Mihaela Oancea – versuri Posted on 12 noiembrie 2013 by - TopicsExpress



          

Mihaela Oancea – versuri Posted on 12 noiembrie 2013 by Melidonium Mihaela OanceaStrăinul Fredona rătăcirea când l-am găsit în port, naufragiat, la sfârşit de octombrie, retras sub borurile prea largi, pătate de vreme, apăsat de dorul de-ai lui, de vatra strămoşească, de ce-i mai rămăsese din bruma anilor. Soarele scăpăta peste deal, diluat în aşternutul serii; cerul, şi el neînţeles, fumega-n copite de cai… Un sunet de toacă, despletit din liniştea mării îi seca lacrimile tânguite-n privirea adâncă, răscolitoare, ce nu-şi găsea alinarea. Lumina candelei îl smulgea beznei torcând gânduri rebele pe faldurile frunţii. – Mă simt străin în ţara-mi! rostea necontenit frângându-şi palmele de tâmple… Cromozomii lui, contemporani cu cei ai pelasgilor, refuzau a se dispersa obedienţi în retina vremii, încifraţi ca-ntr-o carte de tarot, încolonaţi în marşul dictat… – Norii plâng când cerul îşi pierde sfinţii, când nu mai sunt plasturi pentru ipocrizie ori slavă deşartă, dar mereu, cu încăpăţânare, vor vâna curcubeul! îi tot şopteam pribeagului, în noapte… – Sunt doar străin…de lume şi de tot, dar demn, n-am să-mi plec fruntea nicicând în faţa lor! *** Stingere Iscoditoare degete mioape cercetează consistenţa cerului crăpat în zbor mucegăit. Veşnicia se-agaţă obosită de durerea dorului damnat, durat de-o mână nevăzută. Privirea e vâslă funerară prin pintenii pădurii pictate psihedelic, prădate de toţi strigoii firii. Scurtul popas al lumii se spulberă scâncind secătuit în gândul păpuşarului trudit. *** Cardinalul Raţiune torturează… Viitorul sparge coaja fragil-a prezentului În cazna-i eternă de a se-ntoarce-n trecut Şi a-l îngurgita nesăţios – Uroboros hulpav! Traseu plictisitor! Raţiunea decide blazată Să-i injecteze pe-ascuns Bromura de pancuroniu Ce-l imobilizează. Prizonier în propriu-i trup, Timpul retrăieşte Chinul lui Giordano Bruno pe rug, Sufletu-i se contorsioneză, Spaima-i nemăsurată, Îndură şi-aşteaptă… Raţiunea-l va salva ca pe Galilei? Dar nu, cardinalul e neînduplecat! Clorura de potasiu Inima i-o prinde-n menghină Şi-l ţintuieşte-n clipă. Degeaba-i totul… Cardinalul Raţiune, La rându-i, Capitulează-n gând trufaş! Timpul va reveni mereu La eterna particulă subatomică Din care naşte VIAŢA!
Posted on: Mon, 18 Nov 2013 12:28:34 +0000

Trending Topics



v class="sttext" style="margin-left:0px; min-height:30px;"> Thanks Kerry Murphy for nominating me for the #ALSchallenge. I

Recently Viewed Topics




© 2015