Maria Tănase - o sută de ani de la naştere Joi, 26 Septembrie 2013 05:14 Maria Tănase, o sută de ani de la naştere, Maria Tănase rămâne o legendă a muzicii populare româneşti, iar în această lună ar fi implinit 100 de ani. Supranumită Edith Piaf a noastră, fata grădinarului oltean Moş Tănase, venit la Bucureşti să facă avere din vânzarea florilor, a crescut în Mahalaua Cărămidarilor printre flori şi cântece şi a ajuns una dintre cele mai apreciate artiste atât în ţara, cât şi în străinătate. Maria Tănase s-a născut, în septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din Bucureşti, fiind al treilea copil al unei familii sărace ce-şi ducea traiul de la o zi la alta. Din cauza lipsei banilor, Maria este nevoită să renunţe la şcoală în clasa a treia şi să muncească în grădina de zarzavat şi flori a părinţilor. La 15 ani îşi încearcă norocul la concursul „Miss România”. Gaby Michăilescu (cel care a scris „Maria cea fără de moarte”, carte publicată în 2003), omul care a fost impresarul artistei, povesteşte cum a picat Maria proba costumului de baie, considerându-se că este încă neformată la corp şi că are picioarele prea groase. Frumuseţea Mariei nu trece însă neobservată. Are o idilă cu un medic tinerel de la Spitalul Central în urma căreia nu va mai putea avea niciodată copii. După nefericita poveste de dragoste cu medicul, Maria fuge de acasă şi se angajează casieriţă la unul din birturile ce animau mahalalele Capitalei în anii deceniului trei al secolului trecut. Începe să cânte, iar vocea ei place muşteriilor din cârciumile bucureştene. Apoi norocul îi surâde şi semnează un contract cu restaurantul „Neptun” de pe strada Buzeşti. În curând, avea să vină şi prima ei înregistrare magnetică, pentru acest lucru plecând la Viena la casa de discuri „Columbia”. Urmează prima înregistrare la radio şi drumul ei către celebritate este deschis. În 1939, participă la concertul dat în Pavilionul României de la Expoziţia Internaţională din New York, unde cântă în faţa fostului preşedinte american Roosevelt, a lui Andre Gide şi Yehudi Menuhin. Fostul impresar îşi aminteşte cum simpli clienţi ai restaurantelor, dar şi diplomaţi şi oameni de afaceri, încercau să intre în graţiile Mariei. „Îi îngropau cabina cu flori”, spune Michăilescu. Printre cei care doresc să o cucerească pe Maria s-a numărat şi americanul Ben Smith, supranumit „Regele aluminiului”, care o cere în căsătorie şi îi propune să meargă cu el în S.U.A.. Era în iunie 1940 şi plecarea ar fi însemnat fuga de război. Maria a ajuns doar până în Italia. Acolo, lovită de amorul de ţară, cum spunea ea, lasă totul baltă şi se întoarce în România. Avea să se căsătorească un an mai târziu cu Clery Sachelarie, un fost moşier şi magistrat, asociat la restaurantul Wilson. Biograful ei spune că nu era deloc un mariaj fericit, însă Maria nu-l putea părăsi. Sachelarie era un jucător înrăit la cursele de cai, iar Maria se temea că, fără ea, va muri de foame. Legături cu Intelligence Service Faima a dus-o pe celebra cântăreaţă şi în intimitatea unor personaje politice importante ale lumii, în timpul ultimului război mondial. Viaţa ei, dar mai ales povestea colaborării inegalabilei cântăreţe cu serviciile de spionaj ale aliaţilor împotriva Germaniei lui Hitler, aşa cum o descriu unii istorici ai serviciilor secrete, poate fi oricând subiectul unui film de mare succes. Istoricul Mihai Pelin, în lucrarea sa „Un veac de spionaj, contraspionaj şi poliţie politică” afirmă că Maria avea, la