi zi: ,,Iată legea jertfei de ispăşire. Vita pentru jertfa de ispăşire să fie junghiată înaintea Domnului în locul unde se junghie arderea de tot: ea este un lucru prea sfînt. 26 Preotul care va aduce jertfa de ispăşire, acela so mănînce; şi anume să fie mîncată întrun loc sfînt, în curtea cortului întîlnirii. 10 16 Moise a căutat ţapul adus ca jertfă de ispăşire; şi iată că fusese ars. Atunci sa mîniat pe Eleazar şi Itamar, fiii cari mai rămăseseră lui Aaron, şi a zis: 17 ,,Pentru ce naţi mîncat jertfa de ispăşire întrun loc sfînt? Ea este un lucru prea sfînt; şi Domnul va dat -o, ca să purtaţi nelegiuirea adunării, şi să faceţi ispăşire pentru ea înaintea Domnului. 18 Iată că sîngele jertfei na fost dus înlăuntrul sfîntului locaş; trebuiaţi so mîncaţi în sfîntul locaş, cum am poruncit.`` Mâncând într-un loc sfânt carnea animalului jertfit, preotul oficiant prelua şi purta nelegiuirea sau vina păcătosului. Carnea aceasta nu era doar plata pentru serviciul preoţesc, ci un aspect esenţial al ispăşirii (alt- minteri, Moise nu s-ar fi supărat pe fiii lui Aaron din cauză nu au mân- cat-o). Dar ce contribuţie are la procesul ispăşirii faptul că preotul mănâncă această carne de la jertfă? Era obligatoriu ca preotul să mănânce carnea jertfei în cazul acelor jertfe al căror sânge nu ajungea în Locaşul Sfânt, mai exact al jertfelor aduse de conducător şi de omul de rând. Biblia afirmă clar că, mâncând carnea jertfei, preoţii purtau vina păcătosului, fapt care făcea ispăşire pentru acesta. În concluzie, preotul purta vina păcătosului, iar păcătosul era scutit de pedeapsă. Lucrarea preotului de a purta păcatul altuia ne vorbeşte despre lucra- rea Domnului Hristos pentru noi. El a murit în locul nostru. Aşadar, ser- viciile preoţeşti din sanctuarul pământesc reprezintă lucrarea pe care El o îndeplineşte pentru noi, fiindcă a luat asupra Sa vina păcatelor noastre. „Binecuvântarea vine ca urmare a iertării; iertarea vine prin credinţa că păcatul, odată mărturisit şi regretat, este purtat de marele Purtător al păcatului. Prin urmare, toate binecuvântările noastre vin de la Hristos. Moartea Sa este o jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. El este ma- rele mijloc prin care primim mila şi favoarea lui Dumnezeu. De aceea, El este într-adevăr Iniţiatorul, Autorul şi Desăvârşirea credinţei noastre.” – Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 9, p. 302 Imaginează-ţi că te afli înaintea lui Dumnezeu, la judecată. Pe ce contezi – pe faptele bune, pe păzirea Sabatului, pe toate lucrurile frumoase pe care le-ai făcut şi pe toate lucrurile rele pe care nu le-ai făcut? Sunt ele suficiente pentru a te îndreptăţi înaintea unui Dumnezeu sfânt şi desăvârşit? Atunci, care este singura ta speranţă? 5.Iertarea 5. Citeşte Mica 7:18-20 .Cum este descris Dumnezeu aici? Mica / Micah 7 18 Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vedera păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mînia pe vecie, ci Îi place îndurarea! 19 El va avea iarăş milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor. 20 Vei da cu credincioşie lui Iacov, şi vei ţinea cu îndurare faţă de Avraam, ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.` Ultimele trei versete din Mica sunt dedicate relaţiei lui Dumnezeu cu rămăşiţa poporului Său şi indică două trăsături care Îi dau un farmec ine- galabil: dragostea Sa iertătoare şi harul Său. Dintre aceste două trăsături, Mica (şi alţi profeţi) remarcă în mod deosebit dispoziţia Sa de a ierta. El utilizează o serie de expresii pentru însuşirile lui Dumnezeu (vers. 18) şi pentru lucrările Sale (vers. 19, 20). Aceste însuşiri şi lucrări sunt menţio- nate şi în Crezul israelit din Exodul 34:6,7, unul dintre cele mai îndrăgite pasaje biblice referitoare la caracterul lui Dumnezeu. Ieşirea - Exod / Exodus 34 6 Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: ,,Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie, 7 care Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!`` 6. Citeşte Mica 6:8. Ce rost are mărturisirea de credinţă în absenţa acestor principii de vieţuire care să ateste realitatea mărturisirii? Mica / Micah 6 8 ,,Ţi sa arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul dela tine, decît să faci deptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumezeul tău?`` „După cum Domnul Hristos, la înălţarea Sa, S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu ca să mijlocească cu sângele Său în favoarea credincioşilor po- căiţi, tot astfel preotul, în slujba zilnică, stropea sângele jertfei în Locul Sfânt, pentru păcătos. Sângele lui Hristos, deşi era menit să-l elibereze de condamnarea Legii pe păcătosul pocăit, nu urma să şteargă păcatul; acesta avea să rămână scris în sanctuar până la ispăşirea finală. Tot astfel, în simbol, sângele jert- fei pentru păcat îndepărta păcatul de la cel pocăit, dar păcatul rămânea sanctuar până la Ziua Ispăşirii.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi,
Posted on: Wed, 30 Oct 2013 22:37:44 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015