MERITA CITIT !!! Singurul lucru, ce în această privinţă stă în puterea noastră, este de a ne întrebuinţa PERSONALITATEA dată spre cel mai mare folos ce-l îngăduie, urmărind numai scopurile care-i corespund, căutând modul dezvoltării ca este tocmai potrivit cu ea şi ferindu-ne de toate celelalte,alegând prin urmare condiţia socială, ocupaţia şi traiul cu care se poate împăca.Un om înzestrat cu o putere musculară neobişnuită, dacă este silit de împrejurări să aibă oocupaţi sedentară, vreo meserie migăloasă, sau să facă studii sau lucrări intelectuale, care cer alt soi de facultăţi, rămase înapoi în firea lui, cu alte cuvinte dacă este silit să lase neîntrebuinţate tocmai puterile lui cele covârşitoare, se va simţi nefericit pentru toată viaţa; şi mai nefericit acela în care facultăţile intelectuale covârşesc cu mult pe celelalte şi care se vede totuşi silit să le lase nedezvoltate şi neîntrebuinţate, pentru a se deda la vreo speculă de rând unde nu se cer, necum la lucrări trupeşti, pentru care puterile sale nu sunt de ajuns. Însă aici, mai ales în tinereţe, trebuie să ne ferim de o prea mare încredere şi să nu ne atribuim o îmbelşugare defacultăţi, pe care poate nu o avem. Dar din precumpănirea hotărâtă a rubricii noastre dintâi asupra celorlalte două urmează încă regula că este mai înţelept a stărui întru PASTRAREA SANATATII si DEZVOLTAREA FACULTATILOR, decât întru dobândirea avuţiei; ceea ce însă nu trebuie să se întoarcă în înţelesul greşit că adică să nu ne îngrijim de agonisirea celor trebuincioase. La dreptul vorbind, bogăţia cea mai mare face puţin pentru fericirea noastră; din care cauză mulţi bogaţi se simt nefericiţi, fiindcă sunt fără cultura minţii, fără cunoştinţe şi de aceea fără un interes obiectiv, care să-i pună în stare a se ocupa intelectual. Căci ceea ce ne mai poate da bogăţia pentru îndestularea trebuinţelor reale şi fireşti, este de puţină însemnătate pentru adevăratul nostru bine; din contră, îl împiedică prin multele şi neapăratele griji ce le aduce cu sine păstrarea unei averi prea mari. Totuşi oamenii caută de o mie de ori mai mult a dobândi bogăţie decât cultura minţii; pe când, desigur CEEA CE SUNTEM face mult mai mult pentru fericirea noastră decât CEEA CE AVEM. Pe mulţi îi vedem în mişcare neobosită, harnici ca furnicile, lucrând de dimineaţa până seara pentru a-şi mai spori bogăţia. Tot ce trece peste orizontul strâmt al mijloacelor pentru a cest scop, le rămâne necunoscut; mintea lor este închisă, de aceea neprimitoare de alte gândiri si simţiri. PLACERILE CELE MAI INALTE , cele SPIRITUALE, le sunt străine; şi în zadar caută a le înlocui prin cele trecătoare, senzuale, ce şi le îngăduie din când în când şi care le cer timp puţin şi bani mulţi. La sfârşitul vieţii, ca un rezultat al ei au, ce e drept, o grămadă foarte mare de bani înaintea lor, pe care o lasă acum moştenitorilor ca să o mai mărească sau poate să o risipească. O astfel de viaţă, deşi cel ce o duce îşi dă un aer cât se poate de serios şi important, este tot aşa de nebună ca o viaţă al cărei simbol ar fi fost de-a dreptul MASCA ARLECHINULUI.Aşadar,ceea ce are fiecare în sine însuşi este lucrul cel mai de căpetenie pentru fericirea vieţii sale. Numai fiindcă această înzestrare de la natură este adeseori aşa de mică, mai toţi din cei scăpaţi din luptele pentru existenţa zilnică sunt tot aşa de nefericiţi ca cei ce se află încă în acele lupte. Goliciunea sufletului lor, seceta conştiinţei, sărăcia minţii îi împinge spre societăţi care sunt compuse din acelaşi soi de oameni, căci similis simili gaudet. Apoi numai îi vezi alergând în gloată după petreceri şi distracţii, pe are le caută mai întâi în plăceri senzuale, în desfătări de tot felul şi mai pe urmă în desfrânări. Izvorul ispitirii fără margini, prin care atâţia copii de familie din părinţi bogaţi îşi pierd moştenirea cea mare, adese în câteva luni, nu este altul decât urâtul ce se naşte din descrisa goliciune şi sărăcie a minţii. Asemenea tineri au fost trimişi în lume bogaţi dinafară, dar săraci dinăuntru, şi au căutat în zadar a îndeplini prin bogăţia externă pe cea internă, voind a primi toate dinafară – analog bătrânilor care caută a se întări prin exalaţiile fetelor tinere. Cu acest chip sărăcia dinăuntru a produs, în sfârşit, şi pe cea dinafară. Arthur Schopenhauer
Posted on: Tue, 24 Sep 2013 16:39:46 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015