JULIAN ŞI JULIANA Îi propunem pe concitadinii noştri, soţii - TopicsExpress



          

JULIAN ŞI JULIANA Îi propunem pe concitadinii noştri, soţii Dudaş, autorii, proprietari, ai somptuosului ansamblu destinat desfăşurări unor manifestări spirituale, pavilion, piscină şi parc piaţetă, cu extinse capacităţi de parcare, construcţie şi amenajare de natură a acoperii o paletă extrem de largă de manifestări şi respectiv utilităţi locale. Conştiinţa utilităţii i-a obligat la reflexii pe cei doi. Localitatea lipsită total de săli pentru spectacole. Comuniştii au ridicat, dar la „Dracu-n praznic”, o mare, încăpătore şi modernă Casă de Cultură dar n-au aşezat-o în mijlocul habitanţilor ci într-o aşezare lilipută situată la peste cinci kilometrii, acolo unde erau situate principalele mijloace de producţie, Uzina de preparare a Minereurilor, Uzina Electrică şi o Uzină de Construcţii de Maşini, şi principala Gură de Mină, al căror personal muncitor îşi avea habitatul majoritar în localitatea urbană, Brad, şi în satele prefirate prin Munţii Metaliferi, astfel că pe puţinătatea localnicilor din jurul locurilor de muncă amintite i-au dat regim de imobil inutilizabil dacă nu părăsit. Spuneau comuniştii că acest important obiectiv trebuie să afle acolo unde muncesc minerii şi restul oamenilor ocupaţi în producţie. În felul acesta centrul urban a rămas fără nici o sală de spectacole. Această tristă stare de lucruri i-a îndemnat pe cei doi să umple acest trist gol. Şi s-au întrecut pe ei iar pe brădeni i-au lăsat şi la propriu şi la figurat cu gurile căscate. Luxul şi opulenţa marelui pavilion unul ce poate prinde la un spectacol sute dacă nu o mie de persoane. Mobilierul, stil, pentru, printre altele, şi mese festive, putând fi desperecheat în sensul că se scot mesele şi se duc în depozite iar scaunele, de ordinul multor sute, pot servi pentru prepararea incintei în local de ascultare. Interiorul , de peste una sau două sute de metrii pătraţi este în întregime mochetat, tavanul, scăldat în draperii din cea mai fină mătase este dotat cu în jur de trei candelabre masive cu sute de surse de lumină fiecare din ele, creează o atmosferă de vis, dusă până la intimidare. Existenţa locaţiei a avizat şi a început să fie utilizată la cele mai înalte standarde spirituale. În decurs de doar câteva săptămâni a adăpostit două concerte de muzică clasică. Primul spectacol a fost deschis de către două talentate cântăreţe de operetă, Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu, care au susţinut un concert de liduri şi arii din opere în entuziasmul fără pereche a unui public lipsit ani la rând de orice formă de spectacol. Vineri 9 august în deschiderea „Zilelor Municipiului Brad” brădenii au fost martorii unui spectacol de cea mai înaltă ţinută artistică. Au concertat Cristina-Maria Oltean, fiică a Bradului, soprană al Operei de Stat din Cluj Napoca, tenorul Ştefan Korch, şi baritonul Marius Sâmpelean de la aceeaşi instituţie de cultură clujană în acompaniamentul dublat de un concert propriu de muzică clasică susţinut de cvartetul, tot, clujan „Classis”. Soliştii vocali au prezentat arii, canţonete şi liduri semnate de : Gioachino Rossini; Giusepeee Verdi; Vincenzo de Meglio; Ernesto de Curtis şi Augustin Lara în execuţia tenorului Ştefan Korch; Salvatore Cordilli; Rodolfo Falvo; Cesare A. Bixio şi Richard Wagner, în execuţia baritonului Marius Sâmpelean; Leo Delibes; Tiberiu Brediceanu; Gimenez Nieto; Giacomo Puccini şi Gaetano Donizetti; în execuţia sopranei Cristina-Maria Oltean. Un duet Tenor-Bariton, semnat George Bizet , duet Soprană-Bariton din Opera Don Giovanni de Mozart, şi Bariton-Soprană (Franz Lehar); Tenor-Soprană (Gaetano Donizetti şi Giuseppe Verdi şi un trio, Giuseppe Verdi (Tenor, Soprană, Bariton) din Traviata . Cvartetul „Classis” a prezentat muzică semnată de Carlos Gardel; Pachelbel; Scott Joplin; Russian Song; Italian Song; Grigoraş Dinicu; Matos Rodriguez; Johannes Brahms; Ion Ivanovici; Johann Strauss; Russian Song; Sostakovich; Grigoraş Dinicu; şi Vittorio Monti. Pavilionul, pe numele său, Ballroom, cu haina sa sărbătorească a adunat sub falduri, aşa cum am arătat, de mătase, pentru că aşa cum bine a reţinut cititorul interiorul a fost bogat învestmântat în acest material, oamenii Bradului, la data concertelor erau de nercunoscut, bărbaţi la patru ace, doamne cu decolteuri largi şi vestimentaţie din cele mai pretenţioase materiale, caofuri îngrijite, cu alte cuvinte un foaier ca la orice palat de spectacole ce se respectă. Şi entuziasmul spectatorilor a fost pe măsura incintei şi a calităţii interpreţilor. Aveam să observăm că , peste aşteptări, oamenii Bradului fie au intuit fie au fost cândva şi undeva formaţi la atmosfera de spectacol cult. Celor doi soţi Dudaş, botezaţi conjunctural de noi Julian şi Juliana după numele firmei pe care o conduc, calde mulţumiri pentru luxul pe care l-au pus la dispoziţie unei populaţii lipsite, pentru respectul ce-l nutresc faţă de locuitorii oraşului cu nume de arbore, pentru că nu este puţin să aduci în mijlocul unor localnici lipsiţi o servitute publică într-atât de strălucitoare prin luxul pe care-l respiră. Calde felicitări Domnului Primar Florin Cazacu pentru modul diferenţiat în care a mobilat Zilele Bradului cu spectacole pentru toate gusturile. Populaţiei instruite şi de bun gust spectacolele de la Ballroom, lumii obişnuite, formaţii de muzică populară care şi-au etalat talentul cu generozitate pe scena din curtea modernei Şcoli Generale Horea Cloşca şi Crişan. Felicitări datorăm şi neobositului personal al Casei Locale de Cultură, Doamnei Bianca Leucian, personal, cei care trudesc cu har pentru sufletele însetate de cultură ale brădenilor. Au fost câteva săptămâni în care s-a trăit frumos la Brad, iar convingerea celui care scrie este că ne aşteaptă de acum un oraş cu spectacole bune, cu lume ce-şi va putea satisface gusturile, evident categorial. 17 august 2013- Tiberiu Vanca
Posted on: Sat, 17 Aug 2013 19:50:21 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015