La Roşia Montana există un zăcământ mai preţios ca aurul - TopicsExpress



          

La Roşia Montana există un zăcământ mai preţios ca aurul -TELURUL- . Acest zăcământ este la cea mai joasă adâncime din lume, în România (deci mai uşor de obţinut şi cu cheltuieli mai mici). China este cel de-al doilea deţinător de TELUR din lume, dar el se află la foarte mare adâncime. Deci , dragii mei, ar putea fi interese, CHIAR MILITARE la mijloc. Haideţi să ne gândim serios, pentru că lucrurile nu trebuiesc tergiversate, ca să nu ia alte turnuri ! N-ar fi de mirare, ca protestele Copiilor Frumoşi ai României, să încerce a fi confiscate şi/sau manipulate în direcţii obscure, de către "forţe" cu interese colosal de mari. De aceea, trebuie să fim foarte Atenţi, cu cine ne asociem în protestul nostru. Pe postul B1 tv, aseară, erau voci care spuneau că , printre protestatari erau grupuri care strigau slogane gen "Jos Capitalismul" (au uitat desigur, să menţioneze şi locul în care s-a întâmplat acest lucru). Oriunde v-aţi aduna pentru a protesta împotriva Proiectului Roşia Montana, fiţi ATENŢI la banerele afişate şi la grupurile diversioniste . Aşa cum observ că se desfăşoară lucrurile , după poziţiile televiziunilor şi a politicienilor (şi aici trebuie să recunosc..., am două mari dezamăgiri : Traian Băsescu şi Mihai Răzvan Ungureanu) lucrurile sunt departe de a se rezolva într-o poziţie favorabilă nouă şi în interesul nostru imediat dar şi pe termen lung, ca ţară . Situaţia devine foarte delicată, pentru că uitându-mă în scena politică, ţara devine neguvernabilă, aflându-ne în situaţia de a nu avea oameni politici pe care să ne bazăm pentru a ne apăra ţara, viaţa, şi bunurile pe care le avem. Aveam speranţe în Mihai Răzvan Ungureanu şi în partidul "Forţa Civică" , unde speram să-şi adune nişte oameni cu VOCAŢIE pentru a putea prelua administrarea ţării, într-o bună zi. Dar după declaraţiile domnului Ungureanu de aseară, mă îndoiesc serios, că aceştia sunt oamenii în care să ne încredem, deşi sunt competenţi în anumite direcţii, totuşi nu rezonează cu VOINŢA noastră actuală. Vă rog să citiţi articolul de mai jos, ca să înţelegeţi singuri !
Posted on: Mon, 16 Sep 2013 09:00:45 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015