Maimuța carpatină, Mister Bean si naționala României Aseară am asistat neputincios si cu amărăciune la un nou episod din tragicomedia numita naționala de fotbal a României. Deși simțeam ca nimic bun nu are sa ni se întâmple, după vinerea neagra de la Pireu, nu am reușit sa fac față contaminării cu entuziasmul pe alocuri fals al celor de la televizor, pentru a lupta îndârjit cu microbul ce m-a expus din nou unui spectacol televizat, jalnic pe alocuri, in care actorii principali, atât cei din teren, dar mai ales cel de pe banca si cei de la televizor au “performat” cu mult talent antitalentul, ipocrizia, amatorismul, indolenta, falsul patriotism si, mai ales, neputința. Câte speranțe, cat entuziasm, de ai fi zis ca o negură cumplita ni s-a pus pe creier si pe ochi si nimeni nu “vede” cat de mici suntem zilele acestea, mai ales in fotbal. Dar speranța moare ultima, spune un clișeu ce tinde sa devina din ce in ce mai romanesc. Pe același ton si cu lecțiile bine făcute, cei din studiourile tv ne îndopau pana la refuz cu speranța si entuziasm, făcând sa crească tensiunea, dar mai ales ratingul. De undeva de lângă stadion, intr-un studio improvizat apare Ilie Dumitrescu, care cu același limbaj de lemn, plin de stereotipuri si clișee ne face sa ne amăgim ca la final durerea sa fie si mai mare: sunt convins ca putem…., cu siguranța putem, băieții pot, Pițurcă este capabil….?! Oare omul asta chiar crede ce spune, mă întreb, sau e luat de val si nu mai știe cum îl cheamă. Cei doi moderatori cu rânjetul pana la urechi, par mai degrabă ironici, satisfăcuți de moment si prea putini interesați de ce urmează sa se întâmple in stadion. Legătura se muta in studio si, lângă câteva figuri neinteresante, acre si ipocrite, minune, îl zăresc pe Radu Paraschivescu si încep sa cred ca lucrurile pot deveni un pic serioase, de la un om care scrie “de rasul lumii” dar nu glumește niciodată cu lucruri serioase. Mă întreb ce căuta acolo si de ce e in aceiași oala cu Fale. Bine ca lipsește MM, îmi zic, altfel prețul pentru fotbal si naționala at fi fost prea mare, atât pentru Radu Paraschivescu cat si pentru mine. Omul începe sa vorbească si după câteva fraze pune lucrurile la punct si ne aduce cu picioarele pe pământ. Fale, greoi in exprimare si tărăgănat in idei încearcă sa-l contrazică, moment in care Valentin Moraru, moderatorul emisiunii, are unul si unicul moment de inspirație fluturând pe ecran Maimuța carpatina, cea mai noua carte a lui Radu Paraschivescu, in care autorul rade, inca o data, nu de naționala României ci de fauna umana de pe la noi, cea din televiziuni, reviste, guvern, parlament. După ce il ascult pe Radu Paraschivescu, simt cum ușor si parca fără voie încep sa mă detașez de tot ce se întâmpla si urmează sa se întâmple cu meciul naționalei. Dintr-o data gândurile îmi fug către celelalte meciuri de baraj ale serii si imi spun ca nu pot pierde spectacolul lui Zlatan si Cristiano. Dar primii încep ai noștri si mă trezesc pe ecran cu fata încrâncenata a lui Piti. De ce Mutu s-a gândit la Mister Bean atunci când l-a ironizat pe Piti, mă întreb așteptând fluierul de început. Totuși, îmi zic, parca fata lui Bean i se potrivește mai bine de cat cea de antrenor a naționalei. Cum ar fi fost jocul naționalei României daca Piti ar fi fost un tip mai relaxat, mai puțin constipat, mult mai flexibil si deschis la minte, mai optimist, mai curajos. Sunt trezit din reverie de fluierul croatului care ii arunca pe ai noștri in atac cu viteza a 2 a si cu frâna lui Piti trasa la “maxim”. Ce surpriza, ce nenorocire, un grec cu fata de spartan imbecil se trezește singur in careul nostru si marchează rupându-ne steagul cu care ne executa pe toți, cei 50 de mii din stadion si câteva milioane la televizor. Noroc cu comentatorul, calm si laconic, care nu ne baga in boale ci ne liniștește cu tonul sau neutru ca si cum ce se întâmpla trebuia sa se întâmple. Un soi de liniște si lehamite mă cuprinde, as vrea