Iubire – desuet cuvânt Boris Ioachim Amici, în jur e atâta moarte – În suflete şi în priviri… Şi cineva, parcă, împarte Frustrări şi adânci dezamăgiri. Într-un mileniu-n care ura Musteşte-n fiece ungher La lucruri sterpe căscăm gura – La ce-i stupid şi efemer. Roboţi dresaţi să facem toate Mecanic, stăpâniţi de-un gând: Să tragem potrivita carte Şi să ne pricopsim curând. De unde timp pentru visare, De unde timp pentru iubiri, Când lăcomia, în fiecare, Sădeşte dor de-mbogăţiri?! Ce-i dragostea? – Sărut pe fugă Şi zvârcoliri în aşternut… Căci timpul vieţii ni-l subjugă – Strălucitor, dar surd şi mut Banul – drăceasca zeitate - Ce stăpâneşte-n tot şi-n toţi… Ce, cu dispreţ şi nedreptate, Ne împarte-n două: sclavi şi hoţi. Nici Cerul n-are căutare – Decât când suntem la pământ… Nici nu privim albastra zare, Iar duioşia e-un cuvânt Abstract – la fel ca şi iubirea – Chiar ruşinos şi desuet… Statornic ne îndreptăm privirea Doar către zilnicul concret. Astfel, doar cochetăm cu viaţa, Dar n-o trăim – poate-o râvnim… Când de pe ochi ne cade ceaţa – Regrete-avem – şi apoi murim, Cu-un singur gând: dacă putere Cumva, am avea, am răsuci Timpul trecut – zile mizere – Şi am trăi pentru-a iubi. Amici, ni-i viaţa fără sare – Dar, încă-i timp de primeniri; Hai să ţintim albastra zare – Cât mai e timp pentru iubiri…
Posted on: Tue, 10 Sep 2013 05:15:29 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015