Mi-a fost dor de un poem... Poemul VII Aplecându-mă în - TopicsExpress



          

Mi-a fost dor de un poem... Poemul VII Aplecându-mă în după-amieze, îmi arunc capcanele triste înspre ochii tăi marini. Acolo, în cea mai înaltă explozie, singurătatea mea se întinde şi arde, braţele ei arată ca braţele unui om aproape de înec. Am trimis semnale roşii dincolo de ochii tăi absenţi, care se unduiesc ca marea în apropierea unui far. Reţii numai întunericul, femeia mea distantă, şi din privirea ta, uneori, ţărmul temerii iese la lumină. Aplecându-mă în după-amieze, îmi arunc capcanele triste în valurile care se agită în ochii tăi marini. Păsările ciugulesc primele stele care luminează ca sufletul meu când te iubesc. Noaptea galopează pe iapa sa întunecată, aruncând o coamă albastră peste ţărm. Pablo Neruda
Posted on: Fri, 23 Aug 2013 06:14:52 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015