sa ”sufăr” un pic dar mă gândesc ce irosire ar fi când la un canal mai încolo Zlatan si Cristiano ne promit cel mai frumos spectacol fotbalistic din ultimii ani. Mă trezesc cu telecomanda in mana si cu Cristiano alergând rupând pământul si plasa suedezilor. Este 1-0 pentru portughezi, dar Zlatan pare sa se joace de-a Dumnezeu, așa cum le-a promis lusitanilor, și le înscrie acestora doua goluri, unul după altul, 2-1 pentru suedezi si spectacolul e garantat. E pauza la noi, vad chipuri triste si o fata schimonosita, cea a lui Piturca. Incep sa zâmbesc când aud comentariile celor din studio despre revenirea României după pauza, cu trei goluri. Vreau sa mai aud si sa mai gust puțin din ironia fina a lui Radu Paraschivescu, singurul roman care mă oprește sa merg la culcare, însa acesta este invitat sa vorbească prea puțin de frica sa nu ștearga si ultima lacrima de speranța a romanilor, si, astfel ratingul emisiunii. Plec pe un alt canal pentru ca Franța trebuie sa revină de la 2-0 cu Ucraina si se anunța un meci mare. Toata lumea din stadion crede, chiar si arbitrul care acorda un gol din offside francezilor. Este 1-0 pentru francezi si publicul e in delir. Un suporter francez afișează titlul unui film franțuzesc stupid, din anii 70:” Impossible…pas francais”, prin care isi arata aroganta naționala si convingerea ca la ei chiar se poate. In final, se face dreptate. Cristiano înscrie gol după gol si bate Suedia, iar Zlatan e bătut de D-zeu si lăsat acasă cu aroganta lui cu tot. Francezii par nebuni, dar ei nu fac decât sa joace fotbal si chiar dau trei goluri. La noi e jale, doi greci se dau cap in cap si picioare in picioare si ne dau noua un gol in poarta lor. Stadionul ia foc, Piti isi amintește ca 1-1 poate fi un zar norocos si de data asta si vrea sa le spună ceva jucătorilor, dar aceștia nu acum sa-l înțeleagă pentru ca se fac ca nu-l aud, așa ca încep sa joace din reflexe, automatisme si amintiri de la copii si juniori. E minutul 75 si Maxim pare in acest minut la minim, Marica falsează in continuare, iar Motanul pare mai descălțat ca niciodată si este scos afara. Intra Cap de Zmeu care e zmeu doar la rupt picioare. Piturca gesticulează in continuare, dar doar pentru ca da bine la televizor, nimeni nu-l baga in seama, nici măcar Mutu care, din fata televizorului, s-a oprit din înjurături. Nebunie, dar mai ales neputința, si pe margine si înăuntru. Se termina in sfârșit chinul, iar ultima impresie este dezastruoasa. Suporteri triști si tăcuți părăsesc stadionul in imagini si culori ce ne amintesc cat de mici suntem in multe, dar mai ales in fotbal si cat de multe trebuie sa schimbam înainte de a spera ceva. Aud aceleași clișee enervante, ipocrite si păguboase: “Asta e, mergem înainte”, când noi de fapt mergem doar înapoi, nu doar in fotbal. Începe conferința si suferința verbala a lui Piti, care pare acum un Mister Bean mai dezgustător ca niciodată. Vorbele lui par sa spargă ecranul prin excesul de absurd, prostie si neadevăr pe care îl conțin. Este o imagine care face parte dintr-un peisaj cu care, din păcate, sârmanul suporter roman începe sa se obișnuiască si s-o accepte, pentru ca fotbalul de la noi este o lume a celor ipocriți, care niciodată, sau foarte rar spun ceea ce gândesc cu adevărat. Daca măcar unul dintre cei care îl știu pe Piturca ar fi ieșit si ar fi spus la timp ce nulitate este acesta ca antrenor, acum am fi dansat in piață pe muzica din Zorba grecul. Încerc un sentiment de regret ca n-o sa fim acolo, dar pot ușor sa fac loc altuia de satisfacție daca mă gândesc ca, la cum joaca Romania, mi-as fi compromis șansele de a vedea in liniște si relaxat un mare spectacol, așa cum se anunța a fi la vara cel din Brazilia. Daca Ronaldo si Messi sunt acolo, puțin mai contează ca nu este si Romania lui Piturca, iar aici nu e vorba de patriotism ci doar de “microbism”.
Posted on: Wed, 20 Nov 2013 16:00:14 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015