LECŢIA 9 MANUSCRISELE SCRIPTURILOR EBRAICE Î n secolul al cincilea înainte de Hristos, scribul Ezra a plecat din Babilon şi a ajuns în oraşul Ierusalim, cam la 140 de ani după ce acesta fusese devastat de Nabucodonosor. La acea vreme exista o activitate intensă în producţia manu-scriselor Scripturilor Ebraice; dar nu pentru că ar mai fi fost mult de scris pentru a se termina numărul cărţilor Scripturilor Ebraice, căci aproape toate scrierile originale erau încheiate. Pe lângă Ezra şi Neemia, doar profetul Maleahi trebuia să mai contribuie la canonul ebraic. Deci nu o producere de noi Scripturi era cea care suscita intensa activitate în domeniul manuscriselor. Aceasta era mai degrabă datorată condiţiei poporului iudeu. în anul 607 înainte de Hristos, locul lor central de adorare fusese distrus şi ei înşişi fuseseră duşi în sclavie sau împrăştiaţi. Când mai apoi Ierusalimul a fost reabilitat, iar templul reconstruit, nu toţi iudeii care fuseseră împrăştiaţi s-au întors în Palestina. Ei nu puteau merge la Ierusalim pentru a asculta lectura Scripturilor. De aceea, în întregul teritoriu vast al iudeilor despersaţi au apărut sinagogi, iar în aceste sinagogi iudeii se adunau în grupuri mici pentru a asculta lectura Cuvântului lui Dumnezeu. Copii ale Bibliei scrise de mână au trebuit să fie reproduse în mare număr pentru a satisface cererea de copii ale scrierilor originale. Niciuna din aceste copii realizate în zilele lui Ezra nu mai există astăzi, dar cu trecerea timpului alte copii au fost alcătuite pentru a le înlocui pe cele consumate prin folosinţă sau distruse de timp, astfel că chiar şi astăzi mai există aproximativ 1700 de manuscrise ale Scripturilor Ebraice, datate cu începere din secolul al şaselea după Hristos. În 1947 a fost descoperit cel mai antic manuscris al cărţii lui Isaia, existent şi astăzi. O examinare atentă indică faptul că manuscrisul descoperit la Marea Moartă care îl conţine pe Isaia (DSIa) poartă data aproximativă de 100 înainte de Hristos, în timp ce celelalte texte complete ale lui Isaia au fost scrise abia la un secol după Hristos. Alături de acesta a fost descoperit un comentariu asupra primelor două capitole ale cărţii profetului Habacuc (PSH). Un alt manuscris ebraic foarte vechi este Papirusul Nash. Iată aici câteva fragmente care, unite, dau douăzeci şi patru de rânduri ale unui text premasoretic al celor Zece Porunci şi ale câtorva versete din Deuteronom, capitolele 5 şi 6. Scrierea este fără puncte vocalice şi recentă, după părerea lui W.F. Albright, care este convins că ea datează din cel de-al doilea secol înainte de Hristos. Fragment papirus Oamenii care copiau Scripturile Ebraice înainte de Hristos şi în vremea sa erau numiţi scribi sau soferim. Unii dintre ei copiau şi transmiteau textul Scripturilor Ebraice luându-şi libertatea de a modifica textul. Masoreti din perioada de după Hristos nu făceau schimbări, iar pe marginea manuscriselor lor făceau adnotări asupra textului pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor făcute de soferimi. Ei indicau cele 11 puncte particulare ale soferim-ilor, adică cele 11 cuvinte sau expresii ale textului ebraic însemnate cu puncte deasupra şi dedesubt. Unele dintre aceste puncte particulare nu au nici o influenţă asupra traducerea românească sau asupra interpretării, dar altele au, şi ele sunt importante. Soferimii şi-au permis ca, din superstiţia de a nu pronunţa numele Iehova, să îl înlocuiască cu Adonai (Domnul) de 134 de ori şi cu Elohim (Dumnezeu) de 17 ori. Masora (comentarii marginale făcute pe textul Masoreti-lor) indică aceste schimbări. Printre altele, după o adnotare a Masorei, soferimii sau anticii scribi sunt acuzaţi de a a fi adus cel puţin 18 amendamente (corecturi). Ca exemplu pentru aceasta, citiţi paragraful 1, pagina 274 din cartea engleză Lumea Nouă, referitor la Iov 32:3. Masora aminteşte şi 32 de pasaje care diferă în traducerea referitoare la un codice important şi care sunt numite Severin. Şi în acest caz unele dintre aceste traduceri privesc doar particularităţi nesemnificative cum ar fi ortografia, dar altele denunţă eroarea scribilor în unele puncte în care este implicat sensul versetelor scripturilor. După perioada soferimilor şi a multiplelor lor schimbări în textul Scripturilor Ebraice, probabil că manuscrisele ebraice au fost fixate în formă deja în cel de-al doilea secol după Hristos. Textul ebraic pe care îl cunoaştem acum din manuscrisele existente şi din ediţiile tipărite ale Bibliei ebraice este acela al aşa-numitului “text masoretic”. De obicei i se atribuie dezvoltarea în perioada dintre cel de-al şaselea şi cel de-al optulea secol după Hristos. Acest text nu a schimbat textul ebraic în consoanele stabilite prima dată, dar a adus cu siguranţă unele inestimabile contribuţii care fac clară forma textului în consoane. Textul masoretic era opera unui grup de învăţaţi şi erudiţi iudei numiţi “Masoreti” sau Baalei Hamasora, adică “domni ai tradiţiei”. înainte de textul masoretic Biblia ebraică nu avea puncte vocalice sau semne pentru indicarea sunetului vocalic. Textul original ebraic era, desigur, compus în întregime din consoane, iar sunetele vocalice erau adăugate cu uşurinţă de către cititorii exersaţi în limbă. Masoreti au elaborat un sistem de semne numite puncte vocalice, care indicau sunetul vocalic al cuvântului după tradiţia orală. Un sistem de semne de accente garanta, mai apoi, pronunţa exactă. Nu este cunoscută data precisă la care au fost introduse punctele vocalice, dar probabil că a fost secolul al şaptelea pentru sistemul tiberian sau occidental şi secolul al şaselea pentru sistemul babilonian sau oriental. Sistemul occidental punea punctele vocalice sub rândul ebraic, aşa cum se întâlneşte astăzi în toate ediţiile tipărite ale Bibliei ebraice. Sistemul babilonian le punea deasupra rândului. Punctele vocalice în text Printre altele, Masoreti au făcut o cantitate de adnotări pe text, numite astăzi “Masora”. La origine, Masora era separată, dar apoi ea a fost transferată pe marginile manuscriselor biblice. Aceste adnotări nu sunt interpretări ale textului, ci un fel de indicii ale caracteristicilor sale. Masoreti calculau câte versete erau în fiecare carte, câte versete începeau cu anumite litere şi alte asemenea particularităţi. Indicau dacă cuvintele fuseseră scrise în întregime sau dacă erau imperfecte, punctele lor vocalice şi pronunţarea lor şi de câte ori se găseau în text. Calculau uneori de câte ori se găsea în textul biblic fiecare din literele alfabetului ebraic. Indicau cele 11 ocazii în care soferim-ii sau scribii marcaseră puncte particulare cu cuvinte sau expresii şi alte adnotări valoroase. Dacă Masora era diferită de textul de consoane, acest lucru era indicat pe margine prin cuvântul Qeri, care înseamnă “de citit”. Deci, punând pe margine acea lectură, ei nu schimbau deloc textul scris care le fusese transmis Masoretilor din vremea soferimilor. Spiritul masoretic, după profesorul Rotherham, era “să nu schimbe nimic, să reproducă totul, să păstreze şi să salveze totul”. Ei se dedicau transmiterii textului tradiţional exact aşa cum îl primiseră. Masoreti au compus textul masoretic, pe care se bazează copiile noastre actuale ale Scripturilor Ebraice. Textul cel mai antic datează din 916 după Hristos şi este notat cu numele de Codex Babylonicus Petropolitanus. Recenta descoperire a unui manuscris mult mai vechi decât acesta a confirmat într-un mod extraordinar acurateţea textului masoretic. în 1947 a fost găsit de-acum faimosul Sul de la Marea Moartă ce-l conţine pe Isaia, despre care savanţii spun că a fost scris în jurul anului 100 înainte de Hristos, deci cu o mie de ani înainte de cea mai veche copie a textului masoretic existentă astăzi. Cu toate acestea, cu excepţia câtorva minore variaţii de ortografie, acest sul al lui Isaia este identic cu textul masoretic acceptat. O mie de ani de copiere fără nici o schimbare notabilă! Existau opt manuscrise fundamentale recunoscute de către iudei pentru exactitatea şi valoarea textului lor. Ele sunt astăzi dispărute, dar se păstrează unele părţi din ele. Aceste opt manuscrise sunt: (1) Codicele lui Hillel; (2) Codicele Babilonian al lui Ben-Naftali; (3) Codicele lui Israel; (4) Codicele Egiptean al lui Ben-Nasher; (5) Codicele Sinai, al Pentateucului; (6) Pentateucul lui Ierihon; (7) Codicele Sanbuki şi (8) cartea Taggin. Helali sau Codicele lui Hillel (în Spania) şi-a luat probabil numele după iudeul care l-a scris, şi a fost alcătuit către anul 600 după Hristos. Acest codice conţine punctele vocalice şi accentele tiberiene sau sublineare, precum şi Masora. Până în anul 1500 el a servit drept model şi nu au fost făcut copii după el, dar acum el a dispărut. Totuşi, Iehova Dumnezeu a avut grijă ca afluxul de manuscrise ale Scripturilor Ebraice să se menţină constant de-a lungul trecerii anilor, pentru ca Cuvântul său să se păstreze până astăzi. 1. Care era situaţia privind producerea de manuscrise ale Scripturilor în timpul lui Ezra? 2. Ce împrejurări au făcut necesară producerea multor copii ale manuscriselor Bibliei? 3. Care sunt manuscrisele Scripturilor Ebraice cunoscute astăzi ca fiind cele mai vechi existente? 4. Cine erau soferim? şi ce schimbări au adus ei textului biblic? 5. Când a fost fixată forma textului ebraic în consoane? 6. Care este textul ebraic care se prezintă acum în manuscrisele existente şi în ediţiile tipărite ale Bibliei ebraice? şi când a fost descoperit? 7. Ce clarificări a adus textului însuşi? 8. Ce este “Masora”? şi ce informaţii furnizează ea? 9. Recenta descoperire a cărui manuscris confirmă acurateţea textului masoretic? 10. Care au fost cele opt manuscrise fundamentale cele mai apreciate de către iudei?
Posted on: Mon, 07 Oct 2013 16:58:05 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015