sfârşitul anilor ’30, relaţii foarte apropiate cu Maurice Negre, corespondentul de la Bucureşti al agenţiei Havas şi rezident al serviciilor speciale franceze. În anul 1940, artista face un prim-turneu în Turcia şi are ocazia să cânte în faţa preşedintelui ţării Iamet Inonu. Al Doilea Război Mondial izbucnise de mai bine de un an, iar Istanbulul şi Ankara erau la acea vreme locul de întâlnire al agenţilor secreţi. La întoarcerea în ţară, Maria Tanase devine ţinta serviciului secret al armatei germane, Abwehr, care încearcă (printr-un maior) să o recruteze. Conform unor date ale Serviciului Secret de Informaţii din România, condus de Eugen Cristescu, artista refuză. Istoricul Cristian Troncotă, autorul mai multor cărţi despre serviciile secrete româneşti, este de părere că Maria Tanase l-a ajutat pe Cristescu în munca sa. „Se pare că celebra cântăreaţă i-a facilitat lui Eugen Cristescu, într-o perioadă destul de Maria-Tanase, art-emisdificilă, unele schimburi de informaţii cu o serie de diplomaţi americani”, afirmă profesorul Troncotă. În 1941, Maria pleacă pentru a doua oară în Turcia, unde susţine alături de orchestra condusă de Grigoraş Dinicu mai multe concerte la Ankara şi Istanbul. Ea a fost frecvent văzută în compania lui Alfred de Chastelain, ofiţer în serviciile secrete britanice. Chastelain lucrase timp de 14 ani în România, fiind directorul companiei petroliere „Unirea”. În februarie 1941, părăseşte ţara noastră, întrucât intrarea României în război alături de Germania nazistă avea să ducă la ruperea relaţiilor dintre regimul Antonescu şi Marea Britanie. El a preluat la Istanbul conducerea filialei S.O.E. (structură a spionajului britanic) ce includea România. În Turcia, De Chastelain avea să-i propună Mariei să nu se mai întoarcă în România, oferindu-i un post la „Radio Londra”. Artista refuză oferta şi se întoarce în ţară, unde e arestată. Este acuzată ca ar fi conlucrat cu reţeaua de spionaj britanică condusă de inginerul Rică Georgescu, fost coleg la „Unirea” cu Alfred de Chastelain şi recrutat de acesta. Probele sunt insuficiente, iar artista este eliberată. După 23 august 1944, Maria a continuat să se afle în preajma spionilor. Prin Silviu Metianu, ea a ajuns în anturajul generalului E.R. Geer, şeful secţiei armatei de uscat în Misiunea Militară Britanică din România. Istoricul Mihai Pelin precizează că Maria Tănase i-a fost recomandată generalului britanic de către Alfred de Chastelain, şi nu de către folcloristul Harry Brauner, cum s-a crezut iniţial. Urmărită de Securitate, protejată de Gheorghiu-Dej Securitatea comunistă a urmărit-o pe Maria Tănase, pe care o considera un „element ce manifesta duşmănie faţă de regimul nostru”. Natura reală a relaţiilor dintre Maria şi Geer a ieşit la iveală în 1952, când Securitatea a pătruns prin efracţie în biroul consulului britanic de la Bucureşti, A.C. Kendall, şi a sustras o serie de documente importante. Speriată, artista a cerut sfatul soţului ei, Clery Sachelarie, în legătură cu scrisorile pe care le avea de la generalul Geer şi cu care nu ştia ce să facă. Totuşi, acţiunile Securităţii împotriva ei nu au trecut dincolo de filaj. Maria Tănase era idolul maselor. Securitatea ştia acest lucru şi, cu toate că nu au avut-o la inimă, au lăsat-o în pace. De altfel, vocea şi talentul ei artistic au constituit atuul ei în faţa noilor autorităţi comuniste de la Bucureşti. Gheorghe Gheorghiu-Dej era un mare consumator de folclor şi a încercat pe cât posibil să o protejeze pe