Iubirea trebuie să fie extaz, samadhi. Atâta timp cât nu cunoști extazul, nu cunoști iubirea. Însă lucrul ăsta este posibil numai dacă ești autentic în toate- dacă dai frâu liber supărării, dacă dai frâu liber râsului, plânsului, dacă lași să se manifeste tot ce simți, dacă nu ascunzi nimic, dacă nu te controlezi, dacă duci o viață lipsită de control. ȘI când spun ”viață lipsită de control”, nu vreau să spun viață de destrăbălare. Viața lipsită de control poate să aibă multă disciplină, dar disciplina nu e impusă din afară. Ea nu este o atitudine adoptată. Disciplina vine din experiențele tale interioare. Vine din înțelegere. Ai fost supărat și ai înțeles ceva din asta- acea înțelegere aduce disciplină. Nu e control. Controlul e urât, disciplina e frumoasă. Omul disciplinat este omul care învață mereu din experiențele vieții, care intră în toate, fără frică, care riscă, care se aventurează să exploreze, care e veșnic gata să intre în noaptea neagră a necunoscutului, care nu se agață de ceea ce este cunoscut, care este gata mereu să comită greșeli, care e mereu gata să cadă în șanț și care e mereu gata să fie de râsul celorlalți. Numai cei care au destul curaj pentru a fi numiți proști sunt în stare să trăiască și să iubească și să cunoască și să fie.
Posted on: Thu, 17 Oct 2013 15:12:32 +0000