Maria Tănase. Artista este recompensată de autorităţile comuniste cu Premiul de Stat - 1955, în 1957 cu titlul de Artist Emerit, iar un an mai târziu are un rol important în filmul „Ciulinii Bărăganului”. În 1959, face un ultim turneu peste hotare, în Republica Bulgaria. Însă, cancerul de plămân avea în cele din urmă să o doboare. Plângeau până şi ţiganii din mahalalele Hunedoarei În anul 1963, Maria Tanase a aflat în timpul unui turneu că avea cancer la sân şi că ar mai fi o şansă să scape dacă întrerupe turneul şi se operează urgent. Artista s-a gândit, s-a răzgândit, şi-n cele din urmă a refuzat, dându-şi seama că nu mai are nicio şansă. Şi a dus turneul la bun sfârşit. Cancerul, însă, a afectat şi plămânii, artista cântând cu dificultate, gâfâind. Pe 19 iunie 1963 a avut ultimul spectacol, la Hunedoara. La un moment dat, simţindu-se din ce în ce mai rău, a zis: „Fraţilor, eu nu mai pot! Am cancer la sân şi o să mor în curând! De-acuma nu mă veţi mai vedea niciodată!”. Lumea, când a auzit-o, a început sa plângă. Plângeau până şi ţiganii din mahalalele Hunedoarei. Pe 22 iunie 1963, în casa ei natală, Maria Tănase era pe patul de moarte. Erau lângă ea şi tatăl, Ion Tănase, şi soţul ei, medicul Sachelarie. La ora 14,10 a deschis ochii şi s-a uitat în jur ca la ceva străin şi apoi a închis ochii pentru totdeauna. În testamentul, dat lui Temistocle Popa, Maria cerea ca după moartea ei să fie săpată o fântână la care românii însetaţi să se oprească să bea apă şi să-şi amintească de ea. Maria dorea ca „fântâna ei” să fie construită prin Dobrogea sau în Făgăraş, de unde era mama ei. Din păcate, după înmormântare nu s-au găsit destui bani pentru troiţa care trebuia ridicată lângă fântână, dorinţa ei rămânând neîmplinită. Scrisoare de rămas bun, adresată soţului ei „Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră […] Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară și galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție: Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”. Maria Tănase a cântat dumnezeiește, lumea îi știe cântecele, dar acum știți și cât de frumos a putut scrie fata născută în mahalaua Cărămidarilor. A murit la 22 iunie 1963. Trei dorinţe „Cu limba de moarte îi rog să nu aducă la cunostinţă moartea mea, cu excepţia oficialităţilor şi în orice caz înmormantarea mea să fie anunţată cu o zi mai târziu celor care m-au cunoscut. Nu vreau mascaradă şi panoramă. După dispariţia mea aş dori ca pe un drum secetos să se scobească adânc o fantână pentru cei insetaţi, iar după moarte să-mi care cineva apă cu cofa la cimitir timp de şase săptămâni. Tot ce am hârtii, scrisori, culegeri, ce sunt în sacul de pânză albă să-mi fie puse in sicriu - aşa aş dori dacă aş putea - să nu jignesc pe nimeni din familie sau din conducerea ţării.” În urmă cu 50 de ani, în Bucureşti, câteva sute de mii de oameni (unii afirmă că ar fi fost vorba de aproape un milion) o conduceau pe ultimul ei drum pe Maria Tănase, cea mai mare interpretă de muzică populară pe care a dat-o vreodată pământul românesc. A fost zi de doliu naţional. Acum, la împlinirea a 100 de ani de la naştere „Fântâna Mariei Tănase”, o va celebra pe artistă și va îndeplini una dintre cele trei dorințe pe care aceasta le-a avut înaintea morții. (Arhitectul Bruno Andreșoiu).[1] Grafica - Ion Măldărescu [1] realitatea.net/proiect-arhitectural-inedit-care-o-va-omagia-pe-maria-tanase-in-capitala_1278507.html#ixzz2fxPMLgXR
Posted on: Sun, 29 Sep 2013 11:34:18 